Fericiţii don Bernardi şi don Ghibaudo, martiri ai naziştilor şi păstori exemplari ai Bisericii din Cuneo

de Tiziana Campisi

Martiri pentru că au fost ucişi de nazişti la 19 septembrie 1943 la Boves, alături de populaţie, în exercitarea slujirii lor sacerdotale, don Giuseppe Bernardi şi don Mario Ghibaudo, preoţi ai Bisericii din Cuneo, sunt fericiţi. În această după-amiază (16 octombrie 2022), cardinalul Marcello Semeraro, prefect al Dicasterului Cauzelor Sfinţilor, în numele papei, a prezidat ritul de beatificare a celor doi preoţi la "Madonna dei Boschi", în localitatea Boves. Aici s-a consumat ceea ce este numit masacrul de la Boves, primul făcut de nazifascişti în Italia: germanii au lovit populaţia civilă nearmată dând foc la peste 350 de locuinţe şi lăsând pe teren zeci de victime. Între acestea şi parohul don Giuseppe, care avea 46 de ani, şi tânărul său vice, don Mario, de 23 de ani, preot de doar trei luni. A existat o ciocnire între partizani şi nazişti şi doi germani au fost răpiţi. Au fost implicaţi don Bernardi şi un antreprenor ca mediatori pentru eliberarea lor, dar, în pofida rezultatului pozitiv al tratativelor, comandantul trupelor SS a ordonat incendierea satului. Don Giuseppe a fost măcelărit şi incendiat împreună cu alţi concetăţeni, don Mario a fost ucis în timp ce binecuvânta un bovesan împuşcat de un soldat german. Ambii preoţi au încercat să salveze Boves şi locuitorii săi cu preţul vieţii lor înşişi şi despre don Giuseppe s-a aflat că a invitat câteva tinere să se roage cu el în faţa trupului mort al unui soldat german, un gest care a făcut să se matureze roade de pace şi de reconciliere. Semn al unuia dintre aceste roade este prezenţa astăzi la ritul de beatificare a celor doi preoţi a unei delegaţii din Schondorf, localitatea de origine a comandantului trupelor SS responsabil de măcelul de la Boves.

Don Giuseppe şi don Mario ca braţele lui Moise înălţate către Dumnezeu

În omilia sa, prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor a amintit imaginea lui Moise, descrisă în prima lectură a liturgiei zilei, care i-a învins pe amaleciţi întinzând mâinile, "un gest de mijlocire în favoarea lui Israel suferind în luptă". Cardinalul Semeraro a explicat că şi Catehismul Bisericii Catolice defineşte ceea ce a făcut Moise "profeţie a mijlocirii lui Isus pe cruce" şi a adăugat că don Bernardi şi don Ghibaudo pot să fie asimilaţi "celor două braţe ale lui Moise, înălţate pentru a mijloci în favoarea" Bisericii din Cuneo.

Iubirea celor doi preoţi faţă de turma lor

Prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor a specificat apoi că misiunea proprie a fiecărui preot este să mijlocească, misiunea sacerdotală este esenţialmente "o mediere de mijlocire". Şi citând cartea lui Pietro Bovati Uşa Cuvântului. Pentru a trăi milostivirea, a clarificat că "preotul mijloceşte, nu pentru că este sfânt sau pentru că este mai meritoriu decât alţii, ci pentru că el crede în forţa răscumpărătoare a Domnului său în favoarea mulţimii". Şi tocmai din iubire faţă de turma care le-a fost încredinţată au murit cei doi preoţi ai Bisericii din Cuneo, a evidenţiat cardinalul Semeraro, amintind că don Bernardi nu a fugit pentru a apăra populaţia şi că don Ghibaudo a fost ucis "în timp ce exercita propria slujire sacerdotală administrând dezlegarea unei persoane muribunde". Iată mijlocirea lor, a continuat cardinalul, binecuvântau şi dădeau dezlegarea. "Cei doi fericiţi ai noştri au înălţat, ca şi Moise, mâinile lor spre cer, mijlocind la Dumnezeu". Prin ei, figura slujirii sacerdotale ca mijlocire este pusă pe prim plan, a spus prefectul Dicasterului Cauzelor Sfinţilor adăugând că şi Papa Francisc, la Liturghia Crismei din 2018, a vorbit despre preot mijlocitor cu privire la preotul aproape de Dumnezeu şi de poporul lui Dumnezeu.

Mijlocirea, misiune a fiecărui creştin şi a întregii Biserici

"Însă mijlocirea este misiune a fiecărui creştin", a continuat cardinalul Semeraro, precizând că rugăciunea creştină este mereu şi înainte de toate mijlocire pentru toţi oamenii şi că rugăciunea creştinului este mereu catolică şi inclusivă. Terminând omilia sa, cardinalul a subliniat că mijlocirea "este forma ultimă a responsabilităţii creştine faţă de lume". "De fapt, când nu putem facem nimic altceva pentru a-l ajuta pe aproapele, ne rămâne mereu posibilitatea de a înălţa braţele către Dumnezeu şi pentru a mijloci - a continuat el. Când nu putem face nimic altceva pentru pace, precum şi pentru reconciliere, ne rămâne posibilitatea de a înălţa braţele către Dumnezeu pentru a mijloci". Misiunea de a practica rugăciunea de mijlocire, de a mijloci pentru alţii, a concluzionat cardinalul Semeraro, revine fiecărui creştin şi întregii Biserici şi, mai ales celui care are un rol de responsabilitate, care trebuie să-i privească pe ceilalţi "cu ochii şi inima lui Dumnezeu, cu însăşi compasiunea şi duioşia sa invincibilă".

(După Vatican News, 16 octombrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 295.