Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Francisc
în Regatul Bahrain
(3-6 noiembrie 2022)

Sfânta Liturghie

"Bahrain National Stadium", Awali, sâmbătă, 5 noiembrie 2022

© Vatican Media

Despre Mesia pe care Dumnezeu îl va ridica, profetul Isaia spune: "Întinderea stăpânirii lui şi a păcii nu va avea sfârşit" (Is 9,6). Pare o contradicţie: pe scena acestei lumi adesea vedem că, de fapt, cu cât se caută puterea, cu atât pacea este ameninţată. În schimb, profetul dă o veste de noutate extraordinară: Mesia care vine este într-adevăr puternic, dar nu în modul unui conducător care porneşte război şi domină asupra celorlalţi, ci ca "Principe al păcii" (v. 5), ca Acela care îi reconciliază pe oameni cu Dumnezeu şi între ei. Măreţia puterii sale nu se foloseşte de forţa violenţei, ci de slăbiciunea iubirii. Iată puterea lui Cristos: iubirea. Şi el ne conferă şi nouă aceeaşi putere, puterea de a iubi, de a iubi în numele său, de a iubi aşa cum a iubit el. Cum? În mod necondiţionat: nu numai atunci când lucrurile merg bine şi ne simţim că iubim, ci întotdeauna; nu numai faţă de prietenii şi vecinii noştri, ci de toţi, şi de duşmani. Întotdeauna şi pe toţi.

A iubi întotdeauna şi a iubi pe toţi: să reflectăm puţin asupra acestui lucru.

Mai întâi, astăzi cuvintele lui Isus (cf. Mt 5,38-48) ne invită să iubim întotdeauna, adică să rămânem mereu în iubirea sa, s-o cultivăm şi s-o practicăm oricare ar fi situaţia în care trăim. Însă atenţie: privirea lui Isus este concretă; nu spune că va fi uşor şi nu propune o iubire sentimentală sau romantică, de parcă în relaţiile noastre umane nu ar exista momente de conflict şi între popoare nu ar fi motive de ostilitate. Isus nu este irenic, ci realist: vorbeşte în mod explicit despre "răi" şi despre "duşmani" (v. 38.43). Ştie că în cadrul raporturilor noastre are loc o luptă zilnică între iubire şi ură; şi că şi înăuntrul nostru, în fiecare zi, are loc o ciocnire între lumină şi întuneric, între atâtea propuneri şi dorinţe de bine şi acea fragilitate păcătoasă care adesea învinge şi ne târăşte în faptele răului. Ştie, de asemenea, că experimentăm cum, în pofida atâtor eforturi generoase, nu primim mereu binele pe care îl aşteptăm şi, dimpotrivă, uneori de neînţeles îndurăm răul. Şi vede, de asemenea, şi suferă văzând în zilele noastre, în atâtea părţi ale lumii, exerciţii de putere care se hrănesc din samavolnicie şi violenţă, care încearcă să mărească propriul spaţiu restrângându-l pe cel al altora, impunând propria dominaţie şi limitând libertăţile fundamentale, oprimând pe cei slabi. Aşadar - spune Isus - există conflicte, oprimări şi duşmănii.

În faţa la toate acestea întrebarea importantă de pus este: ce este de făcut când ajungem să trăim situaţii de acest gen? Propunerea lui Isus este surprinzătoare, inovatoare, curajoasă. El le cere discipolilor săi curajul de a risca în ceva ce pare aparent perdant. Cere să rămână mereu, cu fidelitate, în iubire, în pofida a toate, chiar în faţa răului şi a duşmanului. Simpla reacţie umană ne pironeşte de "ochi pentru ochi, dinte pentru dinte", dar asta înseamnă a ne face dreptate cu aceleaşi arme ale răului primit. Isus îndrăzneşte să ne propună ceva nou, diferit, inimaginabil, ceva al său: "Eu însă vă spun: nu vă împotriviţi celui rău; ba mai mult, dacă cineva te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i-l şi pe celălalt" (v. 39). Iată ce anume ne cere Domnul: nu să visăm irenic o lume animată de fraternitate, ci să ne angajăm pornind de la noi înşine, începând să trăim concret şi curajos fraternitatea universală, perseverând în bine şi atunci când primim răul, frângând spirala răzbunării, dezarmând violenţa, demilitarizând inima. Îi face ecou apostolul Paul, atunci când scrie: "Nu te lăsa învins de rău, ci învinge răul prin bine" (Rom 12,21).

Aşadar, invitaţia lui Isus nu se referă înainte de toate la marile probleme ale omenirii, ci la situaţiile concrete ale vieţii noastre: raporturile noastre în familie, relaţiile în comunitatea creştină, legăturile pe care le cultivăm în realitatea de muncă şi socială în care ne aflăm. Vor exista fricţiuni, momente de tensiune, vor exista conflicte, diversităţi de vederi, dar cine îl urmează pe Principele păcii trebuie să tindă mereu la pace. Şi nu se poate restabili pacea dacă la un cuvânt rău se răspunde cu un cuvânt şi mai rău, dacă după o palmă urmează alta: nu, este nevoie "să se dezamorseze", să se frângă lanţul răului, să se strice spirala violenţei, să se înceteze a ţine resentiment, să se termine lamentarea şi tânguirea. Este nevoie să se rămână în iubire, întotdeauna: este calea lui Isus pentru a da glorie Dumnezeului din cer şi a construi pacea pe pământ. A iubi întotdeauna.

Acum să venim la al doilea aspect: a iubi pe toţi. Putem să ne angajăm în iubire, dar nu este suficient dacă o mărginim în cadrul restrâns al celor de la care primim tot atâta iubire, al celui care ne este prieten, al semenilor noştri, din familie. Şi în acest caz, invitaţia lui Isus este surprinzătoare pentru că dilată frontierele legii şi ale bunului simţ: deja a-l iubi pe aproapele, a-l iubi pe cel care este aproape de noi, deşi este raţional, este obositor. În general, este ceea ce o comunitate sau un popor încearcă să facă pentru a păstra pacea în interiorul său: dacă se aparţine la aceeaşi familie sau la aceeaşi naţiune, dacă se au aceleaşi idei sau aceleaşi gusturi, dacă se mărturiseşte acelaşi crez, este normal a încerca să se ajute şi să se iubească. Dar ce se întâmplă dacă acela care este departe se apropie de noi, dacă acela care este străin, diferit sau de alt crez devine vecinul nostru de casă? Chiar această ţară este o imagine vie de convieţuire a diversităţilor, a lumii noastre tot mai marcate de migraţia permanentă a popoarelor şi de pluralismul de idei, obiceiuri şi tradiţii. Aşadar, este important a primi această provocare a lui Isus: "Dacă îi iubiţi pe cei care vă iubesc, ce răsplată aveţi? Oare nu fac acelaşi lucru şi vameşii?" (Mt 5,46). Adevărata provocare, pentru a fi fii ai Tatălui şi a construi o lume de fraţi, este de a învăţa să-i iubim pe toţi, şi pe duşman: "Aţi auzit că s-a spus: Să-l iubeşti pe aproapele tău şi să-l urăşti pe duşmanul tău. Eu însă vă spun: iubiţi-i pe duşmanii voştri şi rugaţi-vă pentru cei care vă persecută" (v. 43-44). În realitate, asta înseamnă a alege să nu avem duşmani, să nu vedem în celălalt un obstacol de depăşit, ci un frate şi o soră de iubit. A-l iubi pe duşman înseamnă a aduce pe pământ reflexia cerului, înseamnă a coborî asupra lumii privirea şi inima Tatălui, care nu face distincţii, nu discriminează, ci "face să răsară soarele său peste cei răi şi peste cei buni şi să plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (v. 45).

Fraţilor, surorilor, puterea lui Isus este iubirea şi Isus ne dă puterea de a iubi astfel, într-un mod care nouă ni se pare supraomenesc. Dar o asemenea capacitate nu poate să fie numai rod al eforturilor noastre, este înainte de toate un har. Un har care trebuie cerut cu insistenţă: "Isuse, tu care mă iubeşti, învaţă-mă să iubesc ca şi tine. Isuse, tu care mă ierţi, învaţă-mă să iert ca şi tine. Trimite asupra mea pe Duhul tău, Duhul iubirii". Să cerem asta. Pentru că de atâtea ori aducem în atenţia Domnului multe cereri, dar acesta este esenţialul pentru creştin, a şti să iubească precum Cristos. A iubi este darul cel mai mare, şi îl primim atunci când îi facem spaţiu Domnului în rugăciune, atunci când primim Prezenţa sa în Cuvântul său care ne transformă şi în umilinţa revoluţionară a Pâinii sale frânte. Astfel, lent, cad zidurile care ne împietresc inima şi găsim bucuria de a face fapte de milostenie faţă de toţi. Atunci înţelegem că o viaţă fericită trece prin fericiri şi constă în a deveni făcători de pace (cf. Mt 5,9).

Preaiubiţilor, eu aş vrea să vă mulţumesc astăzi pentru mărturia voastră blândă şi bucuroasă de fraternitate, pentru că sunteţi în această ţară seminţe ale iubirii şi ale păcii. Este provocarea pe care evanghelia o încredinţează în fiecare zi comunităţilor noastre creştine, fiecăruia dintre noi. Şi vouă, vouă tuturor care aţi venit la această celebrare din cele patru ţări ale vicariatului apostolic al Arabiei de Nord - Bahrain, Kuweit, Qatar şi Arabia Saudită -, precum şi din alte ţări din Golf, precum şi din alte teritorii, astăzi vă aduc afectul şi apropierea Bisericii universale, care vă priveşte şi vă îmbrăţişează, vă iubeşte şi vă încurajează. Sfânta Fecioară, Stăpâna Noastră a Arabiei, să vă însoţească pe cale şi să vă păstreze mereu în iubirea faţă de toţi.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 598.