Penitentul: un păcătos care se simte fiu al Tatălui

Colocviu cu regentul Krzysztof Józef Nykiel

de Nicola Gori

Există adesea un raport conflictual între credinciosul laic şi sacramentul Spovezii. Se interpun multe obstacole şi scuze pentru a nu merge la spovadă. Pentru a răspunde la îndoieli şi obiecţii, Penitenţiaria Apostolică a promovat seminarul. Vorbeşte despre asta în acest interviu la "L'Osservatore Romano" regentul Penitenţiariei, Monseniorul Krzysztof Józef Nykiel.

Care sunt motivul şi obiectivul acestei noi iniţiative?

Ea vrea să răspundă la o cerere precisă a credincioşilor. Pentru a forma la slujirea de duhovnic pe preoţii tineri şi pe seminariştii care sunt aproape de hirotonire, de peste treizeci de ani Penitenţiaria organizează anual, în Postul Mare, cursul despre forul intern. Or, cu ocazia ultimelor ediţii, au venit diferite cereri de a putea frecventa cursul şi din partea credincioşilor laici, dintre care mulţi sunt înscrişi la universităţile pontificale din Roma. Cardinalul penitenţiar major cu ocazia audienţei cu Papa Francisc a prezentat proiectul unui seminar de formare despre sacramentul reconcilierii, de data aceasta nu din perspectiva duhovnicului, ci a penitentului, iar pontiful a primit cu bunăvoinţă această iniţiativă. Iată, aşadar, originea şi scopul acestei propuneri a noastre care de aceea se adresează tuturor credincioşilor şi îndeosebi laicilor, care în mod normal au mai puţine oportunităţi de formare în acest domeniu: a face cunoscut mai bine sacramentul şi, prin urmare, a-l aprecia şi a-l trăi cu mai mare entuziasm şi frecvenţă.

Care vor fi temele tratate?

În prima sesiune a seminarului, după cuvintele cardinalului Mauro Piacenza, penitenţiar major, vor urma o introducere la fundamentele biblice ale reconcilierii, îngrijită de don Fabio Rosini, şi la nodurile antropologice care intră în joc în sacrament din partea profesorului Mario Polia (simţul de vină, drama conştiinţei vinovate, calitatea şi condiţiile iertării, caracterul relaţional al iertării). Vineri înainte de amiază intervenţia mea va încerca să răspundă la cele mai răspândite obiecţii care se aud în mod normal împotriva acestui sacrament, în timp ce profesorul García Ibá?ez şi don Marco Panero vor aprofunda, respectiv, oportunitatea spirituală extraordinară reprezentată de reconciliere şi câteva elemente pedagogice pentru a se spovedi bine. În sfârşit, în ultima sesiune de vineri după-amiază, părintele Emilio González Maga?a ne va face să redescoperim semnificaţia cercetării cugetului şi vom asculta câteva mărturii emoţionante a trei persoane care au trăit în confesional o experienţă profundă de convertire şi milostivire.

Cine este interesat, în ce mod poate participa la seminar?

Se poate lua parte la seminarul de formare în două moduri: fie în prezenţă, la Palatul Cancelariei, după ce s-a făcut înscrierea pe situl www.penitenziaria.va şi oricum până la ocuparea locurilor din sală; sau de la distanţă, conectându-se la canalul YouTube al Dicasterului pentru Comunicare, care transmite lucrările întregului seminar în streaming. În ambele cazuri, participarea este total gratuită.

Se aude adesea spunându-se că sacramentul Spovezii este în criză. După părerea dumneavoastră este într-adevăr aşa?

Nu este simplu de dat un răspuns: da, este adevărat sau nu, nu este adevărat. În unele zone ale aşa-numitei lumi occidentale, de fapt, pare că s-a înregistrat de-a lungul anilor o anumită criză a practicii spovezii. O criză care ar trebui situată în contextul mai larg de crize de valori şi, mai înainte, de credinţă care caracterizează societatea noastră contemporană. Cred că motivul acestui lucru trebuie găsit în pretenţia omului de a lua locul lui Dumnezeu. El este văzut ca antagonist, obstacol în calea propriei fericiri, o prezenţă de care ne putem lipsi fără probleme: este "eul" care îi ia locul lui Dumnezeu. Pierzând sensul propriei existenţe, omul încearcă atunci să potolească acest gol refugiindu-se uneori în ideologii, în căutarea plăcerii, în posesia de bunuri materiale, în sentimentalism, în individualismul egoist, şi aşa mai departe. Însă este la fel de adevărat că în multe zone ale lumii (să ne gândim la America Latină, la continentul african şi la unele ţări asiatice) credinţa creştină şi se răspândeşte şi cu ea, desigur, practica spovezii.

Aşadar, în concret, cum se poate stimula şi relansa frumuseţea şi importanţa sacramentului reconcilierii în viaţa creştină?

În timpul lucrărilor celei de-a XIII-a Adunări Generale Ordinare a Sinodului Episcopilor despre "Noua evanghelizare pentru transmiterea credinţei creştine", desfăşurate de la 7 la 28 octombrie 2012, a fost amintit de mai multe ori de unii părinţi sinodali că "noua evanghelizare trece şi prin confesional". De aceea, cred că ar fi oportun ca preoţii în omiliile lor, în cateheze, în exerciţiile spirituale pe care le predică persoanelor din comunităţile lor, să aibă curajul de a-i ajuta pe credincioşi să perceapă importanţa şi necesitatea de a primi sacramentul pocăinţei. În confesional fiecare preot, dezlegând penitentul de păcatul comis, devine comunicator privilegiat al milostivirii divine care pătrunde în interiorul fiecărei conştiinţe până acolo încât să provoace convertirea inimii şi bucuria mântuirii regăsite. A ne recunoaşte păcătoşi ne determină să ne îndreptăm inima noastră spre Domnul implorând iertarea sa care face noi toate lucrurile în viaţa celor care cu umilinţă se încredinţează lui şi se încred în iubirea sa. În afară de asta, ar trebui stimulată celebrarea sacramentului ca moment liturgic trăit la nivel de comunitate şi de parohie, dar şi de decanat sau de zonă pastorală. În sfârşit, preoţii să încerce să dedice mai mult timp posibil celebrării sacramentului. Face rău a vedea uneori, în unele parohii, confesionalele pustii, fără nici măcar o indicare a orarului pentru a se putea spovedi. Este clar că astfel se stinge iniţiativa credincioşilor care, mişcaţi de Duh, doresc să se apropie de sacrament. Toţi marii duhovnici sfinţi - Sfântul Vincenţiu Pallotti, Sfântul Iosif Cafasso, Sfântul Ioan Maria Vianney, Sfântul Leopold Mandić, Sfântul Pius de Pietrelcina şi mulţi alţii - rămâneau în schimb ore şi ore la confesional, aşteptând să primească pe fiul pierdut cu bucurie.

Ce sfaturi aţi da unui credincios pentru o spovadă bună?

Pentru a se spovedi bine, înainte de toate trebuie să se dispună la prezenţa lui Dumnezeu, să simtă interior dorinţa de a cere iertare şi de a se reconcilia cu el. Este vorba de acea atitudine pe care o numim căinţă. Apoi să-l rugăm pe Duhul Sfânt să ne lumineze şi să ne inspire în examinarea vieţii noastre şi în recunoaşterea păcatelor noastre, eventual cu ajutorul unei bune cercetări a cugetului. După această pregătire, să ne apropiem de confesional şi să spunem preotului toate păcatele grave pe care nu le-am spovedit înainte. Să ne oprim atenţia nu numai asupra răului comis, ci şi asupra tuturor acelor ocazii în care am fi putut să facem bine şi nu l-am făcut. Să ne amintim mereu să deschidem inima noastră duhovnicului cu maximul adevăr şi transparenţă, pentru că în acel moment nu vorbim acelei persoane determinate, ci lui Isus însuşi! În sfârşit, duhovnicul îl dezleagă pe penitent şi îi dă o pocăinţă: nu o pedeapsă, ci o formă de reparare pentru răul provocat cu păcatele. O spovadă bună şi sinceră este exprimarea credinţei noastre în milostivirea lui Dumnezeu care nu încetează niciodată să ierte păcatele noastre. Acest adevăr ne este amintit de atâtea ori de Papa Francisc.

Care sunt aşteptările Penitenţiariei Apostolice faţă de acest seminar?

Aşa cum am spus mai înainte, nutrim speranţă vie că, la încheierea seminarului despre spovadă, credincioşii laici au putut să aprofundeze unele aspecte ale sacramentului Reconcilierii, un sacrament care, probabil mai mult decât celelalte, este adesea neglijat. Aşadar, doresc ca această iniţiativă să poată contribui, măcar în parte, să-i facă pe participanţi să redescopere şi să se "îndrăgostească" din nou de sacramentul milostivirii, aşa încât să poată plonja cu mai mare încredere şi frecvenţă în oceanul infinit al iubirii divine.

(După L'Osservatore Romano, 13 octombrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 336.