Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Al IV-lea centenar al Propagandei Fide
și al canonizării patronului misiunilor - Francisc Xaveriu

În alergare pentru a evangheliza continentul asiatic

de Camillus Johnpillai,
șef de oficiu la Dicasterul pentru Evanghelizare

Pontificatul scurt al lui Grigore al XV-lea (1621-1623) a fost foarte important pentru renașterea catolică. La 6 ianuarie 1622, papa a instituit noua Sfânta Congregație "De Propaganda Fide". După aceea, constituția apostolică Inscrutabili Divinae, din 22 iunie, a explicat în detaliu competențele sale ca autoritate centrală care se ocupa de întregul domeniu al misiunilor.

Centralizarea activității evanghelizatoare într-un unic organism avea multe avantaje, mai ales pentru că asigura o mai bună coordonare a muncii. Contribuția sa imensă la expansiunea misiunilor de-a lungul secolelor nu face decât să amintească validitatea permanentă a mandatului misionar al Bisericii.

Propaganda Fide a fost chemată să desfășoare un rol de importanță primară în ceea ce privește reflecția și planurile de acțiune de care avea nevoie Biserica pentru a fi orientată în mod mai decis la misiune în diferitele sale forme. În același timp, trebuia să mențină relații strânse cu diferitele forțe, precum institutele călugărești, clerul secular sau organizațiile laice care se dedicau activităților de evanghelizare. În afară de asta, printre îndatoririle sale era aceea de a recruta personalul și a-l distribui în funcție de nevoile mai presante din diferitele regiuni și de a elabora planuri de acțiune și principii adecvate muncii de răspândire a credinței.

Încă de la instituirea sa în urmă cu patru secole, dicasterul a prestat atenție deosebită problemelor referitoare la obiceiurile locale, amintind celor angajați în apostolat să arate respectul cuvenit culturilor și obiceiurilor autohtone, afară de cazul în care erau în mod deschis contrare religiei sau bunei civilizații.

Istoria misiunilor în fiecare continent este unică, dată fiind diversitatea de situații, priorități, probleme și provocări. Cât privește vastul continent asiatic, sfântul iezuit Francisc Xaveriu se evidențiază ca una din cele mai mari figuri misionare în istoria Bisericii.

Ca pentru Sfântul Paul în timpul apostolic, și câmpul său de misiune a fost foarte extins: din Goa în India la Japonia în Orientul Extrem. În arcul de doar zece ani (1542-1552), el a reușit să răspândească credința în rândul unei mari varietăți de popoare, botezând mii de persoane.

În ziua în care Biserica îi celebrează comemorarea liturgică este oportun de amintit al patrulea centenar al canonizării sale în 1622, care coincide cu instituirea, în același an, a Propaganda Fide ca oficiu central al Bisericii pentru răspândirea credinței.

Munca apostolică a lui Francisc Xaveriu a contribuit, împreună cu întemeierea dicasterului, la misiunea evanghelizatoare a Bisericii în secolul al XVI-lea și al XVII-lea.

Printre primii însoțitori ai lui Ignațiu de Loyola, fondator al Societății lui Isus, Francisc Xaveriu (1506-1552) a devenit prototipul misionarilor moderni.

În secolul al XVI-lea, evanghelizarea continentului asiatic a asumat mare elan prin lucrarea sa și a altor iezuiți. Ei au adoptat noi metode pentru a desfășura munca, în special prin studiul limbii și adaptarea la obiceiurile locale ca instrumente importante pentru a răspândi credința.

Continentul asiatic, cu teritoriul său vast și populat și cu prezența de mari religii și tradiții spirituale, constituie o mare provocare. Ceea ce impresionează mai mult este diversitatea de rase și de popoare, la care se adaugă practici, culturi, mentalități și limbi antice. Această realitate subliniază importanța adaptării și a acomodării pentru o comunicare eficace ad gentes. "Biserica are cel mai profund respect față de aceste tradiții și încearcă să împletească un dialog sincer cu adepții lor" (Ecclesia in Asia, nr. 6).

Evanghelizarea este o realitate unică, dar complexă. Include mărturia personală, dialogul, dezvoltarea umană, înculturarea, dar mai ales proclamarea Veștii bune, urmată de crearea de comunități ecleziale.

Istoria misionară catolică în India a avut o nouă cotitură cu venirea lui Francisc Xaveriu la Goa în 1542. După ce a petrecut acolo câteva luni, a continuat spre Coasta Coromandel în sudul sub-continentului indian, care a devenit noul câmp în care să lucreze.

Ca misionar a dat maximul. Toată viața a alergat și a fost în mișcare cu dorința arzătoare de a salva suflete. Metodele sale cuprindeau învățarea elementelor și practicilor mai simple ale credinței pe cei care au primit botezul și de a-i boteza pe cei pe care-i putea.

Învățământul lui Francisc Xaveriu era scurt: Rugăciunea Domnului, Bucură-te Marie, Crezul apostolilor și cele zece porunci. Nu avea timp pentru a transmite altceva.

A fost convins mereu că răsplata cea mai bună pentru trudele sale i-o ofereau copiii. Exercita o atracție minunată asupra celor mai mici, care se îngrămădeau în jurul lui oriunde ar fi mers; și adesea continuau să meargă la el, așa încât nu avea timp pentru a mânca sau a dormi. După puțin timp, acei copii deveneau cei mai buni agenți misionari ai lui; duceau acasă învățătura primită, așa încât credința creștină putea să se răspândească în mod simplu și fără trudă. Ei au fost mereu marea sa speranță și coroană de bucurie. Nu numai că învățau creștinismul, ci îi învățau și pe ceilalți cu mare zel.

El a demonstrat mare abilitate în comunicarea cu persoanele cu ajutorul celor locali.

Puțin câte puțin, Francisc Xaveriu a ajuns să înțeleagă că nu avea sens să predice Evanghelia dacă asta însemna a smulge rădăcinile unui popor. Era convins că pentru răspândirea credinței erau importante limbile locale și respectarea culturilor și a tradițiilor popoarelor. A înțeles că era esențial să pătrundă nuanțele cele mai subtile ale vocabularului și limbii și să respecte cultura, tradiția și sufletul unei națiuni pentru ca să înceapă credința la nivel local.

Cât privește metoda: compunea cântece care relatau istoria mântuirii, organiza cursuri de instruire religioasă și se îngrijea de bolnavi și de muribunzi.

Aștepta mai mulți misionari pentru răspândirea credinței în țările de misiune. În ochii lui Francisc Xaveriu misionarii trebuiau să fie sfinți și dacă erau sfinți instruiți, cu atât mai bine. Trebuiau să fie oameni care ardeau de iubirea lui Dumnezeu. Sunt mai eficienți decât oamenii a căror cunoaștere este mai mare decât zelul lor. Evanghelia creștină este o Evanghelie de dăruire de sine, în afară de a fi o Evanghelie de mântuire. Xaveriu trăia prima parte și o predica pe a doua.

Exemplul său de viață simplă, sfântă și muncă dură i-a dat o putere irezistibilă asupra inimilor celorlalți, chiar ale necreștinilor. Cu exemplul său i-a inspirat pe însoțitorii săi să se jertfească eroic pentru mântuirea sufletelor.

Rezultatul cel mai important al lui Francisc Xaveriu a fost de a consolida și a răspândi ulterior credința creștină în India și în Insulele Molucche și Moro din arhipelagul indonezian și de a introduce creștinismul în Japonia, înainte de a ajunge în China.

A ales Malacca drept unul din centrele călătoriei sale în Orientul Extrem. În Molucche, în acea vreme cunoscute ca Insulele Mirodeniilor, era iubit fie de creștini fie de musulmani. A lucrat în Orient timp de zece ani (1542-1552), murind în insula chineză Shangchuan la 3 decembrie 1552.

A fost beatificat la 25 octombrie 1619 de Papa Paul al V-lea. După trei ani, la 12 martie 1622, a fost canonizat de Grigore al XV-lea împreună cu Ignațiu de Loyola, Tereza de Avila, Filip Neri și Isidor. Și în 1927, Pius al XI-lea, cunoscut și ca "papă al misiunilor", l-a proclamat patron al misiunilor împreună cu sfânta Tereza de Lisieux.

(După L'Osservatore Romano, 3 decembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
 


lecturi: 185.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat