Ucraina, episcopul care duce ajutoare pe front: "În frig şi în întuneric, dar aşteptăm Crăciunul"

de Salvatore Cernuzio

În timp ce vorbeşte în legătură video din Ucraina, spune că sub fereastra apartamentului său sunt 1500 de persoane la rând pentru un pic de mâncare: "Vi i-aş arăta... sunt la rând pentru o bucată de pâine, un sfert de pâine pe care le distribuie fraţii albertini". Monseniorul Jan Sobilo, episcop auxiliar de Harkov-Zaporojie, timp de circa o oră se întreţine în colocviu cu grupul de jurnalişti de la diferite ziare şi de diferite naţionalităţi aflaţi în călătorie în Polonia şi Ucraina într-o misiune organizată de cele două ambasade la Sfântul Scaun. Îşi cere scuze prelatul că nu poate să fie prezent fizic şi îşi cere scuze şi pentru vreo întrebare care îi scapă: "Se aud încontinuu împuşcături, asta schimbă şi modul de a gândi". Spune că nu-i este frică şi că aşteaptă "cu speranţă" Crăciunul. Sobilo a vizitat de două ori centrala nucleară şi o dată pe săptămână merge pe front pentru a duce ajutoare oamenilor. Chiar în acele zone de risc a fost alături de cardinalul elemoziner Konrad Krajewski în timpul împuşcăturilor din septembrie.

Excelenţă, care este situaţia astăzi la Harkov şi la Zaporojie?

Mii de persoane sunt fără curent electric, şi pompele care folosesc pentru a pompa apa nu funcţionează. Lipsesc generatoare pentru curentul electric. Dacă mai continuă aşa, casele şi zgârie-norii vor deveni frigidere. Este tot mai tragic... Cu toate că a fost întrerupt curentul electric şi rachetele continuă să cadă, oamenii continuă însă să vină la biserică sperând ca Domnul să reuşească să oprească războiul, înainte ca lumea să simtă consecinţele sale.

Papa Francisc a trimis recent o scrisoare poporului ucrainean şi n-a încetat apelurile continue pentru poporul martirizat. Cum trăiţi această apropiere a papei, dumneavoastră şi oamenii de aici?

Ne ajută mult... Prin cardinalul Krajewski, papa ne-a trimis deja în lunile trecute ajutoare materiale şi sprijin moral pentru a ne încuraja pe noi, episcopi şi preoţi. În urmă cu peste două săptămâni am fost în Vatican, am avut ocazia de a vorbi cu Sfântul Părinte care ne-a reafirmat încurajarea mai ales pentru populaţia din Ucraina de est, în oraşele bombardate. Ne-a asigurat gândul său, rugăciunile sale, iubirea sa.

Îl numeaţi pe Krajewski, dumneavoastră aţi mers cu elemozinerul pe front pentru a duce ajutoare...

Da, în timpul unei vizite am ajuns sub atacurile rachetelor. Am fost constrânşi să fugim şi să ne ascundem în beci. Mulţi colegi m-au criticat pentru că ne-am expuşi acestui risc şi l-am expus şi pe cardinal. În schimb eu cred că a fost într-un fel util deoarece cardinalul a putut să vadă de aproape situaţia şi atmosfera de război.

Dumneavoastră continuaţi să mergeţi pentru a duce ajutoare pe linia de război?

O dată pe săptămână încerc să merg pe front, aceste vizite trebuie să fie foarte scurte. Vinerea trecută am fost şi imediat ce am ajuns au început împuşcături de artilerie. Există spioni şi informatori care anunţă despre sosirea noastră... A trebuit să fugim imediat. Ne oprim maxim 5 minute, lăsăm ceea ce am dus şi fugim. Însă reuşim să ducem populaţiei locale înainte de toate produsele de mâncare, apoi apă de băut la care aceşti oameni nu au acces de peste 6 luni.

Monsenior Sobilo, Crăciunul este aproape. Cum trăiţi acest moment din punct de vedere spiritual?

În timp ce aşteptam întâlnirea cu Sfântul Părinte în Vatican am privit Piaţa "Sfântul Petru" de la fereastră, împodobeau bradul de Crăciun. M-am gândit: cine ştie dacă şi noi la Zaporojie vom reuşi să facem un brad în piaţă. Chiar cred că nu, totuşi noi în biserică şi în case vom pregăti venirea lui Isus. Pregătirile noastre sunt înainte de toate spirituale. Cristos s-a născut într-o grotă întunecată şi rece cu lumina unei lumânări şi noi îl vom primi pe Isus abia născut în căldura inimilor noastre, în pofida frigului din jur. Suntem absolut conştienţi că anul acesta Crăciunul va fi diferit şi de aceea ne pregătim şi cu omilii şi predici pentru a ajuta populaţia să-l trăiască în mod senin.

Şi ce se poate spune oamenilor pentru ca să menţină speranţa?

Cred că este important de a vorbi despre sensul vieţii din cer. Pe pământ, viaţa noastră are puţini ani, câteva zeci... Însă avem mereu posibilitatea de a alege veşnicia, alături de Dumnezeu în plinătatea vieţii din paradis. Aici situaţia este instabilă, există cei care-şi pierd picioarele, unii îi pierd pe cei din familie, totul este nesigur, dar sufletul nostru este nemuritor în faţa lui Dumnezeu. Isus Cristos s-a născut, ne-a dat sensul vieţii, sensul crucii, adevărata libertate care este după moarte, ne-a creat un loc în cer. Şi această speranţă ne permite să nu ne fie frică.

Ca păstor aţi avut ocazia de a vorbi şi cu persoane care au văzut murind propriile rude sau care au fost victime ale violenţelor. Ei cred în această speranţă? Reuşiţi să-i mângâiaţi?

Pot relata două situaţii la care am fost martor: când am fost pe front, am întâlnit o femeie disperată pentru că o rachetă a căzut peste casa lor şi fiica de 23 de ani a murit decapitată. Mama n-a putut s-o îngroape la cimitir. Disperarea acestei femei era enormă. Eu i-am spus că fiica s-a întors la Domnul şi că nu va mai suferi, este fericită pentru că a mers acolo unde vom merge toţi. Aici suntem expuşi suferinţelor, fiica acum este scutită de ele. Cred că am atins inima ei, s-a înseninat. Acelaşi lucru s-a întâmplat cu un bunic a cărui nepoţică a fost violată şi ucisă. Şi el era disperat şi spunea: "De ce a permis Dumnezeu aceste atrocităţi?". Domnul nu vrea războiul, iubeşte populaţia şi îi pregăteşte pe toţi pentru cer. Sunt sigur, aşa cum ne-a învăţat părintele Maximilian Kolbe, că iubirea învinge, că iubirea faţă de ceilalţi este adevărata victorie. Şi în această situaţie va fi aşa. După război, lumea va fi diferită, renăscută, şi spiritual.

În afară de pregătirea spirituală, ce organizaţi pentru a trăi Crăciunul?

Vrem să-l trăim ca o unică familie, războiul prin absurd ne-a unit pe toţi. Concret vom încerca să nu lăsăm pe nimeni cu masa goală, cine are ceva va împărţi cu ceilalţi. Pregătim pachete, vizităm persoanele, mă gândesc la enoriaşii mai bătrâni şi la refugiaţi. Toţi vom fi împreună, vrem să împărţim pâinea. Nimeni nu trebuie să rămână abandonat fără Euharistie şi fără agapă.

(După Vatican News, 6 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 408.