Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Papa Francisc: "Am semnat renunțarea mea în caz de impediment medical"

de Salvatore Cernuzio

Într-un interviu acordat cotidianului spaniol ABC, Papa Francisc dezvăluie că, la începutul pontificatului său, i-a dat secretarului de stat de atunci, Bertone, o scrisoare în care declara că va renunța în cazul unor impedimente grave și permanente legate de sănătate. Paul al VI-lea a făcut același lucru. În interviu, papa stigmatizează războiul din Ucraina: "Este global, nu văd un sfârșit pe termen scurt". Apoi anunță: "În doi ani, o femeie va conduce un dicasteriu".

În urmă cu aproape zece ani, la începutul pontificatului în 2013 (încă era secretar de stat cardinalul Tarcisio Bertone), Papa Francisc a înmânat o scrisoare de renunțare "în caz de impediment pentru motive medicale". Cel care revelează această decizie, pe care o luase deja Paul al VI-lea, este însuși Papa Francisc în amplul interviu acordat cotidianului spaniol ABC, ale cărui anticipări au fost difuzate pe 17 decembrie 2022. Papa, în colocviu cu directorul Julián Quirós și corespondentul în Vatican, Javier Martínez-Brocal, tratează numeroase teme despre actualitatea Bisericii și a lumii. Între acestea, războiul din Ucraina despre care pontiful spune că nu-i vede "sfârșitul pe termen scurt pentru că este vorba de un război mondial", apoi cazurile de abuzuri, rolul femeilor în Curia Romană ("Peste doi ani o femeie conducător de dicaster", spune el), Lula și Catalonia, renunțarea lui Benedict al XVI-lea din 2013 și eventuala renunțare.

Scrisoarea de renunțare

În această privință, papa revelează existența acestei scrisori. "Am semnat deja renunțarea mea. Era atunci când Tarcisio Bertone era secretar de stat. Am semnat renunțarea și i-am spus: «În caz de impediment medical sau ce știu eu, iată renunțarea mea. Iat-o!». Nu știu cui i-a dat-o Bertone, dar eu i-am dat-o lui când era secretar de stat". "Vreți ca să se știe asta?", îl întreabă cei doi intervievatori. "Pentru asta îți spun", răspunde Francisc, amintind că și Paul al VI-lea a lăsat scrisă demisia sa în caz de impediment și că probabil și Pius al XII-lea făcuse asta. "Este prima dată când spun asta", adaugă pontiful. "Acum probabil că va merge cineva să-i ceară lui Bertone: «Dă-mi scrisoarea aceea»... (Râde). Cu siguranță el a dat-o noului secretar de stat. I-am dat-o ca secretar de stat".

Războiul din Ucraina: cruzime enormă

Nu lipsește desigur în colocviu o reflecție despre conflictul în desfășurare în Ucraina, împotriva căruia papa s-a pronunțat de peste o sută de ori. Și în interviul la ABC afirmă fără jumătăți de măsură: "Ceea ce se întâmplă în Ucraina este terifiant. Există o cruzime enormă. Este un lucru foarte serios...". Pentru Francisc nu se întrevede "un sfârșit pe termen scurt": "Este vorba - afirmă el - de un război mondial. Să nu uităm asta. Există deja diferite mâini implicate în război. Este global. Cred că un război este dus atunci când un imperiu începe să slăbească, și atunci când există arme de folosit, de vândut și de testat. Mi se pare că există la mijloc multe interese". Pontifului i se amintește că s-a exprimat de peste o sută de ori împotriva războiului: "Fac ceea ce pot. Nu ascultă", răspunde el. Și adaugă: "Ceea ce se întâmplă în Ucraina este terifiant. Există o cruzime enormă. Este un lucru foarte serios. Și asta este ceea ce denunț încontinuu". Papa confirmă că îi primește și îi ascultă pe toți: "Acum Volodimir Zelenski mi-a trimis pentru a treia oară pe unul din consilierii săi religioși. Sunt în contact, primesc, ajut...".

Diplomația vaticană: arma sa este dialogul

Munca papei se mișcă în sincronie cu aceea desfășurată la nivel diplomatic de Sfântul Scaun. În această privință intervievatorii îl întreabă pentru ce Vaticanul este așa de prudent în a se exprima împotriva regimurilor totalitare ca acela al lui Daniel Ortega în Nicaragua sau al lui Nicolás Maduro în Venezuela. "Sfântul Scaun încearcă mereu să salveze popoarele. Arma sa este dialogul și diplomația", răspunde Papa Francisc. "Sfântul Scaun nu merge niciodată singur. Este expulzat. Încearcă mereu să salveze relațiile diplomatice și să salveze ceea ce poate să fie salvat cu răbdare și dialog".

Abuzuri: "Un singur caz este monstruos"

În schimb nicio diplomație, din partea papei, pentru a stigmatiza cazurile de abuzuri ale clerului: "Este foarte dureros, foarte dureros", spune el cu referință la întâlnirile cu victimele care au presărat pontificatul său. "Este vorba de persoane care au fost distruse de cel care ar fi trebuit să le ajute să se maturizeze și să crească. Acest lucru este foarte dur. Chiar dacă ar fi vorba de un singur caz, este monstruos că persoana care ar fi trebuit să te conducă la Dumnezeu să te distrugă de-a lungul drumului. Și cu privire la asta nu este posibilă nicio negociere".

