© Vatican Media

Papa Francisc: Angelus (12 februarie 2023)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Evanghelia de la liturgia de astăzi, Isus spune: "Să nu socotiţi că am venit să desfiinţez Legea sau Profeţii! Nu am venit să desfiinţez, ci să împlinesc" (Mt 5,17). A împlini: acesta este un cuvânt-cheie pentru a-l înţelege pe Isus şi mesajul său. Dar ce înseamnă "a împlini"? Pentru a explica, Domnul începe să spună ce nu este împlinire. Scriptura spune "să nu ucizi", dar asta pentru Isus nu este îndeajuns dacă după aceea sunt răniţi fraţii cu cuvintele; Scriptura spune "să nu comiţi adulter", dar asta nu este îndeajuns dacă după aceea se trăieşte o iubire murdărită de duplicităţi şi falsităţi; Scriptura spune "să nu faci jurământ fals", dar nu este îndeajuns a face un jurământ solemn dacă după aceea se acţionează cu ipocrizie (cf. Mt 5,21-37). Aşa nu există împlinire.

Pentru a ne da un exemplu concret, Isus se concentrează asupra "ritului ofrandei". Făcând o ofrandă lui Dumnezeu, se răsplătea gratuitatea darurilor sale. Era un rit foarte important - a face o ofrandă pentru a răsplăti în mod simbolic, să spunem aşa, gratuitatea darurilor sale -, atât de important încât era interzis a-l întrerupe decât pentru evenimente grave. Însă Isus afirmă că trebuie întrerupt dacă un frate are ceva împotriva noastră, pentru a merge mai întâi să ne împăcăm cu el (cf. v. 23-24): numai aşa ritul este împlinit. Mesajul este clar: Dumnezeu ne iubeşte cel dintâi, gratis, făcând primul pas spre noi fără să merităm asta; şi atunci, noi nu putem celebra iubirea sa fără a face la rândul nostru primul pas pentru a ne reconcilia cu acela care ne-a rănit. Aşa există împlinire în ochii lui Dumnezeu, altminteri respectarea externă, pur rituală, este inutilă, devine o prefăcătorie. Cu alte cuvinte, Isus ne face să înţelegem că normele religioase sunt de folos, sunt bune, dar sunt numai începutul: pentru a le da împlinire, este necesar să mergem dincolo de literă şi să trăim sensul lor. Poruncile pe care Dumnezeu ni le-a dăruit nu trebuie închise în seifurile inerte ale respectării formale, dacă nu rămânem într-o religiozitate exterioară şi dezlipită, slujitori mai degrabă ai unui "dumnezeu stăpân" decât fii ai lui Dumnezeu Tatăl. Isus vrea asta: să nu avem ideea că slujim un Dumnezeu stăpân, ci pe Tatăl; şi pentru aceasta este necesar să mergem dincolo de literă.

Fraţilor şi surorilor, această problemă nu era numai în timpurile lui Isus, există şi astăzi. De exemplu, uneori se aude spunându-se: "Părinte, eu nu am ucis, nu am furat, nu am făcut rău nimănui...", ca şi cum ar spune: "Sunt în regulă". Iată respectarea formală, care se mulţumeşte cu minimul indispensabil, în timp ce Isus ne invită la maximul posibil. Adică Dumnezeu nu raţionează prin calcule şi tabele, el ne iubeşte ca un îndrăgostit: nu la minimum, ci la maximum! Nu ne spune: "Te iubesc până la un anumit punct". Nu, iubirea adevărată nu este niciodată până la un anumit punct şi nu se simte niciodată în regulă; iubirea merge mereu dincolo, nu poate să facă altfel. Domnul ne-a arătat asta dăruindu-şi viaţa pe cruce şi iertându-i pe călăii săi (cf. Lc 23,34). Şi ne-a încredinţat porunca la care ţine mai mult: să ne iubim unii pe alţii aşa cum el ne-a iubit (cf. In 15,12). Aceasta este iubirea care dă împlinire Legii, credinţei, vieţii adevărate!

Aşadar, fraţilor şi surorilor, putem să ne întrebăm: cum trăiesc eu credinţa? Este o chestiune de calcule, de formalisme, sau o istorie de iubire cu Dumnezeu? Mă mulţumesc numai să nu fac rău, să ţin în regulă "faţada", sau încerc să cresc în iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de ceilalţi? Şi din când în când mă verific cu privire la marea poruncă a lui Isus, mă întreb dacă îl iubesc pe aproapele aşa cum el mă iubeşte pe mine? Pentru că, eventual, suntem inflexibili în a-i judeca pe ceilalţi şi neglijăm să fim milostivi, aşa cum este Dumnezeu cu noi.

Maria, care a respectat perfect cuvântul lui Dumnezeu, să ne ajute să dăm împlinire credinţei noastre şi carităţii noastre!

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Să continuăm să fim aproape, cu rugăciunea şi cu sprijinul concret, de populaţiile lovite de cutremur în Siria şi Turcia. Vedeam în programul "A Sua Immagine" imaginile acestei catastrofe, durerea acestor popoare care suferă din cauza cutremurului. Să ne rugăm pentru ei, să nu uităm asta, să ne rugăm şi să ne gândim ce putem să facem pentru ei. Şi să nu uităm martirizata Ucraina: fie ca Domnul să deschidă căi de pace şi să dea responsabililor curajul de a le parcurge.

Ştirile care vin din Nicaragua m-au îndurerat mult şi nu pot să nu amintesc aici cu îngrijorare pe episcopul de Matagalpa, monseniorul Rolando Álvarez, la care ţin mult, condamnat la 26 de ani de închisoare, precum şi persoanele care au fost deportate în Statele Unite. Mă rog pentru ei şi pentru toţi cei care suferă în acea naţiune iubită şi cer rugăciunea voastră. În afară de asta, să cerem Domnului, prin mijlocirea Neprihănitei Fecioare Maria, să deschidă inimile responsabililor politici şi ale tuturor cetăţenilor la căutarea sinceră a păcii, care se naşte din adevăr, din dreptate, din libertate şi din iubire şi se obţine prin exercitarea răbdătoare a dialogului. Să o rugăm împreună pe Sfânta Fecioară Maria! [Bucură-te, Marie]

Adresez salutul meu vouă tuturor, romani şi pelerini italieni şi din alte ţări. Salut grupurile care provin din Polonia, din Republica Cehă şi din Peru. Salut cetăţenii congolezi care sunt prezenţi aici. Este frumoasă ţara voastră, este frumoasă! Rugaţi-vă pentru ţară! Salut studenţii din Badajoz (Spania) şi pe cei din Institutul Gregorian din Lisabona.

Salut tinerii din Amendolara - Cosenza şi grupul AVIS din Villa Estense - Padova.

Şi vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 363.