Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Luncani: Seminar pentru cuplurile căsătorite

Mănăstirea Carmelită din Luncani a găzduit întâlnirea "Seminar pentru cuplurile căsătorite", organizată pentru 22 de cupluri căsătorite din Decanatul de Bacău Centru, în perioada 10-12 februarie 2023, în colaborare cu Comunitatea Magnificat, la inițiativa pr. Benone Lucaci, decan de Bacău Centru. Cu ajutorul lui Dumnezeu, 18 dintre cupluri au putut participa împreună, soț și soție.

Din echipa de slujire au făcut parte: un preot, o persoană consacrată laică și patru cupluri, din trei fraternități ale Comunității Magnificat: "Shalom" din Bacău, care a fost și organizatoarea acestui program, "Betleem" din Popești-Leordeni și "Misericordia" din București.

Temele abordate au fost: căsătoria în planul lui Dumnezeu, bărbatul și femeia după inima lui Dumnezeu, iubirea și treptele ei, sexualitatea ca dar al lui Dumnezeu, stilurile de atașament și comunicarea în cuplu, actul conjugal, armonia vieții conjugale și factorii declanșatori ai crizelor în relația de cuplu.

Aceste prelegeri au fost însoțite de mărturii generoase și curajoase, din viața de cuplu și familie.

Participanții au fost provocați să se deschidă și să se cunoască mai profund, în timpul destinat împărtășirii reciproce, în intimitatea cuplului.

Desigur, nu puteau lipsi momentele de vindecare și invocare a Duhului Sfânt cu iubirea sa dumnezeiască, de care au atât de mare nevoie soții pentru a rămâne împreună și a se descoperi ca dar de la Dumnezeu unul pentru celălalt.

Liturghia zilnică a fost momentul în care fiecare persoană prezentă în jurul altarului reintra în misterul lui Isus care s-a făcut om pentru ca omul să poată alege să iubească dumnezeiește și să mărturisească milostivirea lui Dumnezeu pentru familia proprie și nu doar.

Aceste zile de har s-au încheiat cu reînnoirea promisiunilor de la căsătorie, din cadrul Sfintei Liturghii duminicale, urmată de un banchet festiv, cu tort și șampanie, care să amintească mirilor și mireselor bucuria nunții, bucuria iubirii.

Din împărtășirile participanților, de la finalul acestui seminar pentru cuplurile căsătorite, a reieșit bucuria, speranța reînnoirii personale și, cum afirma unul dintre participanți: speranța și bucuria de a vedea că "Biserica este vie"!

Vino, Duhule Sfinte Creator, reînnoiește viața familiilor din întreaga lume și aprinde focul iubirii tale!

Iuliana Codreanu

* * *

Comunitatea "Magnificat" are site-ul www.comunitateamagnificat.ro și pagina de Facebook @comunitatea.magnificat.


 

lecturi: 1177.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat