© Vatican Media

Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 12 octombrie 2022

Cateheze despre discernământ: 5. Elementele discernământului. Dorinţa

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În aceste cateheze trecem în revistă elementele discernământului. După rugăciune şi cunoaşterea de sine, adică a ne ruga şi a ne cunoaşte pe noi înşine, astăzi aş vrea să vorbesc despre un alt "ingredient" ca să spunem aşa indispensabil: astăzi aş vrea să vorbesc despre dorinţă. De fapt, discernământul este o formă de căutare, iar căutarea se naşte mereu din ceva care ne lipseşte, dar pe care într-un fel îl cunoaştem, avem flerul.

De ce gen este această cunoaştere? Maeştrii spirituali o indică prin termenul "dorinţă", care, la rădăcină, este o nostalgie de plinătate care nu găseşte niciodată ascultare deplină, şi este semnul prezenţei lui Dumnezeu în noi. Dorinţa nu este voinţa de moment, nu. Cuvântul italian (desiderio) vine de la un termen latin foarte frumos, acest lucru este curios: de-sidus, literalmente "lipsa stelei", dorinţa este o lipsă a stelei, lipsă a punctului de referinţă care orientează drumul vieţii; ea evocă o suferinţă, o carenţă, şi în acelaşi timp o tensiune pentru a ajunge la binele care ne lipseşte. Aşadar, dorinţa este busola pentru a înţelege unde mă aflu şi încotro merg, ba chiar este busola pentru a înţelege dacă stau pe loc sau merg, o persoană care nu doreşte niciodată este o persoană oprită, probabil bolnavă, aproape moartă. Este busola dacă eu merg sau dacă eu mă opresc. Şi cum este posibil de recunoscut asta?

Să ne gândim, o dorinţă sinceră ştie să atingă în profunzime coardele fiinţei noastre, pentru aceasta nu se stinge în faţa dificultăţilor sau a contratimpilor. Este ca atunci când ne este sete: dacă nu găsim de băut, nu renunţăm din această cauză, dimpotrivă, căutarea ocupă tot mai mult gândurile noastre şi acţiunile noastre, până când devenim dispuşi la orice sacrificiu pentru a o putea potoli, aproape obsedat. Obstacolele şi insuccesele nu sufocă dorinţa, nu, dimpotrivă o fac şi mai vie în noi.

Spre deosebire de voinţa sau de emoţia de moment, dorinţa durează în timp, un timp chiar lung, şi tinde să se concretizeze. De exemplu, dacă un tânăr doreşte să devină medic, va trebui să întreprindă un parcurs de studii şi de muncă ce va ocupa câţiva ani din viaţa sa, prin urmare va trebui să pună limite, aş spune nişte "nu"-uri, înainte de toate altor parcursuri de studiu, dar şi la posibile distracţii şi distrageri, în special în momentele de studiu mai intens. Însă, dorinţa de a da o direcţie vieţii sale şi de a ajunge la acea ţintă - să ajungă medic era exemplul - îi permite să depăşească aceste dificultăţi. Dorinţa te face puternic, te face curajos, te face să mergi înainte mereu pentru că tu vrei să ajungi la acel lucru: "Eu doresc acel lucru".

De fapt, o valoare devine frumoasă şi mai uşor realizabilă când este atrăgătoare. Aşa cum a spus cineva, "mai mult decât a fi buni este important a avea voinţa de a deveni buni". A fi buni este un lucru atrăgător, toţi vrem să fim buni, dar avem voinţa de a deveni buni?

Impresionează faptul că Isus, înainte de a face o minune, adesea interoghează persoană despre dorinţa sa: "Vrei să fii vindecat?". Şi uneori această întrebare pare nelalocul ei, dar se vede că este bolnav! De exemplu, când îl întâlneşte pe paralitic la piscina Betesda, care stătea acolo de atâţia ani şi nu reuşea niciodată să prindă momentul corect pentru a intra în apă. Isus îl întreabă: "Vrei să te vindeci?" (In 5,6). Cum aşa? În realitate, răspunsul paraliticului revelează o serie de rezistenţe stranii în calea vindecării, care nu se referă numai la el. Întrebarea lui Isus era o invitaţie de a face claritate în inima sa, pentru a primi un posibil salt de calitate: să nu se mai gândească la el însuşi şi la propria viaţă "ca paralitic", transportat de alţii. Dar omul pe targă nu pare să fie aşa de convins de acest lucru. Dialogând cu Domnul, învăţăm să înţelegem ce anume vrem cu adevărat de la viaţa noastră. Acest paralitic este exemplul tipic al persoanelor: "Da, da, vreau, vreau", dar nu vreau, nu vreau, nu fac nimic. A voi să facă devine ca o iluzie şi nu se face pasul pentru a voi să facă. Acei oameni care vor şi nu vor. Este urât acest lucru şi acest bolnav de 38 de ani acolo, dar mereu cu plângeri: "Nu, ştii, Doamne, dar ştii că atunci când apele se mişcă - adică momentul miracolului - tu ştii, vine cineva mai puternic decât mine, intră şi eu ajung târziu", şi se plânge şi se plânge. Dar fiţi atenţi că plângerile sunt o otravă, o otravă a sufletului, o otravă pentru viaţă, deoarece nu fac să-ţi crească dorinţa de a merge înainte. Fiţi atenţi cu plângerile. Când se plâng în familie, se plâng soţii, se plâng unul de celălalt, copiii de tata sau preoţii de episcop sau episcopii de atâtea lucruri... Nu, dacă voi vă găsiţi în plângere, fiţi atenţi, este aproape păcat, pentru că nu lasă să crească dorinţa.

Adesea tocmai dorinţa face diferenţa între un proiect reuşit, coerent şi durabil şi miile de veleităţi şi multele propuneri bune cu care, aşa cum se spune, "este pavat iadul": "Da, eu aş vrea, eu aş vrea, eu aş vrea...", dar nu faci nimic. Epoca în care trăim pare să favorizeze maxima libertate de alegere, dar în acelaşi timp atrofiază dorinţa - tu vrei să te satisfaci încontinuu - cel mult redusă la voinţa de moment. Şi trebuie să fim atenţi să nu atrofiem dorinţa. Suntem bombardaţi de mii de propuneri, proiecte, posibilităţi, care riscă să ne distragă şi să nu ne permită să evaluăm cu calm ceea ce vrem cu adevărat. De atâtea ori găsim oameni - să ne gândim la tineri de exemplu - cu telefonul în mână şi caută, privesc... "Dar tu te opreşti pentru a te gândi?" - "Nu". Mereu extravertit, spre celălalt. Dorinţa nu poate creşte aşa, tu trăieşti momentul, sătul pe moment şi nu creşte dorinţa.

Multe persoane suferă pentru că nu ştiu ce anume vor de la propria viaţă; probabil că n-au luat niciodată contact cu dorinţa lor profundă, n-au ştiut niciodată: "Ce vrei de la viaţa ta?" - "Nu ştiu". De aici riscul de a petrece existenţa între tentative şi artificii de diferite tipuri, fără a ajunge vreodată nicăieri, şi irosind oportunităţi preţioase. Şi astfel unele schimbări, deşi voite în teorie, când se prezintă ocazia nu sunt niciodată realizate, lipseşte dorinţa puternică de a duce înainte un lucru.

Dacă Domnul ne-ar adresa nouă, astăzi, de exemplu, oricăruia dintre noi, întrebarea pe care a pus-o orbului din Ierihon: "Ce vrei să fac pentru tine?" (Mc 10,51) - să ne gândim că Domnul întreabă asta astăzi pe fiecare dintre noi: "ce vrei să fac pentru tine?" -, ce am răspunde? Probabil, am putea în sfârşit să-i cerem să ne ajute că cunoaştem dorinţa profundă de el, pe care însuşi Dumnezeu a pus-o în inima noastră: "Doamne, eu să cunosc dorinţele mele, să fiu o femeie, un bărbat cu dorinţe mari", probabil că Domnul ne va da forţa de a concretiza asta. Este un har imens, la baza tuturor celorlalte: a-i permite Domnului, ca în Evanghelie, să facă minuni pentru noi: "Dă-ne dorinţa şi fă-o să crească, Doamne".

Pentru că şi el are o mare dorinţă în privinţa noastră: să ne facă părtaşi de plinătatea sa de viaţă. Mulţumesc.

_______________

APEL

În aceste zile inima mea este mereu îndreptată spre poporul ucrainean, în special spre locuitorii din localităţile asupra cărora s-au năpustit bombardamentele. Port înlăuntrul meu durerea lor şi, prin mijlocirea Sfintei Născătoare de Dumnezeu, o prezint în rugăciune Domnului. El ascultă mereu strigătul săracilor care îl invocă: fie ca Duhul său să transforme inimile celor care au în mână destinele războiului, pentru ca să înceteze uraganul violenţei şi să se poată reconstrui o convieţuire paşnică în dreptate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 424.