Sfinţii: bărbaţi şi femei ai păcii

Sfântul nu poate urî niciodată; el va fi întotdeauna un om al păcii. Nimeni nu poate fi numit martir de către Biserică dacă îi urăşte pe cei care îl omoară, aşa cum fac teroriştii fundamentalişti. Nu, martir este doar cel care îşi oferă viaţa chiar şi pentru ucigaşii săi: martir este doar cel care moare spunând, ca Sfântul Ştefan, "Părinte, iartă-i pe ei".

de Andrea Lonardo

Când Thomas Morus a înţeles că Henric al VIII-lea îl va decapita, pentru că nu tolera tăcerea sa cu privire la problema căsătoriei sale şi cu privire la conducerea Bisericii engleze, a scris în turnul din Londra: "De ce să-l urăsc, acum, pentru câtva timp, pe regele care apoi mă va iubi pentru totdeauna? Şi de ce astăzi ar trebui să fiu duşman al unui om cu care, în lumea care va veni, voi fi unit de prietenie veşnică? Şi pe de altă parte, dacă el va continua să fie rău şi ar fi osândit, va cunoaşte veşnic pedepse atât de înspăimântătoare încât aş fi cu adevărat un mizerabil nevrednic de crunt, dacă astăzi nu aş lua parte la nefericirea sa compătimindu-l, în loc să voiesc rău persoanei sale". Morus, care asculta de glasul conştiinţei, pe de altă parte, a continuat să-l iubească pe rege, şi atunci când acesta a decretat martiriul său.

Acest aspect al sfinţeniei trebuie amintit astăzi, în timpuri de război: sfântul nu poate urî niciodată, va fi mereu şi oricum om al păcii. Nimeni nu poate fi numit martir de Biserică dacă îl urăşte pe cel care îl ucide, în maniera teroriştilor integralişti. Nu, martir este numai cel care îşi oferă viaţa şi pentru ucigaşii săi: martir este numai cel care moare spunând, ca Sfântul Ştefan, "Tată, iartă-i".

Şi acei sfinţi, ca Ioana d'Arc, care au luptat pentru apărarea poporului lor, sunt sfinţi numai pentru că au continuat să-i iubească pe duşmanii lor: Ioana, sau sfinţi ca ea, nu au rostit niciodată cuvinte de ură sau nu au suflat vreodată în focul războiului.

A fi făcători de pace aparţine şi sfinţilor din viaţa cotidiană, celebrată în sărbătoarea sfinţilor. Papa Francisc i-a numit "clasa mijlocie a sfinţeniei", apelând la expresia scriitorului francez Joseph Malègue care a scris o operă cu titlul Les Classes moyennes du Salut. Spune papa: "Există o «clasă mijlocie a sfinţeniei». Eu văd sfinţenia în poporul lui Dumnezeu răbdător: o femeie care îşi creşte copiii, un bărbat care lucrează pentru a aduce pâine acasă, bolnavii, preoţii bătrâni care au atâtea răni dar care au zâmbetul pentru că l-au slujit pe Domnul, surorile care lucrează mult şi care trăiesc o sfinţenie ascunsă. Aceasta este pentru mine sfinţenia obişnuită. Eu asociez adesea sfinţenia la răbdare: nu numai răbdarea ca hypomoné, a lua asupra noastră evenimentele şi circumstanţele vieţii, ci şi ca statornicie în a merge înainte, zi de zi. Aceasta a fost sfinţenia bunicii mele Rosa care mi-a făcut atâta bine. În breviar eu am testamentul bunicii mele Rosa şi îl citesc adesea: pentru mine este ca o rugăciune. Ea este o sfântă care a mers înainte mereu cu curaj".

Sărbătoarea sfinţilor îi aminteşte pe toţi sfinţii ale căror nume nu sunt cunoscute de oameni, ci numai de Dumnezeu. Acei oameni din popor, acel popor pe care Papa Francisc ni-l aminteşte mereu, care au trăit cu sfinţenie tocmai pentru că au fost împăciuiţi interior şi pentru că au fost capabili să aducă pace în supărările discordiilor familiale şi în războaie.

Una din dramele lumii moderne este aceea de a încredinţa marea problemă a păcii numai specialiştilor, legislatorilor şi diplomaţilor, uitând că numai inimile împăciuite ale unui popor sunt în măsură să arate absurditatea violenţei şi a răzbunării.

Dacă ar fi legi foarte drepte, dar inimile nu ar fi capabile de iertare, la nimic nu ar folosi acele legi. Elaborarea continuă de noi reguli fără educaţia inimilor birocratizează în fiecare zi mai mult societatea, făcând tot mai dificil să se acţioneze creativ în legătura normelor infinite. Să ne gândim la şcoală, unde este evident că numai o autoritate reînnoită a profesorilor va putea să se opună bulimiei, în timp ce intervenţia continuă a "experţilor" externi ajunge să slăbească misiunea proprie a profesorilor care au vocaţia de a conduce sufletele studenţilor la bine.

Thomas Morus care a inventat cuvântul "utopie", în vestita sa operă scrie în mod provocator că utopicii "angajează în război soţia alături de soţi şi astfel copiii şi părinţii", în manieră de a dori o pace imediată şi tratative imediate pentru a nu pierde persoanele pe care le iubesc. Ideea este desigur o ipoteză "prin absurd" utilizată de sfânt pentru a arăta că pacea este un bine suprem.

(După agenţia SIR, 31 octombrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 544.