Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Ciofliceni: Zile de formare biblică a profesorilor de religie

În perioada 24-28 octombrie 2022 a avut loc la Mănăstirea Carmelită din Ciofliceni un stagiu de formare biblică pentru profesorii de religie catolică, organizat de Conferința Episcopilor din România (CER), în colaborare cu Federația Biblică Catolică și cu Departamentul de Cercetare Biblică al Diecezei de Iași, la inițiativa pr. Eduard Patrașcu, reprezentant al celor trei entități organizatoare.

Astfel, în cadrul acestui proiect, au participat profesori de religie catolică din nouă dieceze și eparhii romano-catolice și greco-catolice. Experiența de formare a adus împreună persoane consacrate și laici, care s-au întâlnit cu un mod diferit de a lua Biblia în mână. Provocați fiind de comunicarea părintelui Eduard Patrașcu, pornind de la cuvântul prin care fiecare se comunică și se găzduiește pe sine, cuvânt omenesc, purtător de viață, s-a ajuns la cuvântul lui Dumnezeu, purtător de viață veșnică.

Doamna profesoară Paula Vorniceanu a întrepătruns experiențele fiecăruia prin discuții libere despre cărți de suflet și proiecte realizate. Pr. Cătălin Farcaș a prezentat liniile cercetării biblice, lărgind orizontul bibliografic. Prin prezentările făcute de doamna prof. univ. dr. Tereza Sinigalia, povestea Sfintei Scripturi a fost transpusă în imaginar, în concret, în frumos, prin artă, pictură, iconografie.

Prezentarea Procesului lui Isus de către domnul Lucian Șerban le-a prilejuit participanților să schimbe perspectiva și să privească episodul crucial din viața lui Isus cu ochii deopotrivă ai credinței și ai dreptului procesual al timpului respectiv.

Părintele prof. Tarciziu Șerban a reușit să așeze problematica analizării textului sacru într-o poveste cu mici atenționări la detalii și corelațiile dintre acestea. Părintele Alois Bulai, co-traducător al Bibliei de la Iași, a făcut o analiză exegetico-teologică a capitolului 21 din Evanghelia după Sfântul Ioan, demonstrând filologic și narativ că textul respectiv conduce la recunoașterea lui Isus drept Cel Înviat.

Zilele de împărtășire s-au finalizat cu o seară ebraică, în care, la masa de Pesah (Paște), au fost scoase în lumină obiceiuri și semnificații de către doamna conf. univ. Felicia Waldman, în colaborare cu sora Cristiana Mareș.

Timpul împreună și-a primit sensul în Sfânta Liturghie de încheiere celebrată de PS Cornel Damian, episcop auxiliar de București, care, alături de încurajarea Preasfinției Sale, a adus salutul și mesajul ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, vicepreședintele Conferinței Episcopilor din România (CER) și coordonatorul Comisiei pentru Învățământ din cadrul CER.

Participanții veniți din toate colțurile țării, cu așteptări diferite, au mărturisit că timpul a fost o reașezare a drumului de credință și a misiunii de dascăl.

Mulțumiri părinților carmeliți pentru găzduire, organizatorilor și tuturor celor care au sprijinit și vor sprijini astfel de inițiative!

Dana Morar
(Preluare www.arcb.ro)


 

lecturi: 579.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat