Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Să unim toate forțele pentru a construi pacea. Invitație la distribuirea Luminii Păcii de la Betleem, 2022, la Iași

Cu acest mesaj cercetașii vă invită la catedrala din Iași sâmbătă, 17 decembrie 2022, la ora 11.00, pentru ca lumina aprinsă de la grota de la Betleem să fie oferită la cât mai multe persoane, în cadrul Sfintei Liturghii prezidate de Preasfințitul Iosif Păuleț.

În acest an, lumina adusă de cercetași de la grota din Betleem este însoțită de un mesaj inspirat din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani: "Plantează un arbore în speranța păcii!

Preluată de la Betleem de Sarah din Linz însoțită de Lisa și Gregor Prior, lumina a ajuns la Viena, și, preluată de reprezentanții ONCR, pe data de 17 decembrie va fi oferită, în Iași, de episcopul titular Iosif Păuleț, la Catedrala romano-catolică "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, începând cu ora 11.00. Vă invităm să fiți cu Domnul, cu episcopul nostru, Preasfințitul Iosif Păuleț, și cu noi la "Celebrarea distribuirii Luminii Păcii".

"Pomul plantat în speranța păcii" poate rodi doar în numele lui Isus Cristos, adevărata lumină a păcii și poate fi "plantat" printr-o îmbrățișare sinceră oferită ca mângâiere, printr-un surâs, printr-o mână întinsă celui nevoiaș, printr-o faptă bună motivată de iubirea care vine de sus. Dar mai știm, că este necesar și util să ne rugăm ca Domnul să ne dea puterea pentru a depăși această perioadă de obscuritate, mai ales că pacea adevărată se înfăptuiește greu.

De exemplu, cercetașii ucraineni, care au participat la oferirea luminii la Viena, ne emoționează prin atitudinea lor exprimată atât de pacific: "Cu toate că războiul se prelungește, cercetășia din Ucraina continuă să fie activă și în acest an membrii noștri vor să ducă mai mult ca oricând această Lumină a păcii în țara noastră... Fericirea poate să fie găsită și în obscuritatea timpurilor, dacă ne amintim să aprindem Lumina. Toți ne rugăm pentru Pace și știm că va sosi și în țara noastră. Această Lumină a Păcii o vom purta în Ucraina ca simbol al speranței și al vieții, pentru că noi toți credem că viața va învinge moartea și lumina întunecimile". Oare trebuie să trăim războiul ca să ne dăm seama de valoare păcii și să lucrăm mai mult pentru ea?

Celebrarea, mai presus de simbolul pe care îl cuprinde, cheamă, dă mărturie și orientează spre Isus Cristos, "adevărata Lumină" care a venit, vine și reînnoiește orice lumină sufletească și supranaturală. Mai mult, așa cum scrie Sfântul Paul, după exemplul lui Isus Cristos, "bucurați-vă cu cei care se bucură și plângeți cu cei care plâng! ... Dacă este posibil, cât depinde de voi, trăiți în pace cu toți oamenii! (Romani 12,15.18).

Vă așteptăm să ne fiți alături și să umplem catedrala! Fiți gata!

Pr. Alois Hîrja


 

lecturi: 280.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat