Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Biserica și lumea în rugăciune pentru Benedict al XVI-lea

de Adriana Masotti

A fost prompt și înduioșător răspunsul, venit din toată lumea, la apelul Papei Francisc adresat credincioșilor de a se ruga pentru Benedict al XVI-lea: sunt nenumărate comunicatele de participare și tweet-urile Conferințelor Episcopale, ale conducătorilor diferitelor Biserici și ale autorităților civile din diferite părți ale lumii.

Biserica din Italia

"Asigurăm amintirea în rugăciune în Bisericile noastre, având conștiința, așa cum el însuși ne-a amintit, că «oricât de dure ar fi încercările, dificile problemele, apăsătoare suferința, nu vom cădea niciodată în afara mâinilor lui Dumnezeu, acele mâini care ne-au creat, ne susțin și ne însoțesc pe drumul existenței, pentru că sunt conduse de o iubire infinită și fidelă»", a declarat deja ieri dimineață cardinalul Matteo Zuppi, președinte al CEI.

Scrisoarea lui De Donatis adresată Diecezei de Roma

Dieceza de Roma s-a strâns imediat în rugăciune în jurul lui Benedict al XVI-lea. "Comunitățile parohiale, capelaniile, călugărițele și călugării: toți credincioșii din dieceză și toți bărbații și femeile de bunăvoință care trăiesc în Roma - se citește pe site-ul diecezan - amintesc cu recunoștință bucata de drum parcurs împreună cu episcopul nostru emerit, îl însoțesc în acest moment de suferință și de încercare, rugându-l pe Domnul pentru ca «să-l mângâie și să-l susțină în această mărturie de iubire față de Biserică până la sfârșit»". Într-o scrisoare, cardinalul vicar Angelo De Donatis invită "toate comunitățile din Roma să se unească în rugăciune pentru Benedict al XVI-lea, ale cărui condiții de sănătate s-au agravat, din cauza înaintării în vârstă" și afirmă că în celebrarea Liturghiilor de astăzi și din zilele următoare "îl însoțim pe dragul nostru episcop emerit în momentul suferinței și al încercării, invocându-l pe Domnul pentru ca «să-l mângâie și să-l susțină în această mărturie de iubire față de Biserică până la sfârșit»". Cu această intenție va fi celebrată și Liturghia de mâine, 30 decembrie, la ora 17.30, în Bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", catedrala din Roma, prezidată de episcopul Guerino Di Tora, vicar al cardinalului arhipăstor al bazilicii laterane.

Rugăciunea președintelui episcopilor germani

Monseniorul Georg Bätzing, episcop de Limburg și președinte al Conferinței Episcopale Germane, a difuzat o rugăciune specială dedicată papei emerit: "Isuse, Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru - imploră monseniorul Bätzing - asistă-l în boala și slăbiciunea sa. Fă-l să simtă apropierea ta întăritoare. Susține-l, dă-i forță și arată-te lui în orele întunecate ca o lumină care dăruiește speranță. Fă-l să simtă apropierea atâtor persoane, care acum mijlocesc pentru el în rugăciune".

Conferințele Episcopale din SUA și America Latină

"Dumnezeule atotputernic și veșnic, tu ești sănătatea veșnică a celor care cred în tine. Ascultă rugăciunile noastre pentru slujitorul tău bolnav Benedict, pentru care implorăm ajutorul milostivirii tale duioase", este invocația publicată pe situl episcopilor din SUA împreună cu apelul Papei Francisc la rugăciune. Comunicate și rugăciuni se citesc pe siturile multor Conferințe Episcopale din America Latină între care Chile, Peru, Costa Rica și Columbia în care credincioșii sunt invitați să se roage pentru Benedict al XVI-lea și se exprimă în același timp sentimente de recunoștință pentru slujirea imensă și generoasă a papei emerit pentru Biserica universală. Aderând la invitația Consiliului Episcopal Latinoamerican, CELAM, toate comunitățile ecleziale s-au unit în rugăciune cerând Domnului "să-l întărească și să-l susțină în această mărturie de iubire față de Biserică, până la sfârșit", conform cuvintelor rostite ieri de papa Francisc.

Adeziunea la invocația adresată Domnului exprimată în tweet-uri

Sunt numeroase tweet-urile publicate ca răspuns la apelul Papei Francisc: "Doamne, catolicii din Franța, în comuniune cu Papa Francisc și cu toată Biserica, ți-l încredințăm pe slujitorul tău Benedict al XVI-lea și pe cei care veghează asupra lui", scrie monseniorul Eric de Moulins-Beaufort, arhiepiscop de Reims și președinte al Conferinței Episcopale Franceze. În timp ce acela lansat de cardinalul Blase J. Cupich, arhiepiscop de Chicago, spune: "Am citit cu mare îngrijorare știrile despre înrăutățirea condițiilor de sănătate ale Papei Benedict al XVI-lea. Unim rugăciunile noastre cu acelea ale Papei Francisc și ale catolicilor din toată lumea pentru a cere harul Domnului de a ajuta să-l susțină pe Papa Benedict așa cum el a susținut Biserica prin mărturia sa silențioasă".

"Să ne unim cu Papa Francisc în rugăciunea pentru Papa emerit Benedict și să cerem Domnului să-l susțină și să-l mângâie în acest moment", tweet-ul cardinalului Vincent Nichols, arhiepiscop de Westminster. "Papa Francisc ne-a chemat astăzi să ne rugăm îndeosebi pentru papa emerit Benedict. Să ne unim toți la această rugăciune! Papa emerit Benedict a fost foarte legat de țara noastră și de Biserica noastră încă din copilărie", este textul tweet-ului cardinalului arhiepiscop de Viena, Christoph Schönborn.

"Preocupat datorită știrilor despre sănătatea Papei emerit Benedict, mă unesc la rugăciuni pentru ca să poată depăși încercarea și să se refacă repede", scrie în tweet Riccardo Di Segni, rabin șef al comunității ebraice din Roma. "Cu mare credință în bunătatea lui Dumnezeu, mă unesc cu papa Francisc în rugăciunea pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea", scrie cardinalul Timothy Michael Dolan, arhiepiscop mitropolit de New York, care continuă: "Cerem credincioșilor catolici din arhidieceza de New York și tuturor persoanelor de bunăvoință să facă la fel".

Bisericile orientale

Cardinalul Leonardo Sandri, prefect emerit al Dicasterului pentru Bisericile Orientale se face purtător de cuvânt al acelor Biserici scriind într-un tweet: "Să primim invitația Papei Francisc și să ne facem pelerini cu inima la grota de la Lourdes din Grădinile Vaticane: mulți ani acel loc a primit pașii și rugăciunea Papei Benedict al XVI-lea. Acum Maria să vegheze asupra drumului pe care el îl străbate în aceste ore. Orientul este aproape de el!".

Participarea Bisericii Armene Catolice

"Răspunzând la cererea Papei Francisc - se citește într-un comunicat al Bisericii Armene Catolice -, patriarhul de Cilicia al armenilor catolici, Preafericirea Sa Raphael Bedros al XXI-lea, a invitat toate bisericile și parohiile armene catolice să se unească în rugăciune cerând lui Dumnezeu Milostiv să-l susțină pe Papa emerit Benedict al XVI-lea, în suferința sa și în exemplara mărturie de iubire față de Biserică".

Biserica greco-catolică ucraineană

La rândul său, conducătorul și părintele Bisericii greco-catolice ucrainene, Sviatoslav Șevciuc, informează că a cerut "episcopilor din Sinod și tuturor credincioșilor din Biserica greco-catolică ucraineană să se unească la rugăciunile pentru Papa emerit Benedict al XVI-lea, așa cum a cerut Papa Francisc la sfârșitul audienței generale". Preafericirea Sa Sviatoslav amintește îndeosebi întâlnirea personală pe care a avut-o cu papa emerit în mănăstirea Mater Ecclesiae la 10 noiembrie, în timpul vizitei sale la Roma. Cu acea ocazie, afirmă Shevchuk, "papa emerit s-a arătat «incredibil de lucid, informat și atent cu privire la situația din Ucraina, și a garantat rugăciunile sale pentru poporul ucrainean»".

"Toată Biserica greco-catolică ucraineană - a adăugat Preafericirea Sa - vrea să se strângă în rugăciune în jurul acestui mare martor din timpurile noastre, mulțumindu-i pentru mărturia sa silențioasă ca papă emerit și în același timp amintind și încercând să pună în practică munca sa pentru unitatea Bisericii, care a fost o caracteristică extraordinară a pontificatului său".

(După Vatican News, 29 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 1401.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat