Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: O întreită sărbătoare

Marți, 4 octombrie 2022, în sărbătoarea Sfântului Francisc din Assisi, la Institutul Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman a avut loc o triplă sărbătoare: hramul conventului, hirotonirea diaconală și deschiderea noului an academic. Liturghia solemnă a fost prezidată de Excelența Sa Petru Sescu, episcop auxiliar de Iași, alături de care a concelebrat părintele provincial Damian-Gheorghe Pătrașcu și numeroși preoți. Autoritățile civile au fost reprezentate de domnul Leonard Achiriloaiei, primarul municipiului Roman, și de domnul Dragoș Toma, consilier.

În ziua precedentă, în seara zilei de 3 octombrie, conform tradiției franciscane, am celebrat trecerea Seraficului nostru Părinte de la viața pământească la cea veșnică prin ceremonia numită Transitus. Celebrarea a fost condusă de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, tot el ținând și un scurt cuvânt de învățătură. La finalul celebrării, cei cinci candidați la diaconat au depus profesiunea de credință și jurământul de fidelitate în fața întregii adunări formată din frații comunități noastre, dar și din numeroși oaspeți.

În următoarea zi, marți, 4 octombrie, la ora 10.30 a început Sfânta Liturghie solemnă prezidată de PS Petru Sescu. Capela noastră înveșmântată în sărbătoare a fost neîncăpătoare pentru numeroșii credincioși care au venit să-i însoțească pe candidații la diaconat în acest moment important al vieții lor. Corul, dirijat de pr. Cristian Dumea, a animat întreaga celebrare, ajutându-ne astfel să trăim cu mai multă intensitate sărbătoarea. După procesiunea de intrare și ritualul introductiv, pr. Alexandru Olaru, gurdianul conventului, i-a salutat pe cei prezenți, îndemnându-ne să ne rugăm pentru candidații la diaconat și pentru pace în lumea întreagă.

După proclamarea Evangheliei a avut loc apelul candidaților la diaconat, făcut de pr. Virgil Blaj, rector formativ, la care aceștia au răspuns cu un hotărât: "Iată-mă!". Numele celor chemați sunt: fr. Andrei Bejan, fr. Ionuț-Iulian Cherecheș, fr. Claudiu-Rafael Frâncu, fr. Cristian Iștoc și fr. Iulian-Robert Țâmpu.

Predica a fost ținută de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, care a evidențiat legătura dintre evanghelia proclamată, exemplul de sfințenie al Sfântului Francisc și trăirea vieții de credință și de slujire a tuturor credincioșilor și a celor chemați la prima treaptă a Sfintei Preoții.

După predică a urmat ritualul hirotonirii diaconale, candidații plini de credință au promis episcopului și superiorului legitim ascultare și respect. Apoi, prosternați la pământ, au cerut împreună cu episcopul și cu toți credincioșii, mijlocