![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Sâmbătă, 22 octombrie 2022, în ziua comemorării liturgice a Sfântului Ioan Paul al II-lea, patronul Federației Acțiunea Catolică din România, aproximativ 500 de copii, tineri și adulți din 27 de parohii din Dieceza de Iași, însoțiți de asistenți spirituali, s-au reunit la Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, pentru a sărbători 30 de ani de slujire în Biserică. Ne-au onorat cu prezența Preasfințitul Iosif Păuleț, episcop de Iași, și Preasfințitul Petru Gherghel, episcop emerit, fapt ce a evidențiat una dintre notele caracteristice ale asociației noastre: colaborarea cu ierarhia. O bucurie pentru noi a constituit-o și prezența președintei ACRO, Codruța Fernea, alături de o delegație a asociației ASTRU Cluj însoțită de asistentul spiritual, părintele Sebastian Peșteșan. Programul a început la ora 10, printr-o sesiune de reamintire a pașilor realizați de Acțiunea Catolică, un "popas de mulțumire", după cum spunea Cristina Mare, președinte AC Iași, pentru toți membrii și asistenții spirituali care au făcut ca asociația să crească și să își împlinească misiunea în Biserică. Emoționant a fost momentul mărturisirii iubirii ei față de Acțiunea Catolică, mărturisire ce a avut ecou în inimile tuturor membrilor AC. Părintele Felix Roca, asistent spiritual general al AC Iași, ne-a introdus în tema anului asociativ: "Înaintează în larg, Acțiunea Catolică! Slujește cu fidelitate și pasiune!" invitându-ne să continuăm să ne implicăm, să slujim cu bucurie, din toată inima, "Fideli adevărului în iubire, să creștem în toate!" (Ef 4,15) după cum spune și motoul anului asociativ. Preasfințitul Iosif Păuleț și-a exprimat bucuria pe care o trăiește în calitate de păstor al diecezei pentru darul Acțiunii Catolice, dorindu-i rezultate bune alături de păstorii din parohii și asigurând-o de rugăciunile Sfinției Sale.
Alexandra Măriuț, moderatoarea acestui moment, a transmis și mesajul ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de București, aflat în pelerinaj în Țara Sfântă, care s-a unit în rugăciune cu cei care sărbătoresc și formează Acțiunea Catolică. Codruța Fernea și-a exprimat bucuria de a participa la această mare sărbătoare, mulțumind laicilor prezenți în Acțiunea Catolică pentru tot sprijinul oferit nu doar la nivel parohial, zonal și diecezan, ci și la nivel național, AC Iași fiind membru fondator al Federației ACRO. A urmat Sfânta Liturghie, cu participarea unui sobor de preoți, asistenți ai Acțiunii Catolice, foști asistenți, invitați colaboratori, celebrant principal fiind Preasfințitul Iosif Păuleț. În cuvântul de învățătură rostit de părintele Felix Roca, a fost adusă înaintea tuturor personalitatea Sfântului Ioan Paul al II-lea care, ca adolescent și tânăr, s-a pus la dispoziția lui Dumnezeu și a împlinit voința sa, a răspuns chemării sale. Harul pe care Dumnezeu îl revarsă în fiecare dintre noi a lucrat în viața lui Karol Wojtyla, acesta și-a trăit credința, tot timpul vieții sale a spus Da lui Dumnezeu și a ajuns sfânt prin împlinirea cu fidelitate a misiunii primite. Pr. Felix continuă, invitându-ne să ne punem la dispoziția lui Dumnezeu, cerându-i lui Dumnezeu să ne deschidă mintea și inima pentru a-i spune DA din toata inima, acolo unde suntem, înaintând astfel pe drumul sfințeniei. La momentul final al Liturghiei, Cristina Mare, președinte AC Iași, a mulțumit tuturor pentru participarea la acest eveniment istoric, a mulțumit primilor președinți diecezani, asistenților spirituali care au îndrumat și continuă să îndrume grupurile parohiale, amintind cu drag de pr. Cornel Cadar și pr. Alberto Marson, care ne însoțesc din ceruri.
Sărbătoarea a fost încununată de programul cultural-artistic care, prin cântece, recitări de poezii, monolog, hore și sârbe moldovenești, a reunit copiii, tinerii și adulții la dans și voie bună. Binecuvântarea acordată de Preasfințitul Iosif Păuleț a încheiat ziua, binecuvântare pe care fiecare a purtat-o acasă, în familie și în comunitatea parohială. Mulțumim lui Dumnezeu pentru misiunea încredințată Acțiunii Catolice, îi mulțumim pentru că ne inspiră și ne susține prin Duhul Sfânt și continuă să ne cheme pe calea sfințeniei prin urmarea Fiului său - Isus Cristos! Ne încredințăm Sfintei Fecioare Maria și Sfântului Iosif ca ei să ajute fiecare copil, tânăr și adult din Acțiunea Catolică să slujească Biserica cu iubire și fidelitate reînnoită. Bernadeta Moreanu * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22 octombrie: Iași: Acțiunea Catolică la ceas aniversar * * * Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei:
lecturi: 621.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |