Mesajul Sfântului Părinte adresat Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice

Dragi fraţi ai FIAC,

După alegerea noilor autorităţi ale Forumului Internaţional al Actiunii Catolice, îi felicit pe cei care şi-au asumat angajamentul de a duce înainte conducerea în timpul perioadei următoare, ce continuă drumul început acum mai bine de 30 de ani. În acel moment, venerabilul cardinal Eduardo Pironio intuia nevoia de a crea acest for pentru că viaţa Acţiunii Catolice să contribuie la provocarea noii evangelizări, îmbogăţită cu specificul fiecărui loc şi fiecărei culturi. Mulţi dintre voi aţi însoţit hotărât această intuiţie şi v-aţi pus pentru această slujire înzestrările şi dorinţa de a vesti evanghelia, chiar cu dificultăţile proprii epocii, ţinând cont că nu se putea conta pe mijloacele de comunicare şi de apropiere între ţări care există astăzi.

Desigur, contextul mondial care însoţeşte noua etapă nu este acelaşi ca acum treizeci de ani, nici măcar ca cel al conducerii anterioare. Sechelele sociale ale pandemiei, la fel ca şi cele personale, continuă să afecteze curajul şi privirea faţă de viaţa şi viitorul multora. În anumite domenii s-a reactivat individualismul unei salvări la comandă; fără să uităm flagelul violenţei între ţări şi între fraţi care subminează dorinţa unei fraternităţi universale. Cu toate acestea, epocile dificile pot reprezenta o provocare şi se pot converti în timpuri de speranţă. Cum spunea Cardinalul Pironio, om al speranţei: "Ce important e în viaţă să fii semn! Dar nu un semn gol sau de moarte, ci un semn de lumină transmiţător de speranţă. Speranţa e în stare să depăşească greutăţile, conflictele, crucile care se prezintă în viaţa de zi cu zi".

În acelaşi timp, ca Biserică traversăm un timp în care avem nevoie ca spiritul sinodal să se înrădăcineze în felul nostru de a fi Biserică; aceasta înseamnă exerciţiul de a merge împreună în aceeaşi direcţie. Sunt convins că aceasta este ceea ce Dumnezeu aşteaptă de la Biserica celui de-al treilea mileniu. Să conştientizeze din nou că este un popor aflat pe drum şi că trebuie să-l parcurgă împreună. De aceea, aş dori să vă cer să încurajaţi cu acest spirit grupurile de acţiune catolică în diferitele Biserici locale. Cu spiritul sinodal trebuie să învăţăm să ne ascultăm, să reînvăţăm arta de a vorbi cu celălalt fără bariere nici prejudecăţi, inclusiv şi într-un mod special, cu cei care sunt în afară, la margine, pentru a căuta apropierea care este stilul lui Dumnezeu.

În acest context, îndemn noua conducere să fie bărbaţi şi femei ai ascultării. Îmi doresc să nu fie "şefi" de birou, de hârtii sau de Zoom, şi să nu cadă în ispita structuralismului instituţional care planifică şi organizează pornind de la statute, regulamente şi propuneri moştenite, care au fost bune şi utile la vremea lor, dar care poate azi nu sunt semnificative. Vă rog, vă cer să ascultaţi.

Întâi: ascultaţi bărbaţi, femei, vârstnici, tineri şi copii concreţi, în realităţile lor, în strigătele lor tăcute exprimate în privirile lor şi în gemetele lor profunde. Păstraţi auzul atent ca să nu daţi răspunsuri la întrebări pe care nimeni nu şi le pune, nici să nu spuneţi cuvinte care pe nimeni nu interesează să le asculte, nici nu ajută. Ascultaţi cu urechile deschise la noutate şi cu o inimă samarineană.

Al doilea: ascultaţi bătăile semnelor timpurilor; Biserica nu poate sta la marginea istoriei, încâlcită în propriile ei probleme, menţinându-şi umflată bula sa de protecţie. Biserica e chemată să asculte şi să vadă semnele timpurilor, pentru a face din istoria cu complexităţile şi contradicţiile ei o istorie de mântuire. E nevoie să fim o Biserică în mod vital profetică, începând de la semne şi gesturi, care să arate că există altă posibilitate de convieţuire, de relaţii umane, de muncă, de iubire, de putere şi slujire.

Şi, în cele din urmă, pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să ascultăm vocea Duhului. În fiecare epocă, Duhul deschide spre noutatea sa; "întotdeauna el îi arată Bisericii nevoia vitală de a ieşi, exigenţa fiziologică de a vesti, de a nu rămâne închisă în ea însăşi". În timp ce spiritul lumesc ne presează să ne concentrăm doar pe problemele şi interesele noastre, pe nevoia de a fi relevanţi, pe apărarea tenace a apartenenţelor şi pe cea de grup, Duhul ne eliberează de obsesiile cu urgenţele şi ne invită să parcurgem drumuri vechi şi mereu noi: cele ale mărturiei, sărăciei şi misiunii, pentru a ne elibera de noi înşine şi a ne trimite în lume.

Poate vi se va părea că propunerea de a asculta e puţin lucru, cu toate acestea, nu e ascultare pasivă, e ascultarea activă care ne marchează ritmul de muncă; e inhalarea necesară pentru a fi o Biserică ce respiră în mod misionar. Aşa a făcut Preasfânta Fecioară, pentru că a ascultat, s-a ridicat în picioare şi a pornit pentru a merge să slujească.

Mă rog să puteţi face din această perioadă un timp de har, cu îndrăzneala de a şti să ascultaţi, cu seninătate pentru a putea discerne şi curaj pentru a vesti cu viaţa şi începând de la viaţă.

Mulţumesc mult că aţi acceptat această provocare. Mă rog lui Dumnezeu pentru fiecare dintre voi. Vă rog, nu încetaţi să vă rugaţi pentru mine.

Isus să vă binecuvânteze şi Sfânta Fecioară să vă ocrotească.

Cetatea Vaticanului, 27 noiembrie 2022

În mod fratern,

Franciscus

Traducere de pr. Cristian Langa

lecturi: 259.