Scrisoarea cardinalului Mauro Piacenza adresată duhovnicilor cu ocazia Crăciunului

Orare şi lumini aprinse în confesional

"Să fie orare şi lumini aprinse în acel «grajd din Betleem» care este confesionalul", unicul adevărat «distribuitor» "de pace şi de bucurie sfântă", deoarece toţi au nevoie de acest «carburant». Este cererea cardinalului Mauro Piacenza, conţinută într-o scrisoare trimisă penitenţierilor şi tuturor duhovnicilor cu ocazia următorului Crăciun.

O lumină, cea de Crăciun, care, "în mod misterios dar real - scrie penitenţierul major - încă are puterea de a-i interoga pe oameni, de a-i face să stea în faţa sensului vieţii", a darului misterios care "este viaţa, prin alegerea inimaginabilă a lui Dumnezeu de a ni se prezenta ca un nou-născut lipsit de apărare, capabil să învingă orice teamă, de a face să dea jos orice apărare faţă de Dumnezeul-Iubire, care se revelează în el". În acest timp, duhovnicii sunt chemaţi "să exercite în mod deosebit de generos slujirea reconcilierii", având conştiinţa sigură că, "prin intermediul ei, «are loc din nou» acea întâlnire cu Dumnezeu, personal şi eclezial, pe care o doreşte inima fiecărui om".

Penitenţierii, subliniază cardinalul, sunt chemaţi să arate, mereu şi iarăşi, că: "Puterea de a ierta păcatele a coborât pe pământ (cf. Mc 2,1-12)" în Isus din Nazaret şi că el însuşi "a transmis această «putere mântuitoare» Bisericii sale, apostolilor şi succesorilor lor, pentru ca oamenii să poată trăi realmente experienţa milostivirii divine".

În colocviul din sacramentul reconcilierii, afirmă Piacenza, duhovnicii nu întâlnesc mereu fraţi "cu credinţa pe deplin matură, cu conştiinţa structurată, cu capacitatea critică în privinţa propriei condiţii morale reale". Adesea apropierea de spovadă, se evidenţiază în text, "nu este precedată de o adecvată cercetare a cugetului, iar analiza situaţiei, după primele cuvinte, este încredinţată sensibilităţii şi capacităţii maieutice a duhovnicului".

Totuşi medicul bun, afirmă cardinalul, "nu este cel care ştie să îngrijească micile patologii ale «bolnavilor sănătoşi»", ci acela care are curajul "de a înfrunta şi intervenţii importante, în bolnavi pluri-patologici". În acelaşi mod, duhovnicul bun "este chemat să înfrunte pluri-patologiile spirituale din timpul nostru". Ele merg "de la incertitudinea cu privire la însăşi existenţa lui Dumnezeu, care totuşi nu împiedică prezentarea în faţa confesionalului" la dezorientarea "despre specificul creştinismului faţă de orice altă tradiţie religioasă sau culturală"; de la dificultatea "de a avea încredere în Biserică, în acest timp în mod crunt rănit şi umilit de păcatele publice ale unor membri ai săi", la "neînţelegerea acţiunii lui Cristos însuşi, înviat şi viu, în acţiunea sacramentală a Trupului său mistic"; de la asumarea "de criterii şi mentalităţi totalmente lumeşti, în evaluarea acţiunii morale", la "subiectivismul cel mai radical", care are ca unică referinţă "propria plăcere sau propria opinie, adesea foarte distante de învăţăturile evanghelice". Şi totuşi, scrie penitenţierul major, atâţia fraţi continuă "printr-o atracţie pe care o are în puterea Duhului Sfânt în propria motivaţie unică, să se apropie de sacramentul reconcilierii, mai ales în acest timp forte al Adventului şi Crăciunului".

Dacă desigur, afirmă el, "nu va putea să fie colocviul scurt al spovezii spaţiul adecvat pentru a rezolva dubiile şi lacunele formative ale penitenţilor", totuşi el va trebui să fie "utilizat cu înţelepciune nu pentru a alimenta dubii sau pentru a confirma deranjul-dezorientarea din timpul nostru, ci pentru a da certitudini luminoase, dintre care prima este prezenţa milostivă a Domnului în viaţa fiecăruia". De fapt, nu lista de norme trebuie urmată, "deşi sunt necesare şi legitime, au forţa de a converti", ci "fascinaţia unei propuneri clare, pozitive, luminoase şi coerente, convinse şi convingătoare", a celui care, şi cu "propria trăsătură umană şi cu puţinele exprimări permise în colocviul sacramental", are la inimă numai "întâlnirea mântuitoare a penitentului cu Cristos Mântuitorul, făcând fiecare spovadă o întâlnire palpitantă cu Isus, o «scânteie» care aprinde, reaprinde sau reînflăcărează flacăra credinţei şi care, astfel, încălzeşte inima".

Importanţa sacramentului reconcilierii, în care este dat duhovnicului, într-un act unic, să exercite în acelaşi timp "cele tria munera sacerdotale: docendi, învăţând adevărul revelat; sanctificandi, cu dezlegarea sacramentală; regendi, cu indicaţiile morale şi de viaţă pentru penitent", ar trebui să găsească "spaţiu adecvat, şi în diferitele planuri pastorale". Cardinalul rezervă o atenţie deosebită formării: dacă scăderea generală a numărului preoţilor "reprezintă o dificultate obiectivă; să fie măcar îngrijită şi protejată formarea lor; să fie măcar zeloşi în esenţial".

În sfârşit, penitenţierul major urează o lucrarea pastorală ferventă şi "o sfântă oboseală", propedeutici pentru un Crăciun autentic, "trăit pe deplin având certitudinea că s-a făcut propria datorie şi că s-a ascultat, toţi împreună, de voinţa lui Dumnezeu, unic «loc» în care inima omului găseşte adevărata pace".

(După L'Osservatore Romano, 20 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 604.