Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Bârlad: Administrarea Mirului

Cinci candidați din Parohia Bârlad au primit sacramentul Mirului duminică, 9 octombrie 2022, în ziua hramului parohiei: Sfânta Fecioară Maria, Regina Rozariului, prin impunerea mâinilor și rugăciunea PS Petru Sescu, episcop auxiliar.

De două mii de ani, promisiunea lui Isus continuă să se realizeze fără încetare. Dacă Duhul Sfânt continuă să se manifeste și să opereze în diferite forme, fiind Domnul și de viață dătătorul, cu siguranță l-am văzut și la Bârlad duminică, 9 octombrie 2022, la Sfântul Mir. Un sacrament orânduit de Isus prin care, cu semnele vizibile ale impunerii mâinilor episcopului și a ungerii cu Sfântul Mir, cei cinci candidați au primit haruri nevăzute. Într-o notă de sărbătoare, chiar dacă e vorba de o comunitate mică, fiecare membru al comunității, mișcat de însuflețirea Duhului, a contribuit la frumusețea evenimentului vizibil participând cu siguranță și la darurile invizibile primite prin "pecetea darului Sfântului Duh" de cei care au primit Mirul, iar împreună cu ei și cei prezenți la marele eveniment.

Întâmplarea, sau alegerea fostului paroh, a făcut să se realizeze o curioasă coincidență. La fel ca și acum două mii de ani, "Rusaliile" de duminică s-au realizat în timp ce comunitatea era în rugăciune în "Cenacolul" din Bârlad cu Maria și pentru a o onora pe Maria. În duminica în care comunitatea sărbătorea hramul parohiei: Sfânta Fecioară Maria Regina Rozariului, nu numai că a fost conferit Sfântul Mir tinerilor ce s-au pregătit, dar Duhul și-a făcut simțită prezența reală dacă nu prin limbi de foc care erau, dar reprezentate doar artistic în prezbiter, nici prin vuiet care se auzea, dar era de la circulația de pe bulevardul din fața bisericii, ci printr-un aspect particular. Cum relatează în Faptele Apostolilor (2,8), în timp ce vorbea Sfântul Petru, fiecare dintre cei prezenți îl auzea în propria limbă. Și acum, un alt Petru, episcop auxiliar de Iași, în timp ce vorbea după evanghelie, deși cei prezenți erau din toate părțile: Bârlad, Tecuci, Iași, Huși, Vaslui etc. toți îl ascultau cu atenție și plăcere pentru că vorbea în "limba lor", pe înțelesul lor și în sintonie cu sensibilitatea lor. A îmbinat în mod maestral și cu un limbaj accesibil tuturor celor prezenți, norocul de a avea o patroană așa de puternică care prin mijlocirea Rozariului ne obține capacitatea de a fii soldați ai lui Cristos care înving dușmanul ca la Lepanto, mai ales că prin darurile Duhului Sfânt devenim luptători neînfricați împotriva unui dușman și mai aprig, dușmanul mântuirii noastre.

Chiar dacă participanții erau din diferite comunități, s-a realizat încă o dată un "anti Babel" = "noi Rusalii" unde limbile și vocile tuturor, în rugă și cânt, i-au unit pe toți într-o celebrare frumoasă, plăcută fie celor prezenți cât și lui Dumnezeu. Și pentru ca așa este tradiția, după celebrările din biserică, s-a continuat cu o mică agapă organizată "ca de hram" de către enoriașii gazde, în dorința de a prelungi frumusețea darurilor primite în suflet în timpul celebrării cu cele pentru trup, așa după cum e datina din străbuni.

Pr. Valerian Țîmpu

Cacica: Pelerinajul persoanelor consacrate din Dieceza de Iași la sanctuarul marian cu ocazia hramului secundar "Regina Sfântului Rozariu"

Sâmbătă, 8 octombrie 2022, la Sanctuarul marian de la Cacica, s-a celebrat o triplă sărbătoare: hramul secundar "Regina Sfântului Rozariu" al bazilicii, pelerinajul persoanelor consacrate din Dieceza de Iași și sărbătorirea celor 230 de ani de prezență a polonezilor la Cacica.

Anul acesta, Uniunea Polonezilor din România a organizat un eveniment frumos și important pentru comunitatea poloneză din Cacica, respectiv 230 de ani de la sosirea polonezilor pe aceste meleaguri. Astfel, programul acestei zile frumoase de sărbătoare la Sanctuarul închinat Sfintei Fecioare Maria "Regina Sfântului Rozariu" a început încă de dimineață cu manifestarea Uniunii Polonezilor prin depunerea unei coroanei de flori la statuia Sfântului Ioan Paul al II-lea, și el polonez de origine, din piața închinată lui, și apoi cu celebrarea Sfintei Liturghii de la ora 9.00, în limba ucraineană și rit greco-catolic, de către de pr. Nicolae Nicolaișen, iar la ora 10.00 a avut loc Sfânta Liturghie în limba polonă, celebrată de capelanul Contingentului Militar Polonez care staționează la Craiova, maiorul Sebastian Semrau, împreună cu pr. Stanislav Ioan Cucharec, capelan al polonezilor din Dieceza de Iași și paroh la Solonețu Nou, și cu pr. Iulian-Eugen Kropp, paroh la Mircești. După cum bine știm, Cacica este foarte importantă pentru istoria așezării polonezilor pe aceste teritorii deoarece a fost primul loc compact colonizat de polonezi în România de astăzi. Acest lucru este strâns legat de descoperirea zăcămintelor de sare de aici și construirea minei.

Totodată, s-a sărbătorit și hramul secundar al Bazilicii "Adormirea Maicii Domnului" și cu această ocazie a avut loc, după o perioadă de pauză de trei ani, din cauza pandemiei, întâlnirea persoanelor consacrate din dieceză.

Așadar, adunați în jurul statuii de la grota din spatele bisericii, pentru rugăciunea rozariului, noi, persoanele consacrate din cele cinci zone ale diecezei, am început programul nostru spiritual, salutând-o pe Sfânta Fecioară Maria cu rugăciunea și cântul nostru. Rozariul a fost condus de Surorile Dominicane ale Sfintei Fecioare Maria a Rozariului, din Siret.

A urmat Sfânta Liturghie solemnă de la ora 11.00, prezidată de PS Petru Gherghel, episcop emerit de Iași, însoțit de pr. Egidiu Condac, vicar episcopal. Pe lângă pr. Cristian Blăjuț, OFMConv., vicar episcopal cu secțiunea Viața Consacrată, și pr. Ionel-Emilian Dumea, OFMConv., vicar provincial al Fraților Minori Conventuali, au mai participat pr. Leon Budău, OFMCap., custodele Fraților Minori Capucini, pr. Alois Farțadi, decan de Bucovina și paroh la Suceava, precum și mulți alți preoți concelebranți din Bucovina și din dieceză. Sfânta Liturghie a fost animată de către corul Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman, împreună cu toți cei prezenți, iar persoanele consacrate împreună cu copiii de origine poloneză îmbrăcați în straie naționale de sărbătoare au citit lecturile și rugăciunea credincioșilor și au dus darurile la altar pentru ofertoriu.

Predica, în acest an, a ținut-o pr. Leon Budău, OFMCap., care, după ce ne-a relatat evenimentele istorice ale Sfântului Rozariu, ne-a îndemnat pe toți, preoți, laici, persoane consacrate, să privim la exemplul Sfintei Fecioare prin umilința și ascultarea Mariei fața de Dumnezeu și cuvântul său, și să o imităm în viața noastră de fiecare zi în locurile unde ne aflăm. Iar mai ales "în această lună octombrie, să o cinstim prin recitarea acestei rugăciuni ușoare și frumoase care a însoțit generații de-a rândul de creștini: "o rugăciune profund iubită de sfinți și încurajată cu căldură de papi; o rugăciune simplă, dar eficientă și bogată în conținut biblic și teologic".

La sfârșitul Sfintei Liturghii, parohul și rectorul Sanctuarului, pr. Anton Mărăndescu, OFMConv., a mulțumit lui Dumnezeu prin mijlocirea Preasfintei Fecioare Maria, Regina Rozariului și a Apostolilor, mulțumindu-i și PS Petru Gherghel pentru prețuirea ce o are față de acest Sanctuar, dar și autorităților civile și locale și tuturor preoților și persoanelor consacrate, precum și tuturor celor prezenți fizic sau prin intermediul Radioului ERCIS FM care au participat la Liturghia hramului.

După Sfânta Liturghie, noi, persoanele consacrate, ne-am îndreptat spre convent, pentru prânzul oferit de frații franciscani prin generozitatea domnului deputat Ghervazen Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, iar preoții împreună cu ceilalți credincioși au mers la Casa Naționalităților din Cacica, pentru un program artistic susținut de ansamblurile reprezentative Uniunii Polonezilor din România.

După agapa frățească, moment de comuniune și de destindere, a urmat din nou un moment important de întâlnire personală cu Isus din Preasfântul Sacrament prin adorația condusă de pr. Alexandru Olaru, OFMConv., unde am putut să ne spunem nevoile noastre interne, dar și să-i cerem binecuvântarea sa cu pace, armonie și iubire între popoare, în special pentru Ucraina.

La încheierea programului acestei zile frumoase și binecuvântate a luat cuvântul pr. Cristian Blăjuț, OFMConv., vicar episcopal cu secțiunea Viața Consacrată, care a transmis salutul PS Iosif Păuleț, episcop de Iași, mulțumind tuturor participanților în special organizatorilor și tuturor responsabililor zonali.

Mulțumim și noi Domnului că ne-a dat posibilitatea de a ne întâlni anul acesta în număr atât de mare.

Regina Preasfântului Rozariului, roagă-te pentru noi!

Pr. Alexandru Olaru, OFMConv.,
secretar al Comisiei Diecezane pentru Viața Consacrată

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 8 octombrie: Cacica: Pelerinajul persoanelor consacrate din Dieceza de Iași la sanctuarul marian cu ocazia hramului secundar "Regina Sfântului Rozariu"

* * *

NEst-TV Channel: "230 de ani de la sosirea polonezilor la Cacica":


 

lecturi: 1168.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat