Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Lovrin (TM): Zile dedicate familiei

În perioada 18-20 noiembrie 2022, la inițiativa părintelui paroh Cristinel Balan și a consiliului parohial, în Parohia Lovrin (județul Timiș) au avut loc câteva zile dedicate familiei, coordonate de către pr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastorația Familiei din Dieceza de Iași.

Timp de trei zile au fost mai multe teme-prelegeri dedicate familiei, precum: Omul - Perla creației, Familia voită de Dumnezeu și Cristos, Regele familiei.

A fost o ocazie să ne reevaluăm ca familie (soț și soție), să ne redefinim ca identitate, scop și finalitate. Vorbind despre om, despre modul în care ne alegem soțul/soția, părintele spunea: "Dumnezeu este iubire, el a creat omul din iubire, iar căsătoria este un dar prin care face posibilă mântuirea soților prin iubirea pe care și-o dăruiesc. Această iubire presupune cultivarea tuturor virtuților, viața în Cristos, în Biserică, rugăciunea, slujirea permanentă și recunoașterea aceluiași bine.

Părintele a vorbit, chiar a insistat și asupra gesturilor mici, esențiale, dar frumoase și grăitoare dintre soți: o floare, o privire înțelegătoare și blândă, o vorbă bună, de recunoștință, o îmbrățișare sau o ținere de mână. De asemenea, spunea părintele, iubirea dintre soți trebuie să primeze iubirii pentru copii, deoarece, dacă prin relația lor soții preamăresc pe Dumnezeu, copiii vor crește iubiți și iubitori, având un model în părinții lor.

Părintele Felician vorbea despre copii ca dar al lui Dumnezeu, pentru a-l lăsa să intervină în viețile noastre, pentru că viața însăși este un dar gratuit al Tatălui.

La final, toate discuțiile și drumurile au dus spre celebrarea lui Cristos, Regele Universului, și a familiei - micul nostru univers - binecuvântare și adăpost împotriva relelor lumii.

Mulțumim pentru frumosul dar prin care ne-ați reunit încă o dată - ca familii, ca o comunitate, împărtășind și retrăind împreună vestea cea bună și iubirea.

Fam. Dulea (Bulgăruș)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 18-20 noiembrie: Lovrin (TM): Zile dedicate familiei


 

lecturi: 767.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat