© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 28 decembrie 2022

Cateheză. Crăciunul cu Sfântul Francisc de Sales

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua şi iarăşi Crăciun fericit!

Acest timp liturgic ne invită să ne oprim pentru a reflecta asupra misterului Crăciunului. Şi pentru că tocmai astăzi este al patrulea centenar al morţii sfântului Francisc de Sales, episcop şi învăţător al Bisericii, putem să ne inspirăm din câteva gânduri ale sale. El a scris mult despre Crăciun. În această privinţă, am plăcerea să anunţ că astăzi va fi publicată scrisoarea apostolică ce comemorează această aniversare. Titlul este "Totul aparţine iubirii", preluând o expresie caracteristică a Sfântului Francisc de Sales. De fapt, aşa scria el în Tratatul iubirii lui Dumnezeu [Trattato dell’amore di Dio]: "În sfânta Biserică totul aparţine iubirii, trăieşte în iubire, se face din iubire şi vine de la iubire" (Ed. Paoline, Milano 1989, pag. 80). Şi eventual noi toţi am putea merge pe acest drum al iubirii, atât de frumos.

Să încercăm acum să aprofundăm un pic misterul naşterii lui Isus, "în compania" Sfântului Francisc de Sales, astfel unim cele două comemorări.

Sfântul Francisc de Sales, într-una din multele scrisori adresate Sfintei Ioana Francisca de Chantal, scria aşa: "Mi se pare că-l văd pe Solomon pe marele tron de fildeş, aurit şi sculptat, care n-a avut egal în niciun regat, cum spune Scriptura (1Rg 10, 10,18-20); că îl văd, aşadar, pe acel rege care n-a avut egal în glorie şi mărinimie (cf. 1Rg 10,23). Dar eu prefer de o sută de ori să-l văd mai degrabă pe dragul mic Prunc în iesle, decât pe toţi regii pe tronurile lor"[1]: este frumos ceea ce spunea. Isus, Regele universului, nu s-a aşezat niciodată pe un tron, niciodată: s-a născut într-un grajd – aşa îl vedem reprezentat –, înfăşat şi culcat într-o iesle; şi la sfârşit a murit pe o cruce şi, învăluit de un giulgiu, a fost depus în mormânt. De fapt, evanghelistul Luca, relatând naşterea lui Isus, insistă mult asupra amănuntului ieslei. Asta înseamnă că ea este foarte importantă nu numai ca detaliu logistic, ci şi ca element simbolic pentru a înţelege ce? Pentru a înţelege ce gen de Mesia este Cel care s-a născut la Betleem, ce gen de Rege: cine este Isus. Privind ieslea, privind crucea, privind viaţa sa de simplitate, putem înţelege cine este Isus. Isus este Fiul lui Dumnezeu care ne mântuieşte făcându-se om, ca şi noi, despuindu-se de gloria sa şi umilindu-se (cf. Fil 2,7-8). Acest mister noi îl vedem concret în punctul focal al ieslei, adică în Pruncul care zace într-o iesle. Acesta este "semnul" pe care Dumnezeu ni-l dă la Crăciun: a fost atunci pentru păstorii din Betleem (cf. Lc 2,12), este astăzi şi va fi mereu. Când îngerii vestesc naşterea lui Isus: "Mergeţi ca să-l găsiţi"; şi semnul este: veţi găsi un prunc într-o iesle. Acesta este semnalul. Tronul lui Isus este ieslea sau drumul, în timpul vieţii sale când predica, sau crucea la sfârşitul vieţii: acesta este tronul Regelui nostru.

Acest semn ne arată "stilul" lui Dumnezeu. Şi care este stilul lui Dumnezeu? Să nu uităm niciodată: stilul lui Dumnezeu este apropiere, compasiune şi duioşie. Dumnezeul nostru este aproape, compătimitor şi duios. În Isus se vede acest stil al lui Dumnezeu. Cu acest stil al său, Dumnezeu ne atrage la sine. Nu ne ia cu forţa, nu ne impune adevărul său şi dreptatea sa, nu face prozelitism cu noi, nu: vrea să ne atragă cu iubirea, cu duioşia, cu compasiunea. Într-o altă scrisoare, Sfântul Francisc de Sales scrie: "Magnetul atrage fierul şi chihlimbarul atrage paiele şi fânul. Ei bine, fie că suntem fier din cauza împietririi noastre, fie că suntem paie din cauza slăbiciunii noastre, trebuie să ne lăsăm atraşi de acest Prunc ceresc"[2]. Forţele noastre, slăbiciunile noastre, se rezolvă numai în faţa ieslei, în faţa lui Isus, sau în faţa crucii: Isus despuiat, Isus sărac; dar mereu cu stilul de apropiere, compasiune şi duioşie. Dumnezeu a găsit modalitatea de a ne atrage oricum suntem: cu iubirea. Nu o iubire posesivă şi egoistă, aşa cum din păcate este atât de des iubirea umană. Iubirea sa este dar pur, har pur, este totul şi numai pentru noi, pentru binele nostru. Şi aşa ne atrage, cu această iubire dezarmată precum şi dezarmantă, pentru că atunci când vedem această simplitate a lui Isus, şi noi să aruncăm afară armele mândriei şi să mergem acolo, umili, ca să cerem mântuire, ca să cerem iertare, ca să cerem lumină pentru viaţa noastră, pentru a putea merge înainte. Nu uitaţi de tronul lui Isus: ieslea şi crucea, acesta este tronul lui Isus.

Un alt aspect care reiese în iesle este sărăcia – cu adevărat este sărăcie, acolo –, înţeleasă ca renunţare la orice vanitate lumească. Atunci când noi vedem banii care se cheltuiesc pentru vanitate: atâţia bani pentru vanitatea lumească; atâtea eforturi, atâtea cercetări pentru vanitate; în timp ce Isus ne arată umilinţa. Sfântul Francisc de Sales scrie: "Dumnezeul meu! Câte sfinte afecte face să apară această naştere în inimile noastre! Însă mai ales ne învaţă renunţarea perfectă la toate bunurile, la toate pompele […] din această lume. Eu nu ştiu, dar nu găsesc alt mister în care să se amestece aşa de suav duioşia şi austeritatea, iubirea şi rigoarea, dulceaţa şi asprimea"[3]: toate acestea le vedem în iesle. Da, să fim atenţi să nu alunecăm în caricatura lumească a Crăciunului. Şi aceasta este o problemă, pentru că acesta este Crăciunul. Dar astăzi vedem că există şi un "alt Crăciun", între ghilimele, este caricatura lumească a Crăciunului, care reduce Crăciunul la o sărbătoare consumistă şi îndulcită. Este nevoie să facem sărbătoare, este nevoie, dar nu acesta să fie Crăciunul, Crăciunul este altceva. Iubirea lui Dumnezeu nu este mieroasă, ne demonstrează asta ieslea lui Isus. Iubirea lui Dumnezeu nu este cumsecădenie ipocrită care ascunde căutarea plăcerilor şi a comodităţilor. Bătrânii noştri care au cunoscut războiul, precum şi foamea, ştiau bine asta: Crăciunul este bucurie şi sărbătoare, desigur, dar în simplitate şi în austeritate.

Şi încheiem cu un gând al Sfântului Francisc de Sales pe care l-am preluat şi în scrisoarea apostolică. El l-a spus Surorilor Vizitandine – gândiţi-vă! – cu două zile înainte de a muri. Şi spunea: "Îl vedeţi pe pruncul Isus în iesle? Primeşte toate injuriile timpului, frigul şi tot ceea ce Tatăl permite să i se întâmple. Nu refuză micile mângâieri pe care mama sa i le dă şi nu este scris că întinde vreodată mâinile sale pentru a avea sânul Mamei sale, ci a lăsat totul în grija şi în previziunea ei; tot aşa nu trebuie să dorim nimic, nici să nu refuzăm nimic, îndurând tot ceea ce Dumnezeu ne va trimite, frigul şi injuriile timpului"[4]. Şi aici, iubiţi fraţi şi surori, este o mare învăţătură, care ne vine de la Isus prunc prin înţelepciunea Sfântului Francisc de Sales: să nu dorim nimic şi să nu refuzăm nimic, ci să acceptăm tot ceea ce ne trimite Dumnezeu. Dar atenţie! Mereu şi numai din iubire, pentru că Dumnezeu ne iubeşte şi vrea mereu numai binele nostru.

Să privim ieslea, care este tronul lui Isus, să-l privim pe Isus pe drumurile din Iudeea, din Galileea, predicând mesajul Tatălui şi să-l privim pe Isus pe celălalt tron, pe cruce. Aceasta este ceea ce ne oferă Isus: drumul, dar acesta este drumul fericirii.

Vouă tuturor şi familiilor voastre, timp frumos de Crăciun şi început bun al anului nou!

_______________

Adresez un bun-venit călduros pelerinilor de limbă italiană. Îndeosebi, salut diferitele grupuri parohiale şi le încurajez să fie martori bucuroşi ai iubirii lui Dumnezeu în respectivele comunităţi. Apoi îi salut pe adolescenţii din Mişcarea Focolarinilor care provin din diferite ţări şi îi încurajez să se încredinţeze cu încredere lui Isus, prietenul fidel care nu trădează niciodată. Sunt bucuros să-i primesc pe profesorii de religie din Dieceza de Trani-Barletta-Bisceglie şi Fanfara din Ceccano.

Aş vrea să cer vouă tuturor o rugăciune specială, pentru papa emerit Benedict, care în tăcere susţine Biserica. Să-l amintiţi – este foarte bolnav – cerând Domnului ca să-l mângâie şi să-l susţină în această mărturie de iubire faţă de Biserică, până la sfârşit.

În sfârşit, gândul meu se îndreaptă, ca de obicei, spre tineri, spre bolnavi, spre bătrâni şi spre noii căsătoriţi. Pruncul din Betleem să vă dăruiască lumina şi întărirea sa. El să acorde martirizatei Ucraina, oprimată de brutalitatea războiului, darul suspinat al păcii.

Din inimă vă binecuvântez.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

[1] Către maica din Chantal, Annecy, 25 decembrie 1613, în Tutte le lettere [Toate scrisorile], vol. II (1619-1622), a cura di L. Rolfo , Paoline, Roma 1967, 402-403 (Œuvres de Saint François de Sales, édition complète, Annecy, Tome XVI, 120-121).

[2] Către o călugăriţă, pe la 6 ianuarie 1619, în Tutte le lettere [Toate scrisorile], vol. III (1619-1622), a cura di L. Rolfo , Paoline, Roma 1967, 10 (Œuvres de Saint François de Sales, édition complète, Annecy, Tome XVIII, 334-335).

[3] Către călugăriţă din abaţia Sfânta Ecaterina, Annecy, 25 sau 26 decembrie 1621, în Tutte le lettere [Toate scrisorile], vol. III (1619-1622), a cura di L. Rolfo , Paoline, Roma 1967, 10 (Œuvres de Saint François de Sales, édition complète, Annecy, Tome XX, 212).

[4] Trattenimenti spirituali, Paoline, Milano 2000, 463 (Francisc de Sales, Entretiens spirituels, Œuvres. Textes présentés et annotés par A. Ravier avec la collaboration de R. Devos, Bibliothèque de la Pléiade, Gallimard, Paris, 1969, 1319).

lecturi: 301.