© Vatican Media

Papa Francisc: Angelus (23 octombrie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Evanghelia de la liturgia de astăzi ne prezintă o parabolă care are doi protagonişti, un fariseu şi un vameş (cf. Lc 18,9-14), adică un om religios şi un păcătos declarat. Ambii urcă la templu ca să se roage, dar numai vameşul se înalţă cu adevărat la Dumnezeu, deoarece cu umilinţă coboară în adevărul despre el însuşi şi se prezintă aşa cum este, fără măşti, cu sărăcia sa. Am putea spune, aşadar, că parabola este cuprinsă între două mişcări, exprimate de două verbe: a urca şi a coborî.

Prima mişcare este a urca. De fapt, textul începe spunând: "Doi oameni au urcat la templu, ca să se roage" (v. 10). Acest aspect aminteşte atâtea episoade din Biblie, unde pentru a-l întâlni pe Domnul se urcă spre muntele prezenţei sale: Abraham urcă pe munte pentru a oferi jertfa; Moise urcă pe Sinai pentru a primi poruncile; Isus urcă pe munte, unde este transfigurat. De aceea, a urca exprimă nevoia inimii de a se dezlipi de o viaţă plată pentru a merge la întâlnirea cu Domnul; de a se ridica din câmpiile eului nostru pentru a urca spre Dumnezeu - a se elibera de propriul eu -; de a aduna ceea ce trăim în vale pentru a duce în faţa Domnului. Asta înseamnă "a urca", şi când ne rugăm noi urcăm.

Dar pentru a trăi întâlnirea cu el şi a fi transformaţi de rugăciune, pentru a ne ridica la Dumnezeu, este nevoie de al doilea moment: a coborî. Cum aşa? Ce înseamnă asta? Pentru a urca spre el trebuie să coborâm înăuntrul nostru: să cultivăm sinceritatea şi umilinţa inimii, care ne dăruiesc o privire onestă asupra fragilităţilor noastre şi a sărăciilor noastre interioare. De fapt, în umilinţă devenim capabili să ducem la Dumnezeu, fără ficţiuni, ceea ce suntem realmente, limitele şi rănile, păcatele, mizeriile care ne îngreunează inima, şi să invocăm milostivirea sa pentru ca să ne însănătoşească, să ne vindece, să ne ridice. El ne va ridica, nu noi. Cu cât noi coborâm cu umilinţă, cu atât Dumnezeu ne face să urcăm în înălţime.

De fapt, vameşul din parabolă cu umilinţă stă la distanţă (cf. v. 13) - nu se apropie, îi este ruşine -, cere iertare, iar Domnul îl ridică. În schimb, fariseul se preamăreşte, singur de sine, convins că este în ordine: stă în picioare, începe să-i vorbească Domnului numai despre sine însuşi, să se laude, să prezinte toate faptele religioase bune pe care le face şi îi dispreţuieşte pe ceilalţi: "Nu sunt ca acela...". Pentru că asta face mândria spirituală - "Dar, părinte, de ce ne vorbiţi despre mândria spirituală?". Pentru că noi toţi riscăm să cădem în asta -. Ea te face să te crezi în ordine şi să-i judeci pe ceilalţi. Aceasta este mândria spirituală: "Eu mă simt bine, eu sunt mai bun decât ceilalţi: acesta este aşa, acela este aşa...". Şi astfel, fără să-ţi dai seama, adori eul tău şi îl ştergi pe Dumnezeul tău. Este o rotire în jurul nostru. Aceasta este rugăciunea fără umilinţă.

Fraţilor, surorilor, fariseul şi vameşul ne privesc de aproape. Gândindu-ne la ei, să privim la noi înşine: să verificăm dacă noi, ca fariseul, "ne credem în sine drepţi" (v. 9) care ne duce la dispreţuirea celorlalţi. De exemplu, se întâmplă când căutăm complimente şi facem mereu lista meritelor noastre şi a faptelor noastre bune, când ne preocupăm de a apărea şi nu de a fi, când ne lăsăm prinşi în capcană de narcisism şi de exhibiţionism. Să veghem asupra narcisismului şi asupra exhibiţionismului, întemeiate pe gloria deşartă, care ne duc şi pe noi, creştinii, pe noi, preoţii, pe noi, episcopii, să avem mereu un cuvânt pe buze, care cuvânt? "Eu": "eu am făcut asta, eu am scris asta, eu am spus asta, eu am înţeles asta înaintea voastră", şi aşa mai departe. Unde este prea mult eu, este mai puţin Dumnezeu. La noi, în ţara mea, aceste persoane sunt numite "eu-cu mine-pentru mine-numai eu", acesta este numele acelor oameni. Şi odinioară se vorbea despre un preot care era aşa, centrat în el însuşi, şi oamenii pentru a glumi spuneau: "Acela, când face tămâierea, o face invers, se auto-tămâiază". Aşa este, te face să cazi şi în ridicol.

Să cerem mijlocirea Mariei Preasfinte, slujitoarea umilă a Domnului, imagine vie a ceea ce Domnului îi place să împlinească, dând jos de pe tronuri pe cei puternici şi înălţându-i pe cei umili (cf. Lc 1,52).

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Se celebrează astăzi Ziua Misionară Mondială, care are ca temă "Îmi veţi fi martori". Este o ocazie importantă pentru a trezi în toţi cei botezaţi dorinţa de a participa la misiunea universală a Bisericii, prin mărturia şi vestirea evangheliei. Îi încurajez pe toţi să-i susţină pe misionari cu rugăciunea şi cu solidaritatea concretă, pentru ca să poată continua în lumea întreagă opera de evanghelizare şi de promovare umană.

Astăzi se deschid înscrierile pentru Ziua Mondială a Tineretului care se va desfăşura la Lisabona în august 2023. Am invitat doi tineri portughezi să fie aici cu mine în timp ce mă înscriu şi eu ca pelerin. Voi face asta acum... (clic pe tabletă). Iată, m-am înscris. Tu, te-ai înscris? Fă-o... Şi tu te-ai înscris? Fă-o... Iată, rămâneţi aici. Dragi tineri, vă invit să vă înscrieţi la această întâlnire în care, după o lungă perioadă de depărtare, vor regăsi bucuria îmbrăţişare fraternă între popoare şi între generaţii, de care avem atâta nevoie!

Ieri, la Madrid, au fost beatificaţi Vincenzo Nicasio Renuncio Toribio şi unsprezece însoţitori din Congregaţia Preasfântului Răscumpărător, ucişi din ură faţă de credinţă în 1936, în Spania. Exemplul acestor martori ai lui Cristos, până la vărsarea sângelui, să ne determine să fim coerenţi şi curajoşi; mijlocirea lor să susţină pe cei care trudesc astăzi pentru a semăna evanghelia în lume. Aplauze pentru noii fericiţi!

Cu trepidaţie urmăresc situaţia persistentă de conflict din Etiopia. Încă o dată repet cu suflet îndurerat că violenţa nu rezolvă discordiile, ci numai măreşte consecinţele sale tragice. Fac apel la cei care au responsabilităţi politice, pentru ca să înceteze suferinţele populaţiei lipsite de apărare şi să se găsească soluţii egale pentru o pace durabilă în toată ţara. Fie ca eforturile părţilor pentru dialog şi pentru căutarea binelui comun să conducă la un parcurs concret de reconciliere. Să nu lipsească fraţilor şi surorilor etiopieni, aşa de greu încercaţi, rugăciunea noastră, solidaritatea noastră şi ajutoarele umanitare necesare.

Sunt îndurerat pentru inundaţiile care lovesc diferite ţări din Africa şi care au provocat moarte şi distrugere. Mă rog pentru victime şi sunt aproape de milioanele de evacuaţi şi doresc o angajare comună mai mare pentru a preveni aceste calamităţi.

Şi vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări. Îndeosebi, salut clericii şi călugării indonezieni rezidenţi la Roma; comunitatea peruviană care celebrează sărbătoarea lui Señor de los Milagros; Centrul Academic Romano Fundación şi grupul din Diecezade poloneză de Tarnow. Salut credincioşii din San Donà di Piave, Padova, Pontedera şi Molfetta; tinerii de la mir din Piacenza, grupul "Tiberiade" din Carrobbio degli Angeli şi Mişcarea Nonviolentă din Verona. Şi astăzi, la începutul unui nou guvern, să ne rugăm pentru unitatea şi pacea Italiei.

Poimâine, marţi, 25 octombrie, voi merge la Colosseum ca să mă rog pentru pacea în Ucraina şi în lume, împreună cu reprezentanţii Bisericilor şi comunităţilor creştine şi ai religiilor mondiale, reuniţi la Roma pentru întâlnirea "Strigătul păcii". Vă invit să vă uniţi spiritual la această mare invocaţie către Dumnezeu: rugăciunea este forţa păcii. Să ne rugăm, să continuăm să ne rugăm pentru Ucraina aşa de martirizată.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 365.