Denis Mukwege: "Papa Francisc în Congo va aminti lumii războiul nostru uitat"

de Alessandro di Bussolo

Ginecologul congolez şi activist pentru drepturile omului Denis Mukwege, laureat al Premiului Nobel pentru Pace 2018, a primit pe 5 decembrie 2022, la Napoli, premii şi donaţii pentru spitalul său din Bukavu, unde tratează femeile victime ale violurilor de război. El se va întâlni cu Papa Francisc pe 9 decembrie, la 50 de zile după călătoria sa în RDC. Pentru Vatican News, el denunţă sprijinul Rwandei pentru grupul armat M23, care comite atrocităţi în Kivu de Nord, şi cere comunităţii internaţionale să intervină. "Plătim", spune el, "pentru o criză care nu s-a născut în Congo".

Când îl întâlnim, în rapida sa etapă romană înainte de a ajunge la Napoli, unde astăzi primeşte Medalia Oraşului de la primarul Manfredi şi donaţia computer tomograf (CT) pentru spitalul său din Bukavu, Denis Mukwege ne arată oroarea pe care o trăieşte în fiecare Congoul său, şi care a ajuns la el şi în Italia. Câţiva prieteni, încă în pericol de viaţă la Kishishe, un sat aproape de Rutshuru, la 70 de kilometri de Goma, în Kivu de Nord, tocmai i-au trimis poza unui nou măcel făcut de luptătorii de gherilă din M23, care, conform guvernului Republicii Democratice Congo, sunt susţinuţi de Rwanda. Cadavre de femei şi copii, înveliţi de pături colorate, cu răni teribile la gât şi la faţă din cauza loviturilor de macetă. Aceleaşi imagini ale măcelului din Maboya, nu departe de Kishishe, şi denunţat de Papa Francisc la audienţa generală din 26 octombrie.

O viaţă dedicată pentru a îngriji femeile victime ale violului

Mukwege, 67 de ani, ginecolog şi activist pentru drepturile umane, a primit Premiul Nobel pentru pace 2018 împreună cu Nadia Murad, în 1998, la începutul conflictului din Congo, în oraşul său, Bukavu, a creat Panzi Hospital, pentru a îngriji şi a ajuta victimele "violului ca armă de război", în pofida ameninţărilor îndurate de la grupurile armate din ţară. Ne spune, cu ochi limpezi: "Lumea nu poate continua să rămână în tăcere". Însă îşi revine când îl întrebăm despre vizita papei, prevăzută de la 31 ianuarie la 2 februarie 2023: "Credem că ne va permite să dăm pagina: va face lumină cu privire la ce se întâmplă în Congo, şi sperăm ca autorităţile internaţionale să facă în sfârşit ceva pentru a opri aceste atrocităţi".

La Panzi Hospital operate aproape 80.000 de femei

O criză uitată, cea din regiunea Marilor Lacuri, fiică a genocidului din Rwanda din 1994, care vede femeile zilnic obiect al violurilor din partea luptătorilor de gherilă. Un act teribil, folosit ca armă de teroare pentru a tăia legăturile comunităţilor, dar şi ca instrument de exterminare, când tinde şi să facă victimele sterile. Mukwege, astăzi cel mai mare expert mondial al reconstruirii interne a aparatului genital feminin după un viol, şi echipa sa, au operat în aceşti ani aproape 80.000 de femei, lucrând chiar şi 18 ore pe zi şi făcând până la 10 intervenţii zilnice. Curajul acestui chirurg extraordinar permite victimelor să înceapă o viaţă nouă. De fapt, lângă Panzi Hospital, de-a lungul anilor a fost construită o structură sigură unde pacientele - şi copiii lor - găsesc refugiu. Femeile învaţă cusutul, ţesătura şi alte munci, pentru a deveni autosuficiente şi a reîncepe să trăiască.

Ameninţări şi atentate, trăieşte sub protecţia ONU

Pentru această lucrare a sa, şi pentru denunţarea în 2012, în faţa Adunării generale a Naţiunilor Unite, a nepedepsirii celor vinovaţi de violuri în masă ca armă de război în Congo, un grup de înarmaţi ia ca ostatici cele două fiice ale sale şi riscă să fie lovit în tentativa de a le elibera. Se refugiază în Europa, dar după câteva luni, în ianuarie 2013, se întoarce în Congo, în pofida ameninţărilor continue. Pacientele sale adună banii pentru a-i plăti simbolic biletul de întoarcere vânzând ananas şi ceapă. Astăzi structurile Panzi Foundation sunt protejate de căştile albastre din Monusco, misiunea ONU în Republica Democratică din Congo. Iată ce ne-a spus Denis Mukwege.

Dumneavoastră aţi vorbit des despre drama tăcerii despre Congo, despre ţara dumneavoastră, despre ceea ce se întâmplă la voi. Credeţi că vizita papei, confirmată pentru sfârşitul lui ianuarie, va putea aduce şi sfârşitul acestei tăceri în lume şi o atenţie mai mare despre ceea ce se întâmplă în Congo? Şi apoi la o posibilă reconciliere în ţară?

Înainte de toate, noi congolezii aşteptăm această vizită cu multă nerăbdare, pentru că noi credem că venirea sa în Congo ne va permite să dăm pagina. Vizita papei, a Sfântului Părinte, nu numai că va permite să se facă lumină despre ceea ce se întâmplă în Congo, ci sperăm ca şi presa internaţională să vorbească despre asta şi ca autorităţile internaţionale să ia în sfârşit măsurile necesare pentru a opri aceste atrocităţi, care sunt o ruşine pentru omenirea noastră. Astăzi, când am văzut imaginile care mi-au fost trimise din satul Kishishe, în Nord Kivu, am avut o înţepătură foarte puternică la inimă, la ideea că poate cineva să ucidă în acest mod copii şi femei lipsite de apărare. Şi lumea nu poate continua să rămână în tăcere.

În Congo majoritatea locuitorilor sunt creştini, dar drama violenţei şi a non-reconcilierii după ani de conflict în Congo sunt datorate mai ales celor care vin din afară. Aşadar nu este numai o problemă a congolezilor?

Aceasta este problema principală din Congo. Lucrez într-un spital unde primesc toate triburile care vin în spital. Şi văd că persoanele mănâncă împreună, împart paturile, împart totul şi prin urmare nu este o problemă de conflict între grupuri etnice, este mult mai mult un război economic, în care cei care creează acest război folosesc strategia haosului, creând haosul în regiune pentru a permite prădarea resurselor naturale din Congo. Aşadar, cred că efectiv Biserica trebuie să desfăşoare rolul său, dar nu este vorba atât de o problemă de reconciliere între congolezi, cât mai ales de o problemă care a început după genocidul din Rwanda, în 1994 şi care continuă după acea dramă. Şi astăzi, la distanţă de peste 25 de ani, congolezii continuă să plătească o criză regională care nu s-a născut în Congo, dar care astăzi face mult mai multe daune în Congo decât în ţara unde a avut loc genocidul. Şi cred că ar trebui să facem o distincţie, nu ar trebui să confundăm lucrurile, considerând că nu este un război între protestanţi şi catolici, între catolici şi musulmani sau alţii. Nu, nu este un război între grupuri etnice. Politicienii vor să transforme acest război într-un război etnic, dar nu este un război etnic, este un război economic cu strategia haosului pentru a prăda resursele naturale din Congo.

Tocmai pentru că nu este un război religios, ci un război economic şi politic, ce anume cereţi, ce cereţi dumneavoastră, laureat cu Premiul Nobel ca voce a ţării dumneavoastră, comunităţii internaţionale, Naţiunilor Unite precum şi Fondului Monetar Internaţional?

Cererea noastră adresată comunităţii internaţionale este foarte clară: există un drept internaţional umanitare de respectat. Congo este agresat, Congo a îndurat o invazie, iar astăzi este ocupat de forţele străine ruandeze asociate cu teroriştii de la M23. Ceea ce cerem comunităţii internaţionale este să aplice dreptul umanitar internaţional, care impune tuturor statele membre ale Naţiunilor Unite să respecte suveranitatea şi integritatea teritorială a celorlalte state, acesta este primul lucru. Al doilea lucru este că există rezoluţii care interzic statelor sau instituţiilor să furnizeze arme rebelilor în regiunea Marilor Lacuri. Astăzi, există dovezi care demonstrează foarte bine că au fost dat arme lui M23, o mişcare care fusese considerată înfrântă, şi dacă astăzi are arme mai sofisticate decât cele din Monusco, Misiunea Naţiunilor Unite în Republica Democratică din Congo, înseamnă că aceste arme vin din vreo parte! Cerem sancţiuni, pentru că Naţiunile Unite sunt în măsură să găsească originea acestor arme şi să ştie cine este furnizorul. Şi furnizorii ar trebui să fie sancţionaţi. Astăzi vedem chiar că ţările care sunt la originea acestor agresiuni sunt susţinute, primesc bani de la Uniunea Europeană. Este scandalos a vedea că ţările care ne agresează au sprijinul Uniunii Europene. Cerem ca această complicitate să fie oprită.

Suferinţele s-au prelungit prea mult timp. Criza umanitară din Republica Democratică din Congo este fără precedent: şase milioane de persoane sunt acum evacuate, fără casă şi fără hrană. Până la urmă este vorba de fiinţe umane! Cine este responsabil de aceste acte, primeşte ajutoare în plus. Cred că acest lucru face rău tuturor acestor congolezi care astăzi sunt în noroi, sub ploaie, fără hrană. Mulţi copii vor muri şi noi cerem sancţiuni împotriva acestor ţări în loc să se continue a le ajuta financiar. Astăzi, cu privire la ceea ce se întâmplă în Congo, avem impresia că comunitatea internaţională permite să se facă asta. Permite Rwandei, dar din păcate istoria se repetă. Comunitatea internaţională comite aceeaşi eroare pe care a comis-o în Rwanda, permiţând genocidul tutsi-lor. Astăzi luptătorii de gherilă susţinuţi de rwandezi îi masacrează pe congolezi: este vorba de crime împotriva umanităţii, crime de război care pot să fie şi crime de genocid. Şi comunitatea internaţională a închis ochii aşa cum i-a închis în 1994. La ce vor putea folosi aceste victime, dacă în 10 ani comunitatea internaţională se va trezi şi îşi va da seama de erorile sale? Vrem să acţioneze imediat!

Acum ajungem la marea lucrare pe care o faceţi cu spitalul dumneavoastră la Bukavu, Panzi Hospital. Cum este situaţia în acest moment? Ce aveţi nevoie pentru a continua lucrarea voastră?

La spitalul Panzi avem diferite categorii de pacienţi care primesc îngrijiri gratuite. Înainte de toate, sunt femeile victime ale violenţei sexuale, pe care nu numai că le îngrijim şi le transportăm, ci le şi hrănim şi le furnizăm kit-uri igienice. Toţi pacienţii bolnavi de HIV-SIDA sunt asistaţi gratuit. Toţi copiii care suferă de malnutriţie sunt asistaţi gratuit. Ne îngrijim gratuit de toate femeile care au consecinţe obstetrice care provoacă fistule, adică legături între vezică şi vagin, sau rect şi vagin, şi care pierd fecale sau urină fără control. Şi astăzi, mijloacele cu care ne îngrijim sunt cele care provin de la diferiţi donatori, inclusiv Bisericile. Avem nevoie să putem continua să ajutăm această categorie de persoane care au fost abandonate, refuzate şi care nu pot avea acces la îngrijiri. Şi sprijinul vostru poate, desigur, să fie foarte bine primit.

Aveţi un proiect de a deschide şi alte spitale? Dacă ar fi fonduri mai mari, credeţi că fundaţia dumneavoastră s-ar putea angaja în alte deschideri în alte regiuni din Congo?

Absolut da. Avem femei care vin la spitalul nostru de foarte, foarte departe. Astăzi am început la Kinshasa, mergem unde avem deja activităţi. Dar am cumpărat o bucată de teren la Kisangani, unde ne gândim că femeile care vin din toată regiunea să poată fi îngrijite. Am început să lucrăm şi la Sankuru, la Loga, unde ne gândim să putem construi o clinică, pe care o vom numi "One stop center". Obiectivul nostru este acela de a apropia îngrijirile de pacienţi. Marea problemă este că pacienţii trebuie să vină de foarte departe, avem pacienţi care vin din regiunile nordice, din Gemena, din Cabinda, din Jumbi, mult în nord, este foarte, foarte greu să-i aducem la Panzi. Este necesar un avion până la Kinshasa, apoi până la Goma şi la Bukavu. Este prea costisitor pentru noi. Aşadar, astăzi ne gândim că este necesar să transferăm spitalul Panzi, pentru a avea centre care să poată desfăşura aceeaşi muncă pe care o facem, dar din afară de la Panzi.

Care este visul dumneavoastră pentru viitorul lui Congo, pentru viitorul femeilor din Congo?

Cred că voi visa cu femeile congoleze care, atunci când sunt întrebate care este visul lor, răspund: să avem pacea. Cred că a avea pacea în Republica Democratică din Congo ar fi un bine rar, pe care nu l-am avut timp de 25 de ani. Dar asta este ceea ce avem nevoie pentru a putea reconstrui ţara noastră, pentru a da un viitor copiilor noştri, pentru a-i educa pe copiii noştri în condiţii acceptabile, în aşa fel încât copiii noştri să nu poată fi numai instruiţi. Astăzi avem malnutriţia pur şi simplu pentru că oamenii nu pot cultiva, nu pot munci normal. Şi astfel visul nostru este pacea.

La Napoli înmânarea Medaliei Oraşului lui Mukwege

După rapida etapă romană, oaspete al CEI, astăzi la Procida, insulă din golful Napoli, capitală italiană a culturii 2022, la 12.30, în abaţia "Sfântul arhanghel Mihail", Mukwege primeşte de la primarul Raimondo Ambrosino premiul Cultura Păcii Procida 2022. Apoi la Napoli, la 19.00, în "Noaptea Păcii", organizată de consulul Republicii Democratice din Congo în Italia, Angelo Melone, în Teatrul din Curtea Palatului Regal, va fi anunţată donaţia către spitalul Panzi a unui computer tomograf (CT), oferit de Fundaţia "G. Pascale" a Institutului Naţional de Tumori, şi de medicamente de către Ordinul Farmaciştilor din Napoli. Primarul Gaetano Manfredi va înmâna laureatului cu Premiul Nobel Medalia Oraşului Napoli. Vor fi prezenţi episcopul auxiliar de Napoli, monseniorul iezuit Francesco Beneduce, imamul moscheii din Roma, Nader Akkad, şi rabinul şef din Napoli, Umberto Piperno.

Celelalte întâlniri napolitane şi audienţa cu papa

La 6 decembrie, la ora 11.00, este prevăzută ceremonia de înmânare a titlului de doctor honoris causa lui Denis Mukwege în sediul din Scambia al Universităţii "Federico II" din Napoli. La ora 18.00, în sediul Caritas diecezan din oraşul napolitan, se va ţine o întâlnire organizată de Centrul Misionar Diecezan, condus de misionarul combonian părintele Alex Zanotelli. În ziua următoare, miercuri, 7 decembrie, la ora 9.00, la Sant'Antimo, va fi inaugurarea grafitelor dedicate lui Mukwege realizate de artistul Alessandro Ciambrone, la ora 12.00, la Castel Capuano, conferinţa internaţională despre violenţa asupra femeilor şi violuri de război "No peace without justice", cu lectio magistralis a laureatului cu Premiul Nobel. La 9 decembrie, la 9.30, în Vatican, este prevăzută în sfârşit audienţa cu Papa Francisc.

(După Vatican News, 5 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 370.