Rolul femeilor

În colocviul cu ABC privirea se mută asupra unor teme de natură mai "eclezială", începând de la un eventual rol de vârf pentru o femeie în Curia Romană. "Va fi", asigură Francisc. "Am în minte una pentru un dicaster care va deveni vacant peste doi ani. Nu există niciun obstacol ca o femeie să conducă un dicaster unde un laic poate să fie perfect". "Dacă este vorba de un dicaster de natură sacramentală, trebuie să fie prezidat de un preot sau de un episcop", clarifică papa.

Viitoarele conclavuri

Apoi atenuează polemicile cu privire la faptul că lucrările viitoarelor conclavuri ar putea fi îngreunate de cunoașterea scăzută între cardinalii creați de el, care provin din locuri diferite și îndepărtate. Este adevărat, ar putea să fie probleme "din punctul de vedere uman", dar "Duhul Sfânt este cel care acționează în conclav", afirmă papa. Și amintește de propunerea unui cardinal german la întâlnirile din august despre Praedicate Evangelium "ca la alegerea noului papă să participe numai cardinalii care locuiesc la Roma". "Aceasta este universalitatea Bisericii?", se întreabă episcopul de Roma.

Benedict al XVI-lea: un sfânt, un mare om

Revine apoi tema raportului cu predecesorul său Benedict al XVI-lea, "sfânt" și "om cu înaltă viață spirituală", așa cum descrie Papa Francisc, revelând că îl vizitează des și că se simte mereu "edificat" de privirea sa transparentă. "Are un bun simț al umorului, este lucid, foarte vivace, vorbește încet, dar urmărește conversația. Admir luciditatea sa. Este un mare om". Papa Francisc spune în schimb că nu are nicio intenție de a defini statusul juridic al papei emerit: "Am senzația că Duhul Sfânt nu are interes ca să mă ocup de aceste lucruri".

Biserica din Germania

Despre Biserica din Germania, angajată în procesul sinodal care a provocat și provoacă diferite reacții, și negative, Francisc amintește de scrisoarea "foarte clară" scrisă în iunie 2019: "Am scris-o singur. Mi-a trebuit o lună. A fost o scrisoare ca și cum aș spune: «Fraților, reflectați»".

Problema Catalonia

En passant Papa Bergoglio explică în interviu că este în plan o călătorie la Marseille pentru Întâlnirea de la Mediterana, specificând că nu este vorba însă de o călătorie în Franța și că prioritatea, pentru călătoriile sale apostolice, este aceea de a vizita țările mai mici din Europa. Interpelat despre problema Cataloniei, papa afirmă că "fiecare țară trebuie să-și găsească propriul parcurs pentru a rezolva aceste probleme. Nu există o soluție unică". Apoi citează cazul Macedoniei de Nord sau Alto Adige, în Italia, cu un statut propriu. Cât privește rolul pe care Biserica ar trebui să-l mențină în această privință, subliniază în schimb: "Ceea ce Biserica nu poate să facă este a face propagandă pentru o parte sau alta, ci să însoțească poporul pentru ca să poată găsi o soluție definitivă". Pe aceeași urmă, papa reafirmă că: "Atunci când un preot se amestecă în politică, nu merge bine... Preotul este păstor. Dacă vrei să faci politică, părăsește preoția și devino un politician".

A reciti istoria cu hermeneutica timpului

La o întrebare despre recitirea negativă a descoperirii Americii, Francisc invită să se interpreteze un eveniment istoric cu hermeneutica timpului și nu cea actuală. "Este clar că acolo au fost ucise persoane - spune el -, este clar că a fost o exploatare, dar și indienii s-au ucis reciproc. Atmosfera de război n-a fost exportată de spanioli. Și cucerirea aparținea tuturor. Fac distincție între colonizare și cucerire. Nu-mi place să spun că Spania a «cucerit» pur și simplu. Este discutabil, cât vreți voi, ci a colonizat".

"Cazul" Lula

Un alt caz "paradigmatic" supus atenției papei este cel al neo-președintelui Braziliei, Inácio Lula. Paradigmatic pentru că itinerarul procesual al liderului politic - condamnat pentru corupție pasivă, pentru 580 de zile de închisoare, împiedicat să candideze la alegerile prezidențiale din 2018, până în 2021, când Curtea Supremă a anulat toate sentințele - a început cu "fake news". Acestea, afirmă papa, "au creat o atmosferă care a favorizat procesul său... Problema fake news cu privire la liderii politici și sociali este foarte serioasă. Pot distruge o persoană". În cazul specific al lui Lula, conform Papei Francisc, n-a fost vorba de "un proces la înălțime". "Păziți-vă - avertizează el - de cei care creează atmosfera pentru un proces, oricare ar fi el. Fac asta prin mass-media în așa fel încât să influențeze pe cei care trebuie să judece și să decidă. Un proces trebuie să fie cel mai curat posibil, cu tribunale de primă clasă care să nu aibă alt interes decât să mențină curată justiția".

Motu Proprio despre Opus Dei

În sfârșit o referință la Motu Proprio din iulie Ad charisma tuendum despre Opus Dei. "Unii - comentează Papa Francisc - au spus: «În sfârșit papa le-a făcut-o lui Opus Dei...!». Eu nu le-am făcut nimic. Și alții, în schimb, spuneau: «Ah, papa ne invadează!». Nimic din toate acestea. Măsura este o resituare care trebuia să fie rezolvată. Nu este corect a mări lucrul, nici pentru a-i face victime, nici pentru a-i face vinovați că au primit o pedeapsă. Vă rog. Sunt un mare prieten al lui Opus Dei, iubesc mult persoanele din Opus Dei și lucrează bine în Biserică. Binele pe care-l fac este foarte mare".

(După Vatican News, 18 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 440.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat