Figuri ale Crăciunului

Caută un rege-Dumnezeu, găsesc un prunc şi îl adoră

de Simone Caleffi

Epifania Domnului. Adică manifestarea lui Isus, Fiul lui Dumnezeu, popoarelor păgâne, reprezentate de magi, veniţi la Betleem pentru a-l adora pe regele iudeilor. Ei - aşa cum a spus don Tonino Bello în omilia rostită la 6 ianuarie 1991 în timpul concelebrării euharistice în cursul vizitei pastorale în Parohia "Sfântul Bernardin" în Molfetta - "sunt oameni de ştiinţă, studioşi, persoane care au aprofundat scripturile orientale şi ebraice şi au descifrat că naşterea lui Mesia trebuia să coincidă cu apariţia unei stele misterioase pe firmament".

Câţiva înţelepţi, care caută un rege-Dumnezeu, găsesc un prunc şi îl adoră. Crăciunul nu este sărbătoare numai pentru intimi. Este necesar "de lărgit ieslea", afirmă omiletul Alessandro Pronzato. Trebuie făcut loc unor oaspeţi noi, neprevăzuţi, şi celor care, neaşteptaţi, vor veni de cine ştie unde. Este un episod straniu ceea ce ne relatează Evanghelia după Sfântul Matei. Câţiva înţelepţi din Orient ajung să cunoască de la o stea naşterea regelui iudeilor şi vin să-l adore aducând în dar aur, tămâie şi smirnă, bogăţiile şi parfumurile tradiţionale din Arabia, daruri foarte bogate pe care regii şi le schimbau între ei. "Văzând steaua, au pornit în căutarea lui Mesia. Conduşi de ce anume? Nu de o credinţă religioasă, ci de o mare curiozitate ştiinţifică. Este atenţia tuturor oamenilor, a tuturor popoarelor, a tuturor sufletelor umane care ştiu că sunt profund nefericite", a afirmat monseniorul Bello. Însă nu găsesc un palat pentru a-i primi, ci o casă foarte săracă şi un prunc care scânceşte, între părinţi săraci. Căutau un rege, un palat. Dumnezeu i-a făcut să-i găsească, dar îi manifesta în manieră foarte diferită faţă de ce se aşteptau ei. Era aceeaşi manieră foarte săracă prin care naşterea pruncului Isus s-a manifestat păstorilor din Betleem.

Acel Prunc era rege, era Fiul lui Dumnezeu, făcut sărac ca noi pentru a ne face bogaţi ca el: fii ai lui Dumnezeu, destinaţi să trăim pentru totdeauna. Acea umilă femeie din casă l-a născut pe Mântuitorul lumii. Manifestarea lui Dumnezeu nu are loc în bogăţie şi în opulenţă, ci în umilinţă şi în sărăcie. Păstorii din Betleem o văzuseră şi o acceptaseră cu bucurie, pentru că, în sfârşit, Dumnezeu venea ca să trăiască împreună cu ei, ca ei, să dea bucurie şi mântuire sărăciei lor. Locuinţa lui Isus şi a Mariei devine prima casă de rugăciune şi de adoraţie pentru toate popoarele, inclusiv străinii care aderă la Domnul pentru a-l sluji şi pentru a iubi numele său şi a fi slujitorii săi (cf. Is 56,6-7).

Epifania, aşa cum indică numele însuşi, este sărbătoarea manifestării lui Dumnezeu făcut om în lume. Pentru a-l "vedea" pe Isus, este necesar să ne asumăm atitudinea magilor. "Regii magi! Aceşti străini care vin din Tarşiş, din Arabia, din Orient, din Irak, din Iran, din Samaar! Regii din Arabia care se îndreaptă spre Domnul şi cultivă pacea şi dreptatea", afirmă don Tonino: "Ei îl caută pe Domnul: «Unde este regele iudeilor?». Văd semnele prezenţei sale: «Am văzut steaua lui». Merg: «Am venit pentru a-l adora»". Atunci cotidianul nostru, cenuşiu şi repetitiv, va fi iluminat şi vom deveni cei care aduc o veste de speranţă: "Şi noi, în pofida a tot ceea ce experimentăm bun în viaţa noastră (sănătate, mângâieri, întărirea prietenilor), să pornim la drum ca magii", ştiind că lucrurile bune dar numai umane nu ne vor sătura: avem nevoie de ceva mai mult, de o stea, de o lumină şi Epifania este sărbătoarea luminii. Este invitaţia de a ne ridica, de a ieşi din întuneric, de a primi lumina, de a ne îmbrăca în ea. Vom fi contagiaţi de lumină. "Să acceptăm să intrăm şi noi ca magii în grota din Betleem în comuniune cu Cristos pentru a avea încredere în om, a-l sluji şi a ne dărui pentru el." În trecerea modestă a zilelor noastre "va palpita şi se va dilata inima noastră", pentru că vom fi încurajaţi de prezenţa sa. Vom vedea înflorind dreptatea şi vom deveni şi noi eliberatori ai săracului care strigă, vom şti să primim nevoile fraţilor. Şi va fi bucurie adevărată.

"Credinţa noastră - continuă Bello în omilia citată - trebuie să aibă sensibilitatea nomadismului. Trebuie să fim nomazi, oamenii lui mergi-mergi, persoane care pornesc în călătorie." Epifania se celebrează ieşind din casă, străduindu-ne să vedem larg, să vedem dincolo, frecventându-l pe cel diferit, pentru că "credinţa nu este ceva stabilizat pentru totdeauna. Uneori noi ne tutelăm cu stabilizatorii şi suntem mereu uniformi. Există un standard în viaţa noastră: niciun pic în plus, niciun pic în minus. Acela este calibrul. Nu există tresăriri, nu există uimiri, nu există tresăltări". Cât de melancolică ar fi o astfel de viaţă şi cât de melancolică ar fi fost viaţa magilor, care, însă, au făcut o alegere diferită: ne-au avertizat că trebuie să scrutăm în mod constant orizontul îndepărtat, să privim atent străzile, să fim gata pentru întâlniri negândite. A rămâne aşezaţi pe canapea, aşa cum aminteşte adesea Papa Francisc, înseamnă în schimb "a nu trăi, a nu mai experimenta bucuria drumului, neliniştea căutării, suferinţa, dificultatea, preocuparea, frica şi apoi tresăltarea de bucurie când experimentezi că drumul pe care-l parcurgi este cel corect", subliniază monseniorul Bello. Drumul unei vieţi poate înainta pas cu pas, dar încheierea trebuie să fie absolut radicală: "Este ora să pornim la drum şi noi. Să lăsăm academiile studiilor noastre, ale cercetărilor noastre intelectuale. Credinţa noastră este prea obişnuită cu măsuţa, cu banca. Credinţa noastră nu are mult praf pe încălţăminte, nu ştie de praf, nu are parfumuri de drum, nu are gusturi de piaţă, nu are mirosuri de locuinţe. Are numai parfumul tămâii din bisericile noastre. Pericole ale străzii nu înfruntăm prea multe; singurele pericole ale străzii pe care le înfruntăm sunt cele ale procesiunilor".

Să pornim în călătorie, urmând steaua, chiar şi în cea mai cruntă iarnă, aşa cum au făcut magii din celebra poezie a lui Eliot: "A fost un advent rece pentru noi, / chiar cel mai rău timp al anului / pentru o călătorie, pentru o călătorie lungă ca asta: / căile noroioase şi anotimpul rigid, în inima iernii". Şi dacă vom face aşa, Domnul ne va da "atâta lumină pentru ca şi noi să putem găsi pistele corecte, ghizii corecţi care ne duc la casa lui. Cuvântul său, nu altă stea, să lumineze drumul nostru".

(După L'Osservatore Romano, 4 ianuarie 2023)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 181.