A trecut la Domnul cardinalul Severino Poletto

Cardinalul Severino Poletto, arhiepiscop emerit de Torino, a murit la Testona di Moncalieri, în casa unde locuia, sâmbătă noaptea, 17 decembrie 2022. S-a născut la Salgareda, în Dieceza de Treviso, la 18 martie 1933. A primit hirotonirea sacerdotală la 29 iunie 1957, pentru Dieceza de Casale Monferrato. La 3 aprilie 1980 a fost numit episcop coadiutor de Fossano şi la 17 mai a primit hirotonirea episcopală. Apoi, la 29 octombrie din acelaşi an a devenit episcop de Fossano, urmând prin succesiune. La 16 martie 1989 a fost numit episcop de Asti şi la 19 iunie 1999 a devenit arhiepiscop mitropolit de Torino. În consistoriul din 21 februarie 2001 a fost creat şi publicat cardinal al titlului "San Giuseppe in Via Triomfale", diaconie ridicat pro hac vice la titlul prezbiteral. La 11 octombrie 2010 a renunţat la conducerea pastorală a Arhidiecezei de Torino. Înmormântarea va fi celebrată joi, 22 decembrie 2022, la ora 15, în catedrala din Torino.

A lucrat şi în fabrică, part-time, fiind paroh, în anii '60 din secolul trecut şi, după ce a fost timp de unsprezece ani arhiepiscop de Torino, în 2010 s-a retras la Testona, la poalele colinei Moncalieri, într-o casă a diecezei - unde a murit - continuând slujirea sa în cursurile de exerciţii spirituale şi în munca pastorală în biserica parohială apropiată de reşedinţa sa. Mereu foarte atent la problemele sociale şi ale lumii muncii şi protagonist în înfruntarea crizei grave a lui Fiat la Torino, viaţa lui Severino Poletto este cu adevărat aproape simbolul unei lungi perioade a istoriei piemonteze recente, cea de după război.

Ultimul din cei unsprezece copii - doi au murit la vârstă fragedă - a fost botezat la 29 martie 1933 în parohia "Sfântul arhanghele Mihail" la Salgareda. Acolo a primit şi Mirul la 17 noiembrie 1940 de la monseniorul Antonio Matiero, episcop de Treviso.

Familia Poletto s-a mutat în Piemont în 1952 - mai întâi la Rosignano Monferrato şi apoi la Tarranova di Casale - în căutare de lucru care pe atunci lipsea în nord-estul italian. După ce a început studiile seminariale la Treviso în 1953 - anul morţii tatălui - Severino a trecut după aceea la seminarul mare din Casale Monferrato. Primind în 1957 - an în care a pierdut-o pe mama într-un accident rutier - hirotonirea sacerdotală de la episcopul Giuseppe Agrisani, a fost vice-paroh la Montemagno timp de patru ani. După aceea, a fost prefect de disciplină la seminarul din Casale Monferrato şi director al Operei diecezane pentru vocaţii.

În 1965 a devenit paroh la "Maria Santissima Assunta" la Oltreponte di Casale, zonă de imigraţie şi de reşedinţă muncitorească. Fără a se defini vreodată "preot muncitor" în sensul tradiţional al termenului, a lucrat totuşi "cu jumătate de normă" timp de câţiva ani, într-o fabrică din zona parohiei sale, în Casalese.

Despre experienţa sa de paroh, care a durat cincisprezece ani, îşi amintea mai ales angajarea intensă pe un front dublu: punerea în practică a Conciliului al II-lea din Vatican în ceea ce priveşte liturgia şi promovarea laicatului, împreună cu demararea unei serii de iniţiative menite să-i implice pe credincioşi într-o responsabilitate tot mai mare în pastoraţie şi în evanghelizare.

În 1973 a îngrijit înfiinţarea Centrului diecezan pentru pastoraţia familiei, cu cursuri pentru logodnici şi cu un centru de consultare. A fost coordonator al marii misiuni citadine în 1974, la a 500-a aniversare a întemeierii diecezei de Casale Monferrato. În 1977 a obţinut licenţa summa cum laude în teologie morală la Academia Alfonsiana de pe lângă Universitatea Pontificală Lateran. În toamna aceluiaşi an a fost numit delegat episcopal pentru pastoraţie.

"Perioada" slujirii episcopale a început pentru el în 1980: la 47 de ani a fost numit episcop coadiutor al monseniorului Giovanni Dadone, arhiepiscop-episcop de Fossano. În catedrala "Sant'Evasio", cardinalul arhiepiscop de Torino, Anastasio Alberto Ballestrero, i-a conferit hirotonirea episcopală. Co-consacratori au fost monseniorul Carlo Cavalla, episcop de Casale Monferrato, şi însuşi monseniorul Dadone. In sequela Christi este motoul său episcopal. La 22 iunie dieceza de Fossano l-a primit ca păstor.

Timp de zece ani a fost secretar al Conferinţei Episcopale Piemonteze. În Conferinţa Episcopală Italiană a fost membru al Consiliului Permanent şi a participat, din 1985, în slujba Comisiei pentru Familie, unde a fost şi preşedinte.

La Fossano s-a dedicat îndeosebi tinerilor, familiei, formării cateheţilor pentru adulţi. în 1986 a dat viaţă secţiunii Institutului Superior de Ştiinţe Religioase pentru "a sluji" toate cele cinci dieceze din provincia Cuneo.

În 1989 i-a fost încredinţată Dieceza de Asti şi la 11 iunie a început slujirea pastorală, continuând să fie predicator apreciat de exerciţii spirituale adresate clerului, călugăriţelor şi laicatului.

Şi la Asti a trăit zece ani intenşi, caracterizaţi de misiunile diecezane adresate tinerilor, soţilor, copiilor şi adolescenţilor, bătrânilor. A demarat şi experimentarea unităţilor pastorale, pentru a raţionaliza şi a face mai eficace prezenţa şi slujirii Bisericii în teritoriu. La 25 şi 26 septembrie 1993 l-a primit pe Ioan Paul al II-lea: în timpul acelei vizite pastorale, papa l-a beatificat pe artizanul Giuseppe Marello, fondator al Oblaţilor Sfântului Iosif.

"Aventura" torineză a început în 1999, când a fost chemat să-i urmeze cardinalului Giovanni Saldarini. "Doresc să mărturisesc în faţa Domnului şi în faţa voastră că aşa intenţionez eu să trăiesc slujirea mea episcopală: ca o oferire totală a vieţii mele, până la ultima respiraţie, pentru a-l vesti pe Isus Cristos şi pentru a căuta exclusiv să vă fiu călăuză şi exemplu pentru a vă ajuta să mergeţi în urmarea lui Cristos, singura condiţie pentru a ajunge la mântuire": sunt cuvintele cu care s-a prezentat Bisericii şi oraşului din Torino, la 5 septembrie 1999, în omilia de la Liturghia de intrare, celebrată pe esplanada domului.

În primele luni ale slujirii sale i-a întâlnit personal pe toţi preoţii din dieceză (circa 700), într-o vizită pastorală la cler cu totul nouă pentru Biserica din Torino. A reunit, timp de o săptămână, şi pe cei 18 misionari fidei donum care lucrau în patru continente. Apoi a demarat pregătirea planului pastoral pentru zece ani şi a reformei curiei mitropolitane, animând imediat şi momente publice semnificative ale Bisericii torineze, cum ar fi lucrările de pregătire a expunerii jubiliare a Giulgiului. A fost păzitor pasionat al "sfintei pânze": lui i se datorează decizia de a realiza extraordinara lucrare de restaurare care a permis să "se cureţe" pânza de materiale acumulate în ultimele secole, după incendiul din Chambéry din 1532, şi care oferă astăzi o imagine mai clară a icoanei.

În 2000 a propus întâlnirea "Biserica întâlneşte oraşul", marcând un punct înalt de confruntare între arhidieceză şi reprezentanţele maxime ale instituţiilor civile. Episcopatul său a fost marcat, încă de la început, de criza gravă care a lovit Fiat şi, prin urmare, întreaga firmă de automobile. Cu acea întâlnire Biserica torineză a deschis o "masă de confruntare" cu toate instituţiile, părţile sociale, agenţiile educative, sistemul de credit, cu un obiectiv clar: a valoriza dialogul reciproc ca instrument principal pentru a depăşi o criză care, încă de la început, nu se referea numai la firmă ci cuprindea întregul teritoriu.

Domul a "îmbrăţişat" după aceea, la 12 august 2000, pe cei peste 30 de mii de tineri în călătorie spre Roma pentru Ziua Mondială a Tineretului, în care el însuşi a fost chemat să conducă trei cateheze.

În faţa Giulgiului, ca păzitor, i-a primit şi pe oamenii de ştiinţă reuniţi din toată lumea pentru primul simpozion internaţional de studii asupra Giulgiului (martie 2000) şi, în timpul expunerii, numeroşi cardinali, arhiepiscopi şi episcopi veniţi ca să conducă pelerinajul comunităţilor lor. Îndeosebi a venit de la Moscova, pentru prima dată în vizită oficială, delegaţia ortodoxă rusă condusă de mitropolitul Chiril, devenit după aceea patriarh.

În 2001 - an al numirii de cardinal - a lansat programul său pastoral. Cu scrisoarea "A construi împreună" (ca făcea referinţă în titlu la "A merge împreună" a cardinalului Michele Pellegrino), sinteză şi program al lucrării sale, a invitat întreaga comunitate diecezană precum şi societatea civilă din teritoriul torinez să se implice în "marea misiune" care a angajat după aceea Biserica subalpină în următorul deceniu. În centru era exigenţa de a reporni de la "prima evanghelizare".

În februarie 2002 a făcut o vizită pastorală la preoţii torinezi fidei donum care lucrau de mulţi ani în Brazilia şi Argentina. La 7 mai din acel an a mers în vizită oficială la Palatul civic pentru a întâlni, în prezenţa şi a prefectului de Torino şi a preşedinţilor regiunii Piemont şi al provinciei Torino, pe primar, pe asesori, pe preşedintele consiliului comunal, pe preşedinţii circumscripţiilor oraşului şi pe conducătorii serviciilor comunale.

Apoi, în toamna anului 2002, s-a agravat criza lui Fiat şi cardinalul i-a susţinut şi i-a încurajat pe toţi, întâlnind personal şi în mai multe ocazii pe responsabilii firmei torineze istorice, pe conducătorii sindicali precum şi diferite grupuri de muncitori.

La 26 ianuarie 2003 a prezidat în dom înmormântarea senatorului Giovanni Agnelli, amintind angajarea sa personală şi alipirea sa de Torino. Luna următoare i-a vizitat pe preoţii fidei donum care lucrau de mulţi ani în Guatemala. O vizită pastorală asemănătoare a făcut la începutul lunii aprilie mergând în Kenya unde, în afară de a-i întâlni pe preoţii torinezi care lucrau la Lodokejek, a însoţit pe unul dintre ei pentru începutul slujirii sale.

În cadrul dezvoltării planului pastoral diecezan a continuat drumul pentru definirea grupării de parohii şi, cu decretul din 5 martie 2003, a constituit unităţile pastorale, pe care a început să le viziteze în luna următoare, septembrie.

A continuat predicare de cursuri de exerciţii spirituale, adresat îndeosebi preoţilor, diaconilor permanenţi şi călugăriţelor, în afară de una de "trei zile" pe care a propus-o în fiecare an tinerilor de optsprezece ani din dieceză.

Evlavia sa mariană era mărturisită de predica în sanctuarul torinez "Consolata", în fiecare an în timpul lunii iunie, în zilele sărbătorii patroanei diecezei, în alte sanctuare sau biserici dedicate Mariei prezente în teritoriul diecezan şi în conducerea la pelerinajul diecezan la Lourdes.

La 19 aprilie 2005 a participat la conclavul pentru alegerea lui Benedict al XVI-lea. Şi la 8 decembrie 2006 a inaugurat complexul "Sfânta Faţă", parohia şi noua curie proiectate de arhitectul Mario Botta.

În anul pastoral 2007-1008, a încheiat misiunile diecezane şi vizita pastorală în toate unităţile din dieceză, convocând anul Redditio Fidei care s-a încheiat la 2 iunie cu pelerinajul diecezei la Roma şi întâlnirea cu Benedict al XVI-lea.

La 10 aprilie 2010 a deschis expunerea solemnă a Giulgiului care s-a încheiat la 23 mai: o expunere inspirată din motoul Passio Christi, passio hominis la care au participat peste 2 milioane de pelerini din toată lumea. În acel an l-a primit şi pe Benedict al XVI-lea aflat în vizită pastorală la Torino la 2 mai.

La 11 octombrie 2010 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei şi s-a retras la Testona, aproape de Moncalieri, continuând slujirea pastorală în rândul oamenilor în stil de simplitate.

(După L'Osservatore Romano, 19 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 858.