Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 14 decembrie 2022

Cateheze despre discernământ: 12. Vigilenţa

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Intrăm de acum în faza finală a acestui parcurs de cateheze despre discernământ. Am pornit de la exemplul Sfântului Ignaţiu de Loyola; apoi am luat în considerare elementele discernământului - adică rugăciunea, cunoaşterea de noi înşine, dorinţa şi "cartea vieţii" -; ne-am oprit asupra dezolării şi mângâierii, care formează "materia" sa; şi apoi am ajuns la confirmarea alegerii făcute.

Consider necesar să insereze la acest punct referinţa la o atitudine esenţială pentru ca toată munca făcută pentru a discerne ceea ce este mai bun şi a lua decizia bună să nu fie pierdută, şi aceasta ar fi atitudinea vigilenţei. Noi am făcut discernământul, mângâierea şi dezolarea; am ales un lucru... totul merge bine, dar acum a veghea: atitudinea vigilenţei. Pentru că, de fapt, riscul există, aşa cum am auzit în textul din evanghelie care a fost citit. Riscul există şi este că această "persoană care indispune", adică Cel Rău, poate să ruineze totul, făcându-ne să ne întoarcem la punctul de plecare, ba chiar într-o condiţie şi mai rea. Şi asta se întâmplă, pentru aceasta trebuie să fim atenţi şi să veghem. Iată pentru ce este indispensabil să fim vigilenţi. De aceea astăzi mi s-a părut oportun să scot în evidenţă această atitudine, de care avem nevoie toţi pentru ca procesul de discernământ să poată ajunge la bun sfârşit şi să rămână acolo.

De fapt, în predica sa Isus insistă mult asupra faptului că discipolul bun este vigilent, nu adoarme, nu se lasă cuprins de siguranţă excesivă atunci când lucrurile merg bine, ci rămâne atent şi gata să-şi facă datoria.

De exemplu, în Evanghelia lui Luca, Isus spune: "Să fie coapsele voastre încinse şi luminile aprinse, iar voi fiţi asemenea oamenilor care-şi aşteaptă stăpânul să se întoarcă de la nuntă ca să-i deschidă de îndată ce vine şi bate la uşă! Fericiţi acei servitori pe care stăpânul, când va veni, îi găseşte veghind! Adevăr vă spun, se va încinge, îi va aşeza la masă şi, venind, îi va servi" (12,35-37).

A veghea pentru a păzi inima noastră şi a înţelege ce se întâmplă înăuntru. Este vorba de dispoziţia sufletească a creştinilor care aşteaptă venirea finală a Domnului; dar se poate înţelege şi ca atitudinea obişnuită pe care trebuie s-o avem în conduita de viaţă, în aşa fel încât bunele noastre alegeri, făcute uneori după un discernământ angajant, să poată continua în manieră perseverentă şi coerentă şi să aducă rod.

Dacă lipseşte vigilenţa, este foarte puternic, cum spuneam, riscul ca totul să fie pierdut. Nu este vorba de un pericol de ordin psihologic, ci de ordine spirituală, o adevărată cursă a duhului rău. De fapt, acesta aşteaptă chiar momentul în care noi suntem prea siguri de noi înşine, acesta este pericolul: "Sunt sigur de mine însumi, am învins, acum mă simt bine...", acela este momentul în care duhul rău aşteaptă, când totul merge bine, când lucrurile merg "cu pânzele umflate" şi avem, cum se spune, "vântul din pupa". De fapt, în mica parabolă evanghelică pe care am ascultat-o, se spune că duhul necurat, când se întoarce în casa din care ieşise, "o găseşte nelocuită, măturată şi pusă în ordine" (Mt 12,44). Totul este la locul său, totul este în ordine, dar stăpânul casei unde este? Nu este. Nu este nimeni care să o supravegheze şi care să o păzească. Aceasta este problema. Stăpânul casei nu este, a ieşit, s-a distras, sau este în casă, dar adormit, aşadar este ca şi cum nu ar fi. Nu este vigilent, nu este atent, pentru că este prea sigur de sine şi a pierdut umilinţa de a păzi propria inimă. Trebuie să păzim mereu casa noastră, inima noastră şi să nu fim distraşi şi să mergem... pentru că aici este problema, cum spune parabola.

Aşadar, duhul rău poate profita de asta şi să se întoarcă în casa aceea. Însă spune Evanghelia că nu se întoarce singur, ci împreună cu alte "şapte duhuri mai rele decât el" (v. 45). O companie necinstită, o bandă de delincvenţi. Dar - ne întrebăm - cum este posibil să poată intra nederanjaţi? Cum de stăpânul nu-şi dă seama de asta? Nu a fost aşa de bun să facă discernământul şi să-i alunge? Nu a avut şi complimentele prietenilor săi şi ale vecinilor pentru acea casă aşa de frumoasă şi elegantă, aşa de ordonată şi curată? Da, dar poate tocmai pentru asta s-a îndrăgostit prea mult de casă, adică de sine însuşi, şi a încetat să-l aştepte pe Domnul, să aştepte venirea Mirelui; poate de frică să nu ruineze acea ordine nu mai primea pe nimeni, nu îi invita pe săraci, pe cei fără adăpost, pe cei care deranjează... Un lucru este sigur: aici este la mijloc orgoliul rău, prezumţia de a fi drepţi, de a fi buni, de a fi în ordine. De atâtea ori auzim spunându-se: "Da, eu eram rău înainte, m-am convertit şi acum, acum casa este în ordine mulţumire fie lui Dumnezeu, şi stai liniştit pentru asta...". Când ne încredem prea mult în noi înşine şi nu în harul lui Dumnezeu, atunci Cel Rău găseşte uşa deschisă. Atunci organizează expediţia şi ia în posesie casa aceea. Şi Isus conclude: "şi cele de pe urmă ale acelui om vor deveni mai rele decât cele dintâi" (v. 45).

Dar stăpânul nu-şi dă seama de asta? Nu, pentru că aceştia sunt diavoli educaţi: intră fără ca tu să-ţi dai seama, bat la uşă, sunt respectuoşi. "Nu merge bine, hai, hai, intră..." şi apoi la sfârşit comandă ei în sufletul tău. Fiţi atenţi la aceşti mici drăcuşori, la aceşti diavoli: diavolul este educat, când se preface că este un mare domn. Pentru că intră în casa noastră ca unul dintre noi şi apoi se dezvăluie aşa cum este la el acasă. Casa trebuie păzită de această înşelătorie a diavolilor educaţi. Şi mondenitatea spirituală merge pe acest drum, mereu.

Iubiţi fraţi şi surori, pare imposibil, dar este aşa. De atâtea ori pierdem, suntem învinşi în bătălii, din cauza acestei lipse de vigilenţă. De atâtea ori, probabil, Domnul a dat atâtea haruri şi la sfârşit nu suntem capabili să perseverăm în acest har şi pierdem tot, pentru că ne lipseşte vigilenţa: nu am păzit uşile. Şi apoi am fost înşelaţi de cineva care vine, educat, şi se pune înăuntru şi salutare... diavolul are aceste lucruri. Fiecare poate să verifice asta gândindu-se şi la propria istorie personală. Nu este suficient a face un discernământ bun şi a face o alegere bună. Nu, nu este suficient: trebuie să rămânem vigilenţi, să păzim acest har pe care Dumnezeu ni l-a dat, dar să veghem, pentru că tu poţi să-mi spui: "Dar când eu văd vreo dezordine, îmi dau seama imediat că este diavolul, că este o ispită...", da, dar de data aceasta este travestit în înger: diavolul ştie să se travestească în înger, intră cu vorbe respectuoase şi te convinge şi la sfârşit este lucrul mai rău decât la început... Trebuie să rămânem vigilenţi, să veghem inima. Dacă eu aş întreba astăzi pe fiecare din noi şi chiar pe mine însumi: "Ce se întâmplă în inima ta?". Poate că n-am şti să spunem tot: am spune unul sau două lucruri, dar nu tot. A supraveghea inima, pentru că vigilenţa este semn de înţelepciune, este semn mai ales de umilinţă, pentru că ne este frică să cădem, iar umilinţa este calea maestră a vieţii creştine.

_______________

Vouă tuturor vă indic figura Sfântului Ioan al Crucii, preot şi învăţător al Bisericii, a cărui comemorare liturgică o celebrăm astăzi. După exemplul acestui mare maestru spiritual, mărturisiţi în existenţa zilnică adeziunea voastră la voinţa lui Dumnezeu. Şi să reînnoim apropierea noastră de martirizatul popor ucrainean, perseverând în rugăciunea ferventă pentru aceşti fraţi şi surori ai noştri care suferă mult.

Fraţilor şi surorilor, eu vă spun: se suferă mult în Ucraina, mult, mult! Şi eu aş vrea să atrag atenţia un pic asupra Crăciunului apropiat, şi asupra sărbătorilor. Este frumos a sărbători Crăciunul, a face sărbătorile... dar să scădem un pic nivelul cheltuielilor de Crăciun - aşa se numesc. Să facem un Crăciun mai umil, cu cadouri mai umile. Să trimitem ceea ce economisim poporului ucrainean, care are nevoie, suferă mult; le este foame, simt frigul şi atâţia mor pentru că nu există medici, asistenţi la îndemână. Să nu uităm: un Crăciun, da; în pace cu Domnul, da, dar cu ucrainenii în inimă. Şi să facem acel gest concret pentru ei.

Invitându-vă pe toţi să intensificaţi pregătirea spirituală pentru Crăciunul de acum aproape, din inimă vă binecuvânteze şi acum toţi împreună să ne rugăm Tatăl Nostru.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 437.