Sinodul, părintele Costa: Confruntarea nu înseamnă a-l învinge pe celălalt, ci a găsi calea pentru a sta împreună

de Antonella Palermo

A doua zi de lucrări la Adunarea continentală a Sinodului care se desfăşoară în capitala Republicii Cehe. Temele cu care mai sunt chemaţi să se confrunte delegaţii din cele 45 de ţări reprezentate sunt multiple: de la modul în care să armonizeze riturile orientale şi ritul latin în sânul Bisericii Catolice la figura preotului în comunităţi, de la "governance" în raport cu rolul femeii în Biserică la contribuţia laicilor în misiune. Se vorbeşte mult şi despre inovaţie în limbaj, dar cum trebuie trăită această experienţă de ascultare reciprocă în mod rodnic şi evanghelic? Iată câteva precizări pe care ni le-a oferit părintele iezuit Giacomo Costa, SJ, consultant al Secretariatului General al Sinodului şi responsabil al task force pentru elaborarea Documentului pentru Etapa Continentală:

Ce vrea să fie această adunare şi ce nu vrea să fie?

Este o etapă de dialog între Biserica universală şi Bisericile locale. Ca Secretariat al Sinodului am primit toate contribuţiile Conferinţelor Episcopale şi am încercat să restituim o lectură cât mai transparentă şi mai onestă posibilă. Acum, în această fază, din nou cu Documentul la mână, spunem, îi întrebăm pe delegaţi: am ascultat bine, acestea sunt lucrurile care erau la inima voastră? Este vreunul care lipseşte, vreunul de subliniat în mod deosebit? Iată, acesta este rolul acestei sesiuni pentru ca, după perspectiva europeană, să se poată scoate în evidenţă acelea care sunt punctele fundamentale, priorităţile şi acelea despre care în schimb încă nu suntem pregătiţi. Aşadar, este o etapă de feedback care va folosi după aceea pentru a face programul sinodului ţinând cont că nu există numai o întrebare de fond: cum să mergem împreună citind experienţa trăită. Apoi este vorba de a învăţa împreună şi cu Bisericile vecine. În Fratelli tutti se subliniază că universalitatea Bisericii nu este o universalitate abstractă, de mari discursuri, dar de puţină realitate. Motiv pentru care am invitat Bisericile vecine în aşa fel încât să se confrunte, lucru chiar destul de rar. Este oportunitatea de a face un pas în înfruntarea problemelor şi cu ei şi în a putea ajuta Biserica universală prin schimbul lor.

În acest sens metodologia conversaţiei spirituale va ajuta la a discerne...

Toţi experimentaseră asta, rămânând foarte impresionaţi în mod favorabil. Este o metodă care activează un dialog viu. Am văzut că a ajutat mai mult. Există o axă orizontală şi o axă verticală: pe de o parte este tocmai o metodă foarte simplă şi liniară pentru a merge de la eu la noi, în sensul că fiecare contribuie, după ce s-a rugat şi a ascultat profund, spunând în conştiinţă ce i se pare important, dar acest lucru nu este suficient: este vorba încet-încet de a spune bine unde simţim în mod deosebit pe Duhul care ne sugerează un drum, unde simţim că arde inima noastră. Riscul este mereu de a avea o listă foarte lungă de lucruri care ies în evidenţă. aşadar trebuie chiar decis în mod concret, care sunt paşii de făcut. Nu este vorba numai de a ne cunoaşte, aşadar, nici nu este vorba numai de a ne confrunta, este vorba în acelaşi timp de a identifica un drum care să nu fie numai acela al unei lobby, al unui grup, al unei idei. Asta trimite la dimensiunea verticală, în sensul că este un exerciţiu spiritual, o rugăciune unde tăcerea ajută, esenţială pentru a putea intra nu în ideologii pe care trebuie să le propagăm, ci într-o experienţă unde cu Domnul reuşim să recunoaştem dinamicele care aduc viaţa, bucuria Evangheliei şi apoi de acolo de ales paşii de făcut.

În aşa fel încât să fie cu adevărat întrupată ascultarea Duhului şi să nu se alunece într-un spiritualism steril...

Exact. Este foarte important a nu confunda ascultarea Duhului cu spiritualisme abstracte vagi. În realitate, în experienţele noastre, în vieţile noastre, în dificultăţile noastre, în întâlnirile noastre, în insuccesele noastre, acolo Domnul lucrează, Duhul acţionează. Este o invitaţie de a sta cu picioarele pe pământ, cu cât suntem mai spirituali, cu atât mai mult stăm cu picioarele pe pământ, nu este opusul.

Cum se pot soluţiona unele critici, unele neînţelegeri, unele echivocuri care poate că au ieşit în evidenţă în acest parcurs de ascultare reciprocă?

Când l-am întâlnit pe papa, a spus că suntem invitaţi să mergem de la dezordine la armonie, ca la Rusalii, ştiind că Duhul era şi la începutul dezordinii, motiv pentru care nu trebuie să ne fie frică de dezordine. Şi atunci când există ceva ce nu se înţelege sau uimeşte sau interoghează, acolo există ceva de adus şi mai profund pentru a merge înainte. Este bogăţia acestui timp, însă mereu - aşa cum spune Evangelii gaudium - nu închizându-ne în diferenţe, în conflicte, ci dorind să creştem în unitate, unitate care nu este uniformitate ci armonie. Când cineva învinge pe altul, când cineva domină şi striveşte pe ceilalţi şi impune drumul său, iată, acest lucru nu este sinodalitatea. Papa Francisc spune des şi că Sinodul nu este democraţie, unde majoritatea învinge şi minoritatea pierde (în realitate cel care are majoritatea are responsabilitatea de a include glasul pentru minoritate, dar am pierdut de mult timp această sensibilitate a unei democraţii adevărate, din păcate...). Dar, în cazul nostru, oricum nu este problemă de majoritate şi minoritate, de a insera tema mea, cuvinţelul pe care-l voiam şi lucruri de acest gen, mai degrabă este a ne îmbogăţi unii cu alţii şi a lăsa ca Domnul să-i îmbogăţească pe toţi împreună. Vor exista mereu sensibilităţi şi perspective diferite, dar drumul cel puţin indică un parcurs care deşi în diversitatea noastră, dorim să-l parcurgem împreună şi ne simţim fiecare în largul nostru pe acest drum. Sinodul înseamnă a construi acest drum. Dacă acest drum nu există, să recunoaştem că în acest timp încă nu suntem maturi, dar nu putem să nu dorim să mergem.

(După Vatican News, 7 februarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 241.