![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
de Salvatore Cernuzio Spune că se întoarce la Limburg "reconfortat, dar şi preocupat" Monseniorul Georg Bätzing, preşedinte al Conferinţei Episcopale Germane, la încheierea vizitei ad limina la Roma a 62 de episcopi din Germania care timp de circa o săptămână au dialogat cu papa şi cu conducătorii de dicastere din Curia Romană, dintre care pe unii i-au întâlnit din nou ieri seara la Augustinianum cu secretarul de stat Pietro Parolin pentru o inedită reuniune interdicasterială privată definită nu întâmplător "un caz de urgenţă a sinodalităţii". Nicio schismă, niciun "stop" la parcursul sinodal "Reconfortat", se declară Bätzing - care a întâlnit timp de o oră şi jumătate presa internaţională în această dimineaţă, tot la Augustinianum -, pentru că în aceste colocvii s-a reuşit să se clarifice faptul că nu există nicio intenţie din partea episcopilor germani de a pune pe picioare o "schismă": "Suntem catolici şi aceea vrem să rămânem". Şi pentru că s-a demonstrat că "dialogul este posibil" punând pe masă "totul, totul": critici, iritări, instanţe, propuneri, rezerve "ale Romei" şi mai ales perplexităţile cu privire la Synodaler Weg, parcursul sinodal demarat în 2018 în Germania care cuprinde laici şi consacraţi care discută despre tematici precum preoţia feminină, celibatul, morala sexuală. "Preocupat" este Bätzing pentru că tocmai cu privire la aceste tematici rămân "divergenţe" între Biserica din Germania şi ceea ce în mai multe ocazii a definit "Biserica de Roma". Aşa încât la reuniunea de ieri - aşa cum s-a citit în comunicatul comun difuzat seara târziu - un cardinal a prezentat o propunere de "moratorie" pentru drumul sinodal german. "Însemna un stop pentru parcursul nostru. Nu este o opţiune, nu este o soluţie, atâţia episcopi au spus-o în mod clar, aşadar a fost luată de la masă", a spus Bätzing, având-o alături pe Beate Gilles, prima femeie aleasă secretară generală a Conferinţei Episcopale. "Şi eu - a adăugat el - am avut rolul de bad gay în colocviu... Preocuparea extrem de puternică este că drumul sinodal în Germania poate să fie un incendiu care se extinde peste tot. Se voia limitarea acestui lucru într-un mod. Dar deja am spus că acest lucru nu este posibil în aceste timpuri, nu este posibil al bloca lucruri. Nu face parte din cultura sinodalităţii a intimida, a înfricoşa. Chiar dacă ar fi fost o metodă, n-a fost metoda corectă". Preocupările Sfântului Scaun Încă de la începutul lui Synodaler Weg, din partea Sfântului Scaun au fost manifestate preocupări pentru metodologie şi pentru unele poziţii asumate în timpul parcursului. Papa însuşi a trimis o Scrisoare către poporul lui Dumnezeu care este pe cale în Germania, în iunie 2018, pentru a exprima recomandări clare; apoi cardinalul Marc Ouellet, prefect al Dicasterului pentru Episcopi, şi Monseniorul Filippo Iannone, preşedinte al Dicasterului pentru Textele Legislative, l-au întâlnit pe cardinalul Reinhard Marx (preşedinte emerit) şi alţi exponenţi ai DBk; în sfârşit, în iulie, Sfântul Scaun a intervenit din nou cu o "declaraţie" recomandând să nu se demareze "noi structuri oficiale sau doctrine" în Bisericile particulare germane, "înainte de o înţelegere concordată la nivel de Biserică universală". Nu în cele din urmă, papa într-un recent interviu cu presa în zborul de întoarcere din Bahrain a avertizat Biserica germană cu privire la riscul unei "protestantizări". În colocviu cu papa şi cu conducătorii de dicastere Toate acestea au revenit în colocviile din această săptămână: fie în audienţa de peste două ore a episcopilor cu papa în Palatul Apostolic ("un dialog stimulant şi de încredere"), fie în întâlnirile cu conducătorii de dicastere şi în reuniunea de ieri seară, la care papa nu a participat. "Când am aflat că nu va veni, ne-a picat rău" - a spus Bätzing - dar papa "ne-a lăsat între noi să dezbatem între fraţi. A mers bine aşa". "Nimeni nu va putea spune că nu a avut posibilitatea de a se exprima", a adăugat el după aceea. "Mai ales - a specificat el - s-a vorbit despre modul în care evanghelizarea merge înainte într-o epocă secularizată. Nu se poate merge înainte ca înainte, este vorba de a transmite mesajul Evangheliei aici şi acum, de a nu privi numai la trecut. Papa a spus-o mereu: trebuie riscată o Biserică «accidentată». Colocviul cu Sfântul Părinte a fost cu adevărat foarte încurajator cu privire la asta. Am exprimat diferite poziţii, chiar teologice... Papa a evidenţiat că vrea o Biserică ce are tensiuni, ne-a spus că pentru a găsi o soluţie este nevoie de curaj şi răbdare". "Nerăbdarea" femeilor Totuşi, tocmai răbdarea le lipseşte credincioşilor germani care fac "presiune" asupra anumitor probleme, a afirmat preşedintele episcopilor care a citat comunicatul comun de ieri, unde însă se vorbeşte despre "sfântul şi răbdătorul popor al lui Dumnezeu". "Limbajul - a afirmat el - este roman. Am cooperat, dar nu este limbajul care se vorbeşte în Germania. Trebuie să convieţuim cu asta... Poporul lui Dumnezeu nu este răbdător, face presiune". Mai ales femeile arată "nerăbdare" mai mare, a spus episcopul, pentru că sunt doritoare să înţeleagă ce rol, slujire şi misiune pot ocupa în cadrul Bisericii. "Rolul femeilor este cel mai urgent lucru, care ne desparte mai mult". Pe de o parte, pentru Roma sunt "perspective clare", de exemplu aceea a hirotonirii feminine este "o chestiune închisă". Pe de altă parte, catolicele germane "suportă, dar după aceea spun: Biserica ce refuză toate acestea nu poate să fie Biserica mea". A da răspunsuri Cel al femeilor este un caz simbol al stării de "tensiune" pe care, conform lui Bätzing, o trăieşte Biserica în Germania: nicio intenţie schismatică, nicio voinţă de a întrerupe dialogul, ci exigenţa de a da răspunsuri. "Biserica noastră nu face un parcurs special şi nu va lua nicio decizie care nu va putea fi luată de Biserica universală, dar trebuie să găsească răspunsuri la întrebările pe care le pun credincioşii", a afirmat el. Încrederea cu poporul Riscul este ca să se acutizeze şi mai mult distanţa dintre Biserică şi credincioşi, a spus Bätzing, a cărei "încredere" a fost compromisă de scandalurile de abuzuri sexuale. După publicarea unui Report în 2018, acelea au fost "factorul izbucnitor" pentru ideea unui parcurs sinodal. "S-a pierdut încrederea în cler, în episcopi, în conducerea Bisericii. Poporul lui Dumnezeu trebuie să ne redea autoritatea ierarhică", a subliniat Bätzing. Parcursul sinodal vrea să fie aşadar o cale pentru a recupera şi a solidifica acest raport. "Biserica este zdruncinată, sunt necesare noi drumuri pentru a înfrunta criza. A repeta trecutul nu este o cale de ieşire din criză". Binecuvântarea cuplurilor gay Pe aceasta urmă, episcopul - interpelat de jurnalişti - a răspuns la o întrebare dacă, după întâlnirile din aceste zile, când se va întoarce în Germania va împiedica binecuvântarea dată cuplurilor de acelaşi sex sau va lăsa libertate parohilor şi episcopilor care doresc să facă asta în continuare. "Lucrăm asupra acestei tematici. Ca episcop, aceste binecuvântări între persoane care cred în binecuvântarea lui Dumnezeu asupra unui raport de încredere pentru viitor nu le voi elimina". Bätzing a amintit că despre această temă s-au exprimat deja ultimii papi: "Au fost foarte clari în acest sens, au făcut tentativa de a spune că problema este închisă, dar noi spunem că problema există". "Protestantizarea" Cât priveşte "protestantizarea" Bisericii catolice germane, conducătorul DBk a spus că este vorba de o definiţie atribuită de cel care nu cunoaşte bine statusul lucrurilor: "Specificul catolic este că suntem o Biserică sacramentală şi ierarhică şi asta vrem să rămânem. Am spus-o şi în conferinţa de ieri: există deja o bună Biserică protestantă". "Pentru niciunul dintre episcopi şi dintre laici n-a fost niciodată o opţiune aceea a schismei", a clarificat episcopul. "Noi suntem catolici şi rămânem catolici. Dar vrem să fim în mod diferit, ne simţim responsabili. Anumite lucruri trebuie spuse în exterior pentru a pune frică". Cazul Woelki O referinţă în conferinţă şi la faptul că, în colocviile care au fost în timpul vizitei ad limina, s-a vorbit despre cardinalul Rainer Maria Woelki, în centrul unor polemici aprinse din partea credincioşilor din Arhidieceza de Köln pentru că a acoperit - conform acuzelor lor - cazuri de abuzuri în trecut. Cardinalul a prezentat demisia la papa care a respins-o. Tema a fost tratată atât cu pontiful, cât şi cu conducătorii de dicastere: "S-a spus în mod foarte clar că situaţia din Köln devine tot mai insuportabilă atât pentru arhiepiscop, cât şi pentru credincioşi", a explicat Bätzing. "Toţi suferă mult, presiunea creşte tot mai mult. Papa a exprimat din nou opinia sa, cântăreşte, n-a fost luată nicio decizie în colocviu şi nu ne aşteptam la asta. La nivel personal credeam că era misiunea mea să vorbesc despre asta, dar şi alţii au vorbit despre asta, în mod clar, spunând că aşa nu se poate merge înainte, este nevoie de o soluţie". (După Vatican News, 19 noiembrie 2022) Traducere de pr. Mihai Pătraşcu lecturi: 461.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iaşi * Bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 26, 700064-Iaşi (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design şi conţinut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |