© Vatican Media

Papa Francisc: Discurs adresat participanţilor la Cursul de formare pentru lucrătorii din drept promovat de Tribunalul Rota Romana (18 februarie 2023)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi bine aţi venit!

Mulţumesc decanului pentru cuvintele sale; vă salut pe voi toţi: după ceea ce a spus el, eu nu ştiu ce să spun, pentru că a spus totul şi bine: mulţumesc! Această iniţiativă a Cursului pentru lucrătorii din dreptul canonic şi din pastoraţia familială se inserează în slujirea multiformă a Curiei Romane adusă misiunii evanghelizatoare a Bisericii, conform spiritului constituţiei apostolice Praedicate Evangelium.

Punem să ne întrebăm: în ce sens un curs de drept este legat cu evanghelizarea? Suntem obişnuiţi să credem că dreptul canonic şi misiunea de a răspândi vestea bună a lui Cristos sunt două realităţi separate. În schimb, este decisiv să se descopere legătura care le uneşte în cadrul unicei misiuni a Bisericii. S-ar putea spune schematic: nici drept fără evanghelizare, nici evanghelizare fără drept. De fapt, nucleul dreptului canonic se referă la bunurile comuniunii, înainte de toate cuvântul lui Dumnezeu şi sacramentele. Fiecare persoană şi fiecare comunitate are dreptul - are dreptul - la întâlnirea cu Cristos şi toate normele şi actele juridice tind să favorizeze autenticitatea şi rodnicia acestui drept, adică a acestei întâlniri. De aceea legea supremă este mântuirea sufletelor, aşa cum afirmă ultimul canon din Codul de Drept Canonic (cf. can. 1752). De aceea dreptul eclezial apare legat intim cu viaţa Bisericii, ca un aspect necesar al său, cel al dreptăţii în păstrarea şi transmiterea bunurilor mântuitoare. În acest sens, a evangheliza este angajarea juridică primordială fie a păstorilor, fie a tuturor credincioşilor. Este ceea ce face diferenţa, de exemplu, între preoţi, între un păstor şi un cleric de stat. Primul, păstorul poporului, merge pentru a evangheliza şi dă împlinire acestui drept primar; clericul de stat, un soi de paroh de curte, desfăşoară o funcţie, dar nu satisface dreptul pe care-l au popoarele de a fi evanghelizate.

Dragi lucrători din drept în Biserică, probabil că ştiţi cuvintele pe care Papa Benedict al XVI-lea le-a scris seminariştilor. Spunea aşa: "Dar să învăţaţi şi să înţelegeţi şi - îndrăznesc să spun - să iubiţi dreptul canonic în necesitatea sa intrinsecă şi în formele aplicării sale practice: o societate fără drept ar fi o societate lipsită de drepturi. Dreptul este condiţie a iubirii" (Scrisoare către seminarişti, 18 octombrie 2010, nr. 5). Munca voastră se ocupă de norme, de procese şi de sancţiuni, dar nu trebuie să piardă niciodată din vedere drepturile, punând în centrul lucrării voastre persoanele, care sunt subiecte şi "obiecte" ale dreptului. Aceste drepturi nu sunt pretenţii arbitrare, ci bunuri obiective, care au ca scop mântuirea, ce trebuie recunoscute şi tutelate, fără a uita respectarea bunurilor naturale în cadrul comunităţii ecleziale. Voi, ca promotori ai dreptului, aveţi o responsabilitate deosebită în a face să strălucească adevărul dreptăţii în viaţa Bisericilor particulare: această misiune este o mare contribuţie la evanghelizare.

În această perspectivă sunteţi chemaţi să cunoaşteţi şi să respectaţi cu fidelitate normele canonice, ţinând cont mereu de bunurile care sunt în joc, aşa cum este indispensabil pentru a interpreta şi a aplica acele norme cu dreptate. Misiunea canonistului nu este o folosire pozitivistă a canoanelor pentru a căuta soluţii comode la problemele juridice sau a încerca anumite "echilibrisme". Înţeleasă astfel, acţiunea sa s-ar pune în slujba oricărui interes sau ar încerca să se închidă viaţa în scheme formaliste şi birocratice rigide care neglijează adevăratele drepturi. Nu trebuie uitat principiul cel mai mare, cel al evanghelizării: realitatea este superioară ideii, "concretul" vieţii este superior formalului, mereu; realitatea este superioară oricărei idei şi această realitate trebuie slujită cu dreptul. Măreţia misiunii voastre reiese dintr-o viziune în care normativa canonică, fără a uita echitatea fiecărui caz, este pusă în practică prin virtuţile prudenţei juridice care discerne concretul just. A ajunge de la universal la universalul concret şi la concret: iată o cale de înţelepciune judiciară. O judecată sau un ajutor judiciar nu se face cu echilibre sau dezechilibre, se face prin această înţelepciune. Este nevoie de ştiinţă, este nevoie de capacitate de ascultare; mai ales, fraţilor şi surorilor, este nevoie de rugăciune pentru a judeca bine. În acest mod, nu se neglijează nici exigenţele comune de bine comun inerente legilor, nici necesarele formalităţi ale actelor, ci totul se situează într-o adevărată slujire de dreptate.

Aţi inserat în mod oportun administrarea justiţiei în contextul acţiunii sinodale a Bisericii. Anul trecut am vorbit despre sinodalitate, care este intrinsecă în procesul de nulitate matrimonială (cf. Discurs adresat la Rota Romana, 27 ianuarie 2022). Aceeaşi consideraţie este valabilă şi pentru toţi cei care participă la procedura pentru a acorda dispensa de căsătorie încheiată şi neconsumată. Şi spiritul sinodal trebuie trăit în fiecare misiune juridică a voastră. A merge împreună, în ascultarea reciprocă şi în invocarea Duhului Sfânt, este condiţie indispensabilă pentru a fi lucrători corecţi. Manifestare concretă a acestui lucru este exigenţa de a cere sfat, de a recurge la părerea celui care are mai multă ştiinţă şi experienţă, cu acea dorinţă umilă şi constantă de a învăţa mereu pentru a sluji mai bine Biserica în acest domeniu. Şi cel care îţi dă sfatul este Duhul Sfânt: trebuie să ceri sfat nu numai pentru o interpretare legală specifică, pentru a avea echilibru; nu, ceri sfat pentru a primi creativitatea pe care Duhul Sfânt, cu darul sfatului, ţi-o dă de fiecare dată când emiţi o judecată. Acest lucru este important.

Dragi lucrători din pastoraţia familială, mă adresez şi vouă şi sunt bucuros de participarea voastră la acest Curs. Pornind de la cele două motu proprio Mitis Iudex şi Mitis et misericors Iesus, a crescut conştiinţa cu privire la interacţiunea între pastoraţia familială şi tribunalele ecleziastice, văzute şi ele în specificul lor ca organisme pastorale. Pe de o parte, o pastoraţie integrală a familiei nu poate ignora chestiunile juridice referitoare la căsătorie. De exemplu, este suficient să ne gândim la misiunea de a preveni nulităţile de căsătorie în timpul fazei prealabile celebrării, precum şi însoţirea cuplurilor aflate în situaţii de criză, inclusiv orientarea spre tribunalele Bisericii atunci când este plauzibilă existenţa unui cap de nulitate sau sfătuirea de a începe procedura pentru dispensa de neconsumare. Pe de altă pare, lucrătorii din tribunale nu pot uita niciodată că tratează chestiuni care au o puternică relevanţă pastorală, motiv pentru care exigenţele de adevăr, accesibilitate şi celeritate prudentă trebuie să conducă mereu munca lor; şi nu trebuie neglijată, de asemenea, datoria de a face tot posibilul pentru reconcilierea între părţi sau convalidarea unirii lor, aşa cum am amintit tot în discursul la Rota de anul trecut. Aşa cum a spus Sfântul Ioan Paul al II-lea, "adevărata dreptate în Biserică, animată de caritate şi temperată de echitate, merită mereu atributul calificativ de pastoraţie" (Discurs la Rota Romana, 18 ianuarie 1990, nr. 4): în mijlocul turmei, cu mirosul turmei şi căutând progresul turmei.

Acestea sunt, iubiţi fraţi şi surori, consideraţiile pe care vi le încredinţez, cunoscând spiritul de fidelitate care vă însufleţeşte şi angajarea pe care o puneţi în a da realizare deplină normelor Bisericii, în căutarea adevăratului bine al poporului lui Dumnezeu. Încredinţez Sfintei Fecioare Maria, Oglinda dreptăţii, pe fiecare dintre voi, încredinţez munca voastră zilnică. Vă binecuvântez din inimă; vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Mulţumesc!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 167.