Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: PS Petru Sescu în comuniune cu preoții hirotoniți în anul 2016

Joi, 9 februarie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" din localitatea Traian (NT), a avut loc un moment de comuniune sacerdotală între preoții hirotoniți în anul 2016 și episcopul auxiliar de Iași, PS Petru Sescu.

Deși suntem o serie de 14 preoți hirotoniți pentru Dieceza de Iași la data de 24 iunie 2016, doar șapte preoți am putut trăi bucuria acestei zile, întrucât ceilalți șapte activează în străinătate (doi în SUA, doi în Irlanda, unul în Coasta de Fildeș, unul în Anglia și unul în Italia).

Întâlnirea a debutat cu un moment de împărtășire în care fiecare dintre noi, începând cu Preasfințitul Petru, a avut ocazia de a împărtăși câteva aspecte din propria istorie vocațională, din bucuriile, împlinirile și realizările sale, dar și din provocările sau aspectele mai puțin pozitive care au intervenit în drumul slujirii sacerdotale.

La ora 13.00 comuniunea a continuat printr-o agapă frățească după care au urmat concluziile acestei întâlniri, dar și posibilitatea diferitelor întrebări sau sugestii din partea preoților.

Întâlnirea s-a încheiat prin celebrarea Sfintei Liturghii, moment în care i-am purtat în rugăciune și pe colegii noștri plecați în țări îndepărtate, dar și pe preoții care trăiesc momente de dificultate.

În cadrul omiliei, Preasfințitul a subliniat, plecând de la prima lectură, mențiunea pe care o face Dumnezeu în cea de-a doua relatare a creației: "Nu este bine ca omul să fie singur" (Gen 2,18). Așa cum este potrivită pentru viața de familie, tot la fel această mențiune este potrivită și pentru viața sacerdotală: nu este bine ca preotul să fie singur. Astfel, ne-a îndemnat să nu uităm de cele patru apropieri pe care Papa Francisc le amintește atât de des preoților: apropierea de Dumnezeu, de ceilalți confrați preoți, de episcop și de oameni. Totodată, făcând referință la pasajul evanghelic, Preasfințitul ne-a invitat să fim deschiși la logica în care Dumnezeu acționează în viața omului. Uneori evenimentele pe care le trăim ne împing să credem că Dumnezeu lipsește din viața noastră. Însă chiar atunci, când renunțăm la propriile raționamente și ne lăsăm îmbrățișați de harul și de logica lui Dumnezeu, descoperim prezența și puterea lui Dumnezeu pe care a simțit-o și femeia păgână, de origine siro-feniciană, pe care ne-a prezentat-o evanghelia zilei.

Îi mulțumim bunului Dumnezeu pentru această zi de har și pentru momentele petrecute împreună. De asemenea, îi mulțumim Preasfințitului Petru pentru inițiativă și pentru susținere, dar și părintelui Felician Tiba care, ca întotdeauna, a fost o gazdă primitoare.

Pr. Raimond-Tiberiu Iancu

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 9 februarie: Traian: PS Petru Sescu în comuniune cu preoții hirotoniți în anul 2016


 

lecturi: 2424.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat