Torino: Despre creşterea fiilor pe pământ străin la ediţia a II-a a Festivalului Ospitalităţii

Festivalul Ospitalităţii din acest an, ediţia a doua, a cărei temă a fost "E mi avete accolto" ("Şi m-aţi primit"), desfăşurat la Torino în perioada 9 septembrie - 23 octombrie 2022, a dedicat o zi, duminică, 16 octombrie 2022, analizei modului în care copiii din a doua generaţie sunt primiţi atât în comunităţile lor de origine, cât şi în societatea italiană, prilej cu care, pornind de la tema "L'accoglienza dei figli in terra straniera" ("Întâmpinarea fiilor pe pământ străin"), s-au întâlnit, în sala de conferinţe UPM (Biroul pentru Pastoraţia Migranţilor), mai mulţi reprezentanţi ai comunităţilor străine prezente la Torino, din capelaniile: filipineză, latino-americană, anglofonă, francofonă, albaneză, rusofonă, română şi din comunitatea marocană. Prezenţi: Paul Nde, Giulia şi Giada de la UPM, Teresina Montenegro şi Mario Abrate consultanţi şi mediatori ai Asociaţiei Spaţiul Părinţilor, Anamaria, colaboratoare a Fundaţiei Pio Torino.

Ziua a fost precedată, începând cu luna aprilie, de diferitele întâlniri pregătitoare pentru a organiza această temă în cel mai bun mod şi cu instrumentele cele mai potrivite, în virtutea unei conştientizări din ce în ce mai mari (în concordanţă cu vârsta copiilor născuţi sau crescuţi aici) din partea părinţilor, dar şi din partea diverselor realităţi prezente în zonă: instituţii şcolare, asociaţii culturale, pastoraţie pentru tineret etc.

Cu toate acestea, trebuie subliniat că intenţia iniţială a fost diferită: la început s-a gândit la tema creşterii copiilor. O temă care a fost într-adevăr atinsă în cadrul întâlnirilor menţionate, dar care s-a dezvoltat apoi în problema peregrinajului părinţilor împreună cu fiii lor şi a identităţii personale, culturale şi sociale a fiecăruia dintre noi, într-o ţară care nu mai este aceea de origine. Şi a fost foarte plăcut să vezi şi să înţelegi că regulile unei bune educaţii sunt unul dintre fundamentele esenţiale, pentru toate popoarele, în cadrul familiei, mai ales în primii ani de viaţă ai copiilor, parte importantă dintr-o relaţie părinte/copil care reflectă o parte din povestea fiecăruia dintre noi.

O poveste care începe cu călătoria departe de propriile rădăcini, de propriile origini: poate cu toţii ne-am imaginat un desen, o linie care ar fi trebuit să ne marcheze drumul vieţii, dar care la un moment dat şi-a schimbat direcţia şi ne-am trezit în faţa unei noi combinaţii a cărţilor de pe masă: în locul scenariului de viaţă pe care poate ni l-am imaginat am găsit altul care ne-a adus aici, în Italia. Cu siguranţă diferiţi din multe puncte de vedere: fizic, cultural, istoric, dar extraordinar de similari ca şi persoane umane cu aceleaşi sentimente, speranţe, temeri, ne-am (re)descoperit imigranţi din cele mai variate motive, cu siguranţă fundamentale pentru fiecare dintre noi, dar care nu ar fi avut o rezolvare pozitivă în ţara de origine. Un scenariu alcătuit din termeni care însuşesc un înţeles diferit într-un context diferit: acasă, cuvânt, timp, schimbare, re-sens.

Termeni care se întrepătrund formând o nouă identitate: ceea ce lipseşte din ţara de origine este cumva reconstruit. Identitatea dobândită prin naştere, alcătuită din reguli de conduită, cuvinte, obiceiuri, tradiţii, este îmbogăţită de şi cu o nouă realitate. Cultura proprie trebuie oarecum să se potrivească cu cea a ţării în care ne aflăm, ca într-un puzzle: pe măsură ce se creează o nouă figură, adăugând câte o piesă, încercăm să păstrăm tot ce este mai bun din fiecare experienţă, din fiecare situaţie trăită, ieri şi astăzi, pentru a re-crea un mâine mai bogat, mai intens, mai proactiv. Lucrurile din trecut care nu pot fi schimbate devin astfel o sursă de forţă, de vigoare, de curaj pentru a face faţă noii culturi, noii lumi, în aşa fel încât cultura să dea siguranţă, conştienţi totodată că diversitatea culturală are atât avantajele cât şi dezavantajele ei.

Deci, cum să ne păstrăm identitatea în diversitate şi, mai ales, cum să o transmitem copiilor? Şi cât de mult din această identitate sunt copiii noştri dispuşi să accepte şi să asimileze atunci când poate şi noi, părinţii, ne confruntăm cu crize, uneori nerecunoscându-ne ca aparţinând nici lumii "vechi" nici lumii "noi"?!

Cu siguranţă nu a fost şi nu va fi uşor: nimeni nu ne-a învăţat cum să o facem. Cu toate acestea, am avut norocul - după cum reiese din toate aceste întâlniri şi nu numai - de a găsi aici, în Italia, într-o îmbrăţişare de cele mai multe ori călduroasă, primirea, ospitalitatea, inimile şi uşile deschise ale oamenilor care nu s-au oprit în faţa diversităţii noastre, care au vrut să ne dea o mână de ajutor, venindu-ne în întâmpinare, care au încercat să înţeleagă profunzimea şi durerea pe care le poate produce o detaşare atât de puternică şi care au încercat să umple cât mai mult golurile suferite. Oameni ca noi, implicaţi la rândul lor - poate fără să fi cerut - într-o schimbare deloc indiferentă a vieţii lor, a "scenariului" lor imaginat. Cu toţii am găsit pe drumul nostru câţiva "îngeri păzitori" care au făcut diferenţa "spre bine" şi cărora astăzi le spunem un "mulţumesc" din adâncul inimilor noastre.

Plecând tocmai de la această primire, de la această deschidere a ţării care ne găzduieşte, trebuie să încercăm să construim un nou mod de a concepe "eul" de azi şi de mâine, lăsându-ne călăuziţi, de ce nu, şi de simplitatea, deschiderea şi inocenţa demonstrate de multe ori de către copiii noştri: pe lângă educarea lor, trebuie să încercăm să ne educăm şi pe noi înşine, trebuie să găsim capacitatea de a creşte împreună cu ei, cu rădăcini adânci în trecutul nostru dar proiectaţi spre viitorul unui societăţi în devenire, din care nu pot lipsi fundamente universal recunoscute: umanitatea, fraternitatea, deschiderea către ceilalţi, ospitalitatea, zâmbetul, dar mai ales iubirea care transformă totul, capabilă să facă diferenţa în orice ocazie.

Tatiana Ghiurca

lecturi: 512.