Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Traian: Întâlnirea de iarnă cu familiile

Sâmbătă, 28 ianuarie 2023, la Centrul "Gaudium et Spes" Traian a avut loc "Un weekend cu familiile în familie" sau întâlnirea de iarnă a familiilor. Tema întâlnirii a fost: "De ce noi?"

La un moment dat, văzând zăpada de afară, ne-am și întrebat cu soțul dacă se va mai ține întâlnirea de la Traian, pe care, trebuie să o spunem, o așteptam cu nerăbdare. Cum ne preocupam noi, am văzut o postare de-a părintelui Felician Tiba: "Se ține întâlnirea de azi cu familiile, sigur că se ține!", însoțită postarea și de două fotografii cu zăpada dată la o parte, pregătită curtea pentru a ne întâmpina. Așa că am pornit la drum...

Întâlnirea a debutat cu salutul părintelui Felician și cu o conferință pe tema zilei: "De ce noi?" Conținutul, după cum ne-a explicat părintele, era dat de câteva puncte dintr-o carte cu același nume, carte care o va completa pe cea existentă "Vreau să înțeleg cu cine mă căsătoresc" și care este un răspuns la problemele de astăzi ale familiilor. În consecință, noi am fost privilegiați să fim primii care află despre acest nou proiect al Oficiului pentru Pastorația Familiei.

"Totul pentru ea!", "Cu precauție pentru el", "Băiatul intră în viața unei fete atât cât este lăsat!", "Cuptorul și frigiderul", "Nu, nu era așa!", "Indiferența față de credință", "De ce nu-mi mai aduce flori?", "Soțul și canapeaua din sufragerie". Acestea sunt câteva din temele abordate, atât în timpul conferinței, cât și în conținutul cărții care urmează să apară.

După conferință au avut loc două ateliere de discuții, în cadrul cărora fiecare dintre participanți a avut posibilitatea să-ți exprime un punct de vedere personal cu privire la câteva teme, pornind fiecare de la experiența proprie.

A urmat Sfânta Liturghie în cadrul căreia, la predică, pornind de la Sfântul Toma de Aquino, sfântul zilei, și folosindu-se de lecturile propuse pentru această comemorare, am fost introduși în taina sfințenie, care, așa cum spunea pr. Felician, "se manifestă în atâtea feluri", inclusiv pe cale intelectuală, așa cum este cazul Sfântului Toma de Aquino.

După prânz am avut posibilitatea să punem în comun cele discutate în cadrul grupurilor, fiind acesta un moment foarte frumos și bine "gustat".

Copiilor li s-a acordat o atenție deosebită în cele două săli dedicate lor: "Sala copiilor sub șapte ani" și "Sala copiilor peste șapte ani".

La final ne-am dat seama că timpul a trecut foarte repede, că ne îmbogățisem cu multe idei noi și frumoase și abia așteptăm și alte întâlniri cu familiile.

Vii mulțumiri tuturor celor care stau alături familiei!

Viorica și Ioan Cadar

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 29 ianuarie: Traian: Întâlnirea de iarnă cu familiile

* * *

Din arhiva ercis.ro:

Agenda Centrului "Gaudium et Spes" din Traian și a Oficiului pentru Pastorația Familiei pentru anul 2023


 

lecturi: 1644.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat