Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc
în Republica Democrată Congo și în Sudanul de Sud
(Pelerinaj ecumenic de pace în Sudanul de Sud)

(31 ianuarie - 5 februarie 2023)

Întâlnirea cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic
Grădina de la "Palais de la Nation" (Kinshasa)
Marți, 31 ianuarie 2023

© Vatican Media
Domnule președinte al Republicii,
Stimați membri ai guvernului și ai corpului diplomatic,
Distinse autorități religioase și civile,
Iluștri reprezentanți ai societății civile și ai lumii culturii,
Doamnelor și domnilor!

Vă salut cordial, recunoscător domnului președinte pentru cuvintele pe care mi le-a adresat. Sunt fericit să fiu aici, în această țară așa de frumoasă, vastă, înfloritoare, care cuprinde în nord pădurea ecuatorială, în centru și spre sud podișuri și savane împădurite, la est coline, munți, vulcani și lacuri, la vest ape mari, cu fluviul Congo care întâlnește oceanul. În țara voastră, care este ca un continent în marele continent african, pare că tot pământul respiră. Dar dacă geografia acestui plămân verde este atât de bogată și variată, istoria nu a fost tot atât de generoasă: chinuită de război, Republica Democrată Congo continuă să pătimească în interiorul granițelor sale conflicte și migrații forțate și să sufere forme teribile de exploatare, nedemne de om și de creație. Această țară imensă și plină de viață, această diafragmă a Africii, lovită de violență ca de un pumn în stomac, pare de mult timp fără respirație. Domnule președinte, dumneavoastră ați menționat acest genocid uitat pe care-l suferă Republica din Congo.

Și în timp ce voi, congolezii, luptați pentru a păstra demnitatea voastră și integritatea voastră teritorială împotriva tentativelor dezgustătoare de a fragmenta țara, eu vin la voi, în numele lui Isus, ca pelerin de reconciliere și de pace. Am dorit mult să fiu aici și în sfârșit ajung ca să vă aduc apropierea, afectul și mângâierea întregii Biserici și să învăț de la exemplul vostru de răbdare, de curaj și de luptă.

Aș vrea să vă vorbesc printr-o imagine, care simbolizează bine frumusețea luminoasă a acestei țări: imaginea diamantului. Dragi femei și bărbați congolezi, țara voastră este cu adevărat un diamant al creației; dar voi, voi toți, sunteți infinit mai prețioși decât orice bine care izvorăște din acest sol rodnic! Sunt aici să vă îmbrățișez și să vă amintesc că aveți o valoare inestimabilă, că Biserica și papa au încredere în voi, cred în viitorul vostru, într-un viitor care este în mâinile voastre și în care meritați să revărsați calitățile voastre de inteligență, iscusință și hărnicie. Curaj, frate și soră congolezi! Ridică-te, reia în mâini, ca un diamant foarte curat, ceea ce tu ești, demnitatea ta, vocația ta de a păstra în armonie și în pace casa în care locuiești. Reînsuflețește spiritul imnului tău național, visând și punând în practică acele cuvinte ale sale: "Prin muncă dură, vom construi o țară mai frumoasă decât înainte; în pace".

Dragi prieteni, diamantele, de obicei rare, aici sunt din belșug. Dacă acest lucru este valabil pentru acele bogății materiale ascunse sub pământ, este valabil cu atât mai mult pentru cele spirituale închise în inimi. Și tocmai pornind de la inimi pacea și dezvoltarea rămân posibile, pentru că ființele umane, cu ajutorul lui Dumnezeu, sunt capabile de dreptate și de iertare, de înțelegere și de reconciliere, de angajare și de perseverență prin fructificarea talanților primiți. De la începutul călătoriei mele doresc, așadar, să adresez un apel: fiecare congolez să se simtă chemat să-și facă propria parte! Violența și ura să nu mai aibă loc în inima și pe buzele nimănui, pentru că sunt sentimente antiumane și anticreștine, care paralizează dezvoltarea și duc înapoi, la un trecut întunecat.

Cu privire la dezvoltarea frânată și la întoarcerea la trecut, este tragic că aceste locuri, și în general continentul african, încă îndură diferite forme de exploatare. Există acel moto care iese din inconștientul atâtor culturi și al atâtor oameni: "Africa trebuie exploatată", acest lucru este teribil! După cel politic, s-a dezlănțuit de fapt un "colonialism economic", la fel de înrobitor. Astfel, această țară, prădată pe larg, nu reușește să beneficieze suficient de resursele sale imense: s-a ajuns la paradoxul ca roadele pământului său să o facă "străină" pentru locuitorii săi. Otrava avidității a făcut diamantele sale însângerate. Este o dramă în fața căreia lumea mai înaintată economic adesea închide ochii, urechile și gura. Dar această țară și acest continent merită să fie respectate și ascultate, merită spațiu și atenție: jos mâinile de pe Republica Democrată Congo, jos mâinile de pe Africa! Gata cu sufocarea Africii: nu este o mină de exploatat sau un sol de prădat. Africa să fie protagonistă a destinului său! Lumea să comemoreze dezastrele făcute de-a lungul secolelor în dauna populațiilor locale și să nu uite această țară și acest continent. Africa, zâmbet și speranță a lumii, să conteze mai mult: să se vorbească mai mult despre ea, să aibă mai multă importanță și reprezentare în rândul națiunilor!

Să aibă spațiu o diplomație a omului pentru om, a popoarelor pentru popoare, unde în centru să nu fie controlul asupra zonelor și a resurselor, țintele de expansiune și creșterea profiturilor, ci oportunitățile de creștere ale oamenilor. Privind la acest popor, avem impresia că și comunitatea internațională s-a resemnat cu violența care îl devorează. Nu ne putem obișnui cu sângele care în această țară curge de multe decenii, secerând milioane de morți fără ca atâția să știe. Să se cunoască ceea ce se întâmplă aici. Procesele de pace aflate în desfășurare, pe care le încurajez cu toate forțele, să fie susținute cu faptele și angajamentele astfel încât să fie menținute. Mulțumire fie lui Dumnezeu că nu lipsesc din aceia care contribuie la binele populației locale și la o dezvoltare reală prin proiecte eficace: nu intervenții de simplu asistențialism, ci planuri menite pentru o creștere integrală. Exprim multă recunoștință țărilor și organizațiilor care furnizează ajutoare substanțiale în acest sens, favorizând lupta împotriva sărăciei și a bolilor, susținând statul de drept, promovând respectarea drepturilor umane. Exprim dorința de a putea continua să desfășoare pe deplin și în mod curajos acest rol nobil.

Să ne întoarcem la imaginea diamantului. Odată lucrat, frumusețea sa derivă și din forma sa, din numeroase fațete aranjate în mod armonios. Și această țară, făcută prețioasă de pluralismul său tipic, are un caracter poliedric. Este o bogăție care trebuie păstrată, evitând să se alunece în tribalism și în contrapoziție. A milita cu încăpățânare pentru propria etnie sau pentru interese particulare, alimentând spirale de ură și de violență, se întoarce în defavoarea tuturor, deoarece blochează necesara "chimie a ansamblului". Cu privire la chimie, este interesant că diamantele sunt constituite din simpli atomi de carbon care, dacă sunt legați între ei în mod diferit, formează grafitul: practic, diferența între luminozitatea unui diamant și întunecimea grafitului este dată de modul în care fiecare atom este situat în interiorul reticulului cristalin. Lăsând metafora deoparte, problema nu este natura oamenilor sau a grupurilor etnice și sociale, ci modul în care se decide să se stea împreună: voința și lipsa de voință de a-și ieși în întâmpinare, de a se reconcilia și de a reîncepe marchează diferența între întunericul conflictului și un viitor luminos de pace și prosperitate.

Dragi prieteni, Tatăl din cer vrea să știm să ne primim ca frați și surori dintr-o unică familie și să lucrăm la un viitor care să fie împreună cu ceilalți, nu împotriva celorlalți. "Bintu bantu": astfel, cu multă eficacitate, un proverb al vostru amintește că adevărata bogăție sunt persoanele și relațiile bune cu ele. În mod special religiile, cu patrimoniul lor de înțelepciune, sunt chemate să contribuie, în efortul zilnic, la a renunța la orice agresivitate, prozelitism și constrângere, mijloace nedemne de libertatea umană. Când se degenerează în faptul de a se impune, mergând la vânătoare de adepți în mod nediscriminat, cu înșelăciunea sau cu forța, se jefuiește conștiința celuilalt și se întoarce spatele adevăratului Dumnezeu, pentru că - să nu uităm asta - "unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (2Cor 3,17) și unde nu este libertate, nu este Duhul Domnului. În angajarea de a edifica un viitor de pace și de fraternitate, și membrii societății civile, dintre care unii sunt prezenți, desfășoară un rol esențial. Adesea au dat dovadă că știu să se opună nedreptății și degradării cu prețul a mari sacrificii, numai să apere drepturile umane, necesitatea unei educații solide pentru toți și a unei vieți mai demne pentru fiecare. Mulțumesc din inimă femeilor și bărbaților, îndeosebi tinerilor din această țară, care au suferit în diferite măsuri pentru aceasta și le aduc omagiu.

Diamantul, în transparența sa, reflectă în mod minunat lumina pe care o primește. Mulți dintre voi strălucesc prin rolul pe care-l ocupă. Cel care deține responsabilități civile și de conducere este chemat, așadar, să acționeze cu limpezime cristalină, trăind funcția primită ca un mijloc pentru a sluji societatea. De fapt, puterea are sens numai dacă devine slujire. Cât de important este a acționa cu acest spirit, alungând autoritarismul, căutarea de câștiguri ușoare și aviditatea de bani, pe care Apostolul Paul o definește "rădăcină a tuturor relelor" (1Tim 6,10). Și, în același timp, a favoriza alegeri libere, transparente, credibile; a extinde și mai mult participarea la procesele de pace pentru femei, pentru tineri și pentru diferite grupuri, pentru grupurile marginalizate; a căuta binele comun și siguranța oamenilor și nu interesele personale sau de grup; a întări prezența statului în fiecare parte a teritoriului; a avea grijă de multele persoane evacuate și refugiate. Să nu se lase manipulați și cu atât mai puțin cumpărați de cel care vrea să mențină țara în violență, pentru a o exploata și a face afaceri rușinoase: acest lucru aduce numai discreditare și rușine, împreună cu moarte și mizerie. În schimb, face bine apropierea de oameni, pentru a-și da seama de modul în care trăiesc. Persoanele se încred atunci când simt că acela care le conduce este realmente aproape, nu pentru calcul, nici pentru exhibiție, ci pentru slujire.

În societate, ceea ce întunecă lumina binelui este adesea întunericul nedreptății și al corupției. Deja în urmă cu multe secole, Sfântul Augustin, care s-a născut pe acest continent, se întreba: "Dacă nu este respectată dreptatea, ce sunt statele dacă nu niște mari bande de tâlhari?" (De civ. Dei, IV,4). Dumnezeu este de partea celui căruia îi este foame și sete de dreptate (cf. Mt 5,6). Nu trebuie încetat să se promoveze, în fiecare sector, dreptul și egalitatea, contrastând nepedepsirea și manipularea legilor și a informației.

Un diamant vine din pământ genuin, dar brut, având nevoie de prelucrare. Astfel, și diamantele mai prețioase din pământul congolez, care sunt fiii acestei națiuni, trebuie să se poată folosi de oportunități educative valabile, care să le permită să fructifice pe deplin talanții strălucitori pe care-i au. Educația este fundamentală: este calea pentru viitor, drumul de luat pentru a ajunge la libertatea deplină a acestei țări și a continentului african. În ea este urgent să se investească, pentru a pregăti societăți care vor fi consolidate numai dacă sunt bine instruite, vor fi autonome numai dacă vor fi pe deplin conștiente de propriile potențialități și capabile să le dezvolte cu responsabilitate și perseverență. Dar atâția copii nu merg la școală: câți, în loc să primească o instruire demnă, sunt exploatați! Prea mulți mor, supuși la munci înrobitoare în mine. Să nu se precupețească eforturi pentru a denunța plaga muncii minorilor și pentru a-i pune capăt. Câte tinere sunt marginalizate și încălcate în demnitatea lor! Copiii, copilele, tinerii sunt prezentul de speranță, sunt speranța: să nu permitem să fie ștearsă, ci s-o cultivăm cu pasiune!

Diamantul, dar al pământului, cheamă la păzirea creației, la protejarea ambientului. Situată în inima Africii, Republica Democrată Congo găzduiește unul dintre cei mai mari plămâni verzi ai lumii, care trebuie ocrotit. Ca pentru pace și pentru dezvoltare, și în acest domeniu este importantă o colaborare amplă și folositoare, care să permită să se intervină în mod eficace, fără a impune modele externe mai utile celui care ajută decât celui care este ajutat. Atâția au cerut Africii angajare și au oferit ajutoare pentru a contrasta schimbările climatice și coronavirusul. Desigur, sunt oportunități de perceput, însă este nevoie mai ales de modele sanitare și sociale care să răspundă nu numai la urgențele de moment, ci să contribuie la o creștere socială efectivă: de structuri solide și de personal onest și competent, pentru a depăși problemele grave care blochează din naștere dezvoltarea, cum sunt foametea și bolile.

În sfârșit, diamantul este mineralul de origine naturală cu duritatea cea mai ridicată; este foarte ridicată rezistența sa la agenții chimici. Repetarea continuă de atacuri violente și multele situații de suferință ar putea să slăbească rezistența congolezilor, să le amenințe forța sufletească, să-i ducă la descurajare și la resemnare. Dar în numele lui Cristos, care este Dumnezeul speranței, Dumnezeul oricărei posibilități care dă mereu forța de a reîncepe, în numele demnității și al valorii diamantelor mai prețioase ale acestei țări, care sunt cetățenii săi, aș vrea să-i invit pe toți la o repornire socială curajoasă și inclusivă. O cere istoria luminoasă, dar rănită a țării, o imploră mai ales tinerii și copiii. Eu sunt cu voi și însoțesc cu rugăciunea și cu apropierea fiecare efort pentru un viitor pașnic, armonios și prosper al acestei țări mari. Dumnezeu să binecuvânteze întreaga națiune congoleză!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 


lecturi: 280.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat