Papa Francisc: Mesajul cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi

Iubiţi fraţi şi surori!

Noi toţi, cum ar spune apostolul Paul, purtăm comoara vieţii în vase de lut (cf. 2Cor 4,7), şi Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi ne invită să înţelegem că fragilitatea noastră nu întunecă în niciun mod "strălucirea evangheliei gloriei lui Cristos", ci revelează "că puterea neobişnuită este de la Dumnezeu, şi nu de la noi" (2Cor 4,4.7). De fapt, fiecăruia, fără merite şi fără distincţii, îi este dăruită evanghelia în întregime şi, cu ea, misiunea bucuroasă de a o vesti. "Toţi suntem chemaţi să oferim altora mărturia iubirii mântuitoare a Domnului, care, dincolo de imperfecţiunile noastre, ne oferă apropierea sa, Cuvântul său, forţa sa, şi dă sens vieţii noastre" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 121). De fapt, a comunica evanghelia nu este o misiune rezervată numai câtorva, ci devine o necesitate indispensabilă a fiecăruia care a experimentat întâlnirea şi prietenia cu Isus (Cf. Mesaj cu ocazia Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, 20 noiembrie 2021).

Încrederea în Domnul, experienţa duioşiei sale, încurajarea companiei sale nu sunt privilegii rezervate câtorva, nici prerogative ale celui care a primit o formare îngrijită şi prelungită. Dimpotrivă, milostivirea sa se lasă cunoscută şi întâlnită în manieră cu totul deosebită de cel care nu se încrede în sine şi simte necesitatea de a se abandona Domnului şi de a împărtăşi cu fraţii. Este vorba de o înţelepciune care creşte treptat ce măreşte conştiinţa propriei limite şi care permite să se aprecieze şi mai mult alegerea de iubire a Celui Atotputernic să se aplece asupra slăbiciunii noastre. Este o conştiinţă care eliberează de tristeţea plângerii - chiar şi a celei mai motivate - şi permite inimii să se deschidă la laudă. Bucuria care umple faţa celui care-l întâlneşte pe Isus şi îi încredinţează lui propria existenţă nu este o iluzie sau rod al naivităţii, este intrarea năvalnică a forţei Învierii sale într-o viaţă marcată de fragilitate.

Este vorba de un adevărat magisteriu al fragilităţii care, dacă ar fi ascultat, ar face societăţile noastre mai umane şi fraterne, inducând pe fiecare dintre noi să înţeleagă că fericirea este o pâine pe care nu o mâncăm singuri. Cât de mult ne-ar ajuta conştiinţa că avem nevoie unul de altul să avem relaţii mai puţin ostile cu acela care este lângă noi! Şi cât de mult ne-ar determina constatarea că nici popoarele nu se salvează singure, să căutăm soluţii pentru conflictele nesăbuite pe care le trăim!

Astăzi vrem să amintim suferinţa tuturor femeilor şi a tuturor bărbaţilor cu dizabilităţi care trăiesc în situaţie de război, sau a celor care ajung să poarte o dizabilitate din cauza luptelor. Câte persoane - în Ucraina şi în celelalte teatre de război - rămân închise în locuri unde se luptă şi nu au nici măcar posibilitatea de a fugi? Este necesar să le dăm atenţie specială şi să facilităm în orice mod accesul lor la ajutoarele umanitare.

Magisteriul fragilităţii este o carismă cu care voi - surori şi fraţi cu dizabilităţi - puteţi îmbogăţi Biserica: prezenţa voastră "poate contribui la transformarea realităţilor în care trăim, făcându-le mai umane şi mai primitoare. Fără vulnerabilităţi, fără limite, fără obstacole de depăşit, n-ar exista adevărată umanitate" (Biserica este casa noastră. Sinteză a consultării sinodale speciale a persoanelor cu dizabilităţi, îngrijită de Dicasterul pentru Laici, Familie şi Viaţă, nr. 2: cf. situl web al dicasterului). Şi pentru aceasta mă bucur că drumul sinodal este o ocazie propice pentru a asculta în sfârşit şi glasul vostru şi că ecoul acestei participări a ajuns în documentul pregătitor pentru etapa continentală a Sinodului. În el se afirmă: "Sinteze numeroase semnalează lipsa de structuri şi modalităţi de însoţire potrivite persoanelor cu dizabilităţi, şi invocă noi moduri pentru a primi contribuţia lor şi a promova participarea lor: chiar în pofida învăţăturilor sale, Biserica riscă să imite modul în care societatea le pune deoparte. Formele de discriminare prezentate - lipsa de ascultare, încălcarea dreptului de a alege unde şi cu cine să trăiască, refuzarea sacramentelor, acuza de vrăjitorie, abuzurile - şi altele, descriu cultura rebutului faţă de persoanele cu dizabilităţi. Ele nu se nasc din întâmplare, ci au în comun aceeaşi rădăcină: ideea că viaţa persoanelor cu dizabilităţi valorează mai puţin decât celelalte" (Document de lucru pentru etapa continentală a Sinodului despre sinodalitate, 36).

Sinodul, mai ales cu invitaţia sa de a merge împreună şi de a ne asculta reciproc, ne ajută să înţelegem cum în Biserică - şi în ceea ce priveşte dizabilitatea - nu există un noi şi un ei, ci un unic noi, având în centru pe Isus Cristos, unde fiecare aduce propriile daruri şi propriile limite. Această conştiinţă, întemeiată pe faptul că toţi suntem parte a aceleiaşi umanităţi vulnerabile asumate şi sfinţite de Cristos, elimină orice distincţie arbitrară şi deschide porţile spre participarea fiecărui botezat la viaţa Bisericii. Dar, şi mai mult, acolo unde Sinodul a fost cu adevărat inclusiv, el a permis să se demaşte prejudecăţi înrădăcinate. De fapt, întâlnirea şi fraternitatea dărâmă zidurile de neînţelegere şi înving discriminarea; pentru aceasta doresc ca fiecare comunitate creştină să se deschidă la prezenţa surorilor şi fraţilor cu dizabilităţi asigurându-le mereu primirea şi incluziunea deplină.

Faptul că este vorba de o condiţie care ne priveşte pe noi, nu pe ei, se descoperă atunci când dizabilitatea, în manieră temporară sau prin procesul natural de îmbătrânire, ne implică pe noi înşine sau pe cineva dintre cei dragi ai noştri. În această situaţie începem să privim realitatea cu ochi noi şi ne dăm seama de necesitatea de a da la o parte şi acele bariere care mai înainte păreau nesemnificative. Totuşi, toate acestea nu compromit certitudinea că orice condiţie de dizabilitate - temporară, dobândită sau permanentă - nu modifică în niciun mod natura noastră de fii ai unicului Tată şi nu alterează demnitatea noastră. Domnul ne iubeşte pe toţi cu aceeaşi iubire duioasă, paternă şi necondiţionată.

Iubiţi fraţi şi surori, vă mulţumesc pentru iniţiativele cu care animaţi această Zi Internaţională pentru Persoanele cu Dizabilităţi. Le însoţesc cu rugăciunea. Din inimă vă binecuvântez pe voi toţi şi vă cer cu rugăminte să vă rugaţi pentru mine.

Roma, Sfântul Ioan din Lateran, 3 decembrie 2022

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 210.