Fr. Alois (Taizé): "A crede mereu în Lumina care vine şi în întuneric"

de M. Chiara Biagioni

"Am găsit curajul în adversităţile acestei încercări enorme şi perseverenţa în credinţă". Un popor atins puternic de război, dar care nu rămâne pasiv în faţa dificultăţilor. Fr. Alois, prior al Comunităţii ecumenice din Taizé, tocmai s-a întors dintr-o călătorie în Ucraina unde timp de cinci zile i-a vizitat pe responsabilii Bisericilor şi i-a întâlnit pe tineri în oraşele Kiev şi Lvov. L-am intervievat în timp ce se află la Rostock, în Germania, unde de la 28 decembrie până la 1 ianuarie se va desfăşura tradiţionala Întâlnire europeană a tinerilor. Ajunsă la a 45-a ediţie, la întâlnire vor participa 5.000 de tineri provenind din toată Europa şi din altă parte. Va fi şi fostul preşedinte al Republicii Federale Germania, Joachim Gauck, care va interveni la rugăciunea de la ora 13.00 din 30 decembrie.

Fr. Alois, ce situaţie aţi găsit în Ucraina?

Deşi există impresia, ca la Lvov sau la Kiev, că viaţa continuă, situaţia este dură. Toţi au fost atinşi. Toţi cunosc pe cineva care a murit în război. Dar, îndeosebi în Noaptea de Crăciun, am rămas foarte impresionaţi văzând bucuria în acest timp de încercare. Şi de fapt este însuşi mesajul de Crăciun. Lumina care vine în întuneric. Am văzut asta şi în unitatea dintre persoane şi în solidaritatea în populaţie care este impresionantă.

Există unitate şi între Biserici?

Da, deşi rămân tensiuni pentru că situaţia dintre Biserici nu este uşoară. Am avut în aceste zile întâlniri cu tineri şi cu responsabilii principalelor confesiuni atât la Kiev, cât şi la Lvov. La Taizé am primit, înainte de război şi de Covid, mulţi tineri ucraineni care au participat mereu la întâlnirile noastre. Aceşti tineri promovează acum şi susţin unitatea între Bisericile lor. Este incredibil că unii dintre ei vor reuşi să participe la întâlnirea de la Rostock. Noi credem că întâlnirea personală este de neînlocuit.

Ce v-a impresionat mai mult din situaţia umanitară din Ucraina?

Electricitatea, de exemplu, se întrerupe în unele cartiere ale oraşelor de mai multe ori pe zi, la Kiev uneori timp de două sau trei zile consecutive. Şi asta implică şi întreruperea încălzirii, a apei calde, a conexiunii la internet. Acest lucru are un impact puternic asupra vieţii zilnice a persoanelor. Am avut două rugăciuni cu tinerii în cartiere care la un moment dat s-au cufundat în cel mai complet întuneric. S-au aprins lumânări. Viaţa este dificilă, dar în acelaşi timp am întâlnit tineri care au luat iniţiative foarte curajoase. De exemplu, s-a constituit un grup de tineri care merg în toată localitatea pentru a reconstrui casele vătămate de război. Era cu adevărat emoţionant să vedem cum pe de o parte aceşti tineri au fost atinşi în inimă de război, dar pe de altă parte cum au reuşit să nu rămână pasivi în faţa adversităţilor, hotărând să facă ceva pentru ceilalţi.

Şi noi, aici în Italia, ce putem face pentru ei?

Nu toţi putem merge în Ucraina, dar toţi pot să facă acţiuni de solidaritate. Am auzit spunându-se acolo adesea această frază: "Dacă ajutorul solidar al ţărilor occidentale apropiate se opreşte, noi suntem pierduţi".

Cum vedeţi viitorul acestor tineri într-un ţinut aşa de încercat de război?

Nimeni nu ştie. În timpul unei întâlniri, o tânără a spus: "Cât timp mai trebuie să trăim aşa?". Nimeni nu are răspunsul. Un altul a spus: "Noi trăim zi de zi. Nu ştim ce va fi cu viitorul nostru". Aşadar, există această incertitudine, dar în acelaşi timp am văzut că iniţiativele de solidaritate s-au înmulţit. Am mers la Bucha şi la Irpin, oraşele martire, unde viaţa şi-a revenit, dar urmele războiului sunt încă foarte vizibile. Am văzut case incendiate, ferestre stricate. Dar în mijlocul acestei distrugeri s-au organizat puncte de primire, adevărate "locuri de rezistenţă" unde persoanele pot merge pentru a se încălzi, pentru a încărca din nou computerul, pentru a putea avea acces la tratamente medicale.

Ce veţi spune tinerilor din Rostock despre această experienţă?

Voi vorbi mai ales despre această mărturie de credinţă. Credinţa ne face să stăm în picioare, chiar şi atunci când trecem prin timpuri dificile. Şi acest lucru este valabil nu numai în război, ci în toate încercările vieţii. Am pregătit un text pentru întâlnirea de la Rostock cu titlul "Viaţa interioară şi solidaritatea". Importanţa solidarităţii este fulgerătoare. Nu numai faţă de ucraineni, ci şi faţă de refugiaţi, faţă de situaţiile de precaritate care creşte şi în ţările noastre bogate. Dar fără o viaţă interioară în credinţă nu putem persevera în solidaritate şi în bucuria Evangheliei, în situaţiile dificile prin care trecem pretutindeni.

Cealaltă problemă este reconcilierea. Cum se construiesc relaţii reconciliate?

Este adevărat. Mai ales în situaţiile de dificultate, este uşor a lua căi identitare puternice, a ne retrage sau a ne închide. Pentru a învinge această rezistenţă, trebuie căutată înainte de toate pacea inimii şi a începe să creăm locuri reconciliate în jurul nostru. La Rostock suntem foarte bucuroşi să vedem că familiile au ales să deschidă casele lor pentru tineri ca să dea găzduire. Este un gest puternic care arată importanţa deschiderii faţă de celălalt şi a depăşirii fricilor noastre de a-l primi, mai ales dacă este diferit faţă de noi. Nu trebuie să rămânem cu acela care gândeşte ca noi. Isus însuşi a spus: Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce merit veţi avea? Acesta este mesajul din inima Evangheliei, să mergem spre ceilalţi, mai ales spre cel care este rănit de viaţă, cu simplitate şi gesturi concrete de solidaritate.

(După Agenţia SIR, 29 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 283.