© Vatican Media

Papa Francisc: Angelus (13 noiembrie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua, duminică frumoasă!

Evanghelia de astăzi ne duce la Ierusalim, în locul cel mai sacru: templul. Acolo, în jurul lui Isus, câteva persoane vorbesc despre măreţia acelui edificiu grandios, "ornat cu pietre frumoase" (Lc 21,5). Dar Domnul afirmă: "Cât despre lucrurile acestea pe care le vedeţi, vor veni zile în care nu va rămâne piatră peste piatră care să nu fie dărâmată" (v. 6). Apoi urcă doza, explicând cum în istorie aproape totul se prăbuşeşte: vor fi, spune el, revolte şi războaie, cutremure, foamete, epidemii şi persecuţii (cf. v. 9-17). Ca şi cum ar spune: nu trebuie pusă prea multă încredere în realităţile pământeşti: trec. Sunt cuvinte înţelepte, care ne pot da însă un pic de amărăciune: deja atâtea lucruri merg rău, pentru ce face şi Domnul discursuri aşa de negative? În realitate intenţia sa nu este să fie negativ, este alta, este aceea de a ne dărui o învăţătură preţioasă, adică o cale de ieşire din toată această precaritate. Şi care este calea de ieşire? Cum putem ieşi din această realitate care trece şi trece şi nu va mai fi?

Ea se află într-un cuvânt care poate că ne surprinde. Cristos îl dezvăluie în ultima frază a Evangheliei, când spune: "Prin statornicia voastră vă veţi mântui sufletele" (v. 19). Statornicia (Perseverenţa). Ce este? Cuvântul indică faptul de a fi "foarte severi"; dar severi în ce sens? Cu noi înşine, considerându-ne că nu suntem la înălţime? Nu. Cu ceilalţi, devenind rigizi şi inflexibili? Nicidecum. Isus cere să fim "severi", devotaţi, persistenţi în ceea ce este la inima sa, în ceea ce contează. Pentru că de multe ori, ceea ce contează nu coincide cu ceea ce atrage interesul nostru: adesea, ca acei oameni de la templu, dăm prioritate operelor mâinilor noastre, succeselor noastre, tradiţiilor noastre religioase şi civile, simbolurilor noastre sacre şi sociale. Acest lucru este bun, dar îi dăm prea multă prioritate. Sunt lucruri importante, dar trec. În schimb Isus spune să ne concentrăm pe ceea ce rămâne, pentru a evita să ne dedicăm viaţa ca să construim ceva care după aceea va fi distrus, ca acel templu, şi să uităm să edificăm ceea ce nu se prăbuşeşte, să edificăm pe cuvântul său, pe iubire, pe bine. A fi perseverenţi, a fi severi şi decişi în a edifica pe ceea ce nu trece.

Iată, aşadar, ce este perseverenţa: înseamnă a construi în fiecare zi binele. A persevera înseamnă a rămâne statornici în bine, mai ales atunci când realitatea din jur determină să facem altceva. Să dăm câteva exemple: ştiu că a mă ruga este important, dar şi eu, ca toţi, am mereu multe de făcut, şi atunci amân: "Nu, acum sunt ocupat, nu pot, o fac după aceea". Sau, văd atâţia şmecheri care profită de situaţii, care "driblează" regulile, şi încetez şi eu să le respect, să perseverez în dreptate şi în legalitate: "Dar dacă aceşti şmecheri o fac, o fac şi eu". Fii atent la asta! De asemenea: fac o slujire în Biserică, pentru comunitate, pentru săraci, dar văd că atâţia oameni în timpul liber se gândesc numai la distracţie, şi atunci îmi vine voinţa de a renunţa şi de a face asemenea lor. Pentru că nu văd rezultate sau mă plictisesc sau nu mă face fericit.

În schimb, a persevera înseamnă a rămâne în bine. Să ne întrebăm: cum merge perseverenţa mea? Sunt constant sau trăiesc credinţa, dreptatea şi caritatea în funcţie de momente: dacă îmi vine mă rog, dacă-mi convine sunt corect, disponibil şi serviabil, în timp ce, dacă sunt nesatisfăcut, dacă nimeni nu-mi mulţumeşte, încetez? Aşadar, rugăciunea mea şi slujirea mea depind de circumstanţe sau de o inimă trainică în Domnul? Dacă perseverăm - ne aminteşte Isus - nu trebuie să ne temem de nimic, chiar şi în evenimentele triste şi urâte ale vieţii, nici măcar de răul pe care-l vedem în jurul nostru, pentru că rămânem întemeiaţi în bine. Dostoievski a scris: "Nu vă fie frică de păcatele oamenilor, iubiţi omul şi cu păcatul său, pentru că această reflexie a iubirii divine este culmea iubirii pe pământ" (Fraţii Karamazov, II,6,3g). Perseverenţa este reflexia iubirii lui Dumnezeu în lume, pentru că iubirea lui Dumnezeu este fidelă, este perseverentă, nu se schimbă niciodată.

Sfânta Fecioară Maria, slujitoarea Domnului perseverentă în rugăciune (cf. Fap 1,12), să întărească statornicia noastră.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Mâine este prima aniversare a demarării Platformei Acţiunii Laudato si', care promovează convertirea ecologică şi stiluri de viaţă coerente cu ea. Mulţumesc celor care au aderat la această iniţiativă: este vorba de circa şase mii de participanţi, între care persoane singulare, familii, asociaţii, firme, instituţii religioase, culturale şi sanitare. Este un început foarte bun pentru un parcurs de şapte ani, menit să răspundă la strigătul pământului şi la strigătul săracilor. Încurajez această misiune crucială pentru viitorul omenirii, pentru ca să poată favoriza în toţi o angajare concretă pentru îngrijirea creaţiei.

În această perspectivă, doresc să amintesc Întâlnirea COP27 despre climă, care se desfăşoară în Egipt. Exprim dorinţa ca să se facă paşi înainte, cu curaj şi determinare, pe urma trasată de Acordul de la Paris.

Să rămânem mereu aproape de fraţii noştri şi surorile noastre din martirizata Ucraina. Aproape cu rugăciunea şi cu solidaritatea concretă. Pacea este posibilă! Să nu ne resemnăm cu războiul.

Şi vă salut pe voi toţi, pelerini din Italia şi din diferite ţări, familii, parohii, asociaţii şi pe fiecare credincios. Îndeosebi, salut grupul carismatic "El Shaddai" din Statele Unite ale Americii, muzicienii uruguayeni din "bandoneón" - văd fanfara acolo, buni! -, Misiunea greco-catolică română din Paris, reprezentanţii pastoraţiei şcolare din Limoges şi Tulle cu episcopii respectivi, membrii comunităţii eritreene din Milano, cărora le asigur rugăciunea mea pentru ţara lor. Sunt bucuros să-i primesc pe ministranţii din Ovada, cooperativa "La Nuova Famiglia" din Monza, Protecţia Civilă din Lecco, credincioşii din Perugia, Pisa, Sassari, Catania şi Bisceglie, şi tinerii şi tinerele de la Neprihănita.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 285.