Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Galbeni: Invitație la evenimentul "Martin Benedict, gazda ieslei din Bethleem"

Ajunsă la cea de-a zecea ediție, și în acest an, la Galbeni, începând din ziua de 8 decembrie 2022 până în ziua de 8 ianuarie 2023, va avea loc inițiativa de Crăciun intitulată: "Martin Benedict gazda ieslei din Bethleem".

Anul acesta, fiind un an aniversar, toată Casa memorială "Martin Benedict" va fi o iesle.

În "Sala Sfântul Francisc" vor fi expuse cinci iesle: prima este opera artistului sicilian Roberto Vanadia care, prin reprezentarea artistică a ieslei din Bethleem într-un limbaj natural, oferă pelerinului posibilitatea să "guste" din bucuria Crăciunului; două realizate după tradiția Umbriei, regiunea Sfântului Francisc din Assisi; una după tradiția Toscanei și o iesle ambientată pe malul Siretului și realizată după tradiția locului.

Și în casa părintească, unde s-a născut Martin Benedict, vor fi prezentate mai multe iesle. În camera din stânga vor fi expuse cele oferite spre expunere de sora Ignatia Nagel din Congregația "Surorile Sfintei Maria Magdalena Postel" (SMMP); iar în camera din dreapta va fi reprezentată Nașterea Domnului după tradiția orientală ortodoxă, amenajată prin bunăvoința unui preot ortodox din zona Iașiului. Le mulțumim pentru colaborare și le suntem recunoscători!

Și bucătăria de vară, cămara și beciul casei vor găzdui diferite scene ale nașterii. Cea din bucătărie invocă semnificația Bethleemului care înseamnă "Casa pâinii"; iar cea din cămară/beci are ca temă "Bethleem-Greccio-Galbeni" și vrea să amintească că Isus continuă să se nască în lumea noastră, așa cum este ea.

Evenimentul este promovat și organizat de Provincia Fraților Franciscani Minori Conventuali din România. Frații franciscani din întreaga lume din totdeauna au fost promotorii ieslei de Crăciun, deoarece, conform tradiției, Sfântul Francisc din Assisi a fost cel care a realizat prima iesle, adică reprezentarea nașterii lui Isus în grajdul din Bethleem, la sihăstria de la Greccio, în anul 1223.

Anul acesta s-a ales ca temă, pentru reflecție, un fragment din scrisorile medicului preot Martin Benedict: "Fiecare moment al vieții să fie un etern Magnificat, un neîntrerupt act de iubire, adorație, mulțumire, ispășire și cerere". Niciun moment din viața noastră nu este lipsit de sens. Timpul nostru este un dar de la Dumnezeu. Nu trebuie să fugim de el, dar avem voie să-l acceptăm și să-l modelăm. Statutul nostru de creștin ne cere nu doar o conduită demnă, ci și o implicare activă în comunitate și în societate. Exemplul bun, de profundă omenie dat de fiecare, este o vestire elocventă a vivacității credinței și a speranței că viitorul este luminos și ne aparține în măsura în care îl făurim împreună cu Dumnezeu. Să avem încredere că Dumnezeu va ține tot timpul din lume și tot timpul meu în mâinile lui bune și ocrotitoare. Cuvântul lui Dumnezeu întrupat pentru noi, Isus Cristos, să ne dăruiască pacea și să ne umple casele și lumea întreagă cu bucurie și încredere!

Vă așteptăm cu drag și vă rugăm să faceți cunoscută această inițiativă de Crăciun familiei, rudelor, prietenilor și tuturor cunoscuților dumneavoastră. Duceți bucuria nașterii lui Isus acolo unde nu a putut pătrunde! Păstrați-o în casele celor săraci! Frângeți-o pe masa celor lipsiți! Repetați-o la căpătâiul celor bolnavi așa cum a făcut-o și medicul Martin Benedict! Intrați acolo unde nu putem ajunge noi! Bateți la ușile celor triști, singuri și părăsiți! Vă mulțumim!

Fr. Eusebio Bejan, OFMConv.


 

lecturi: 317.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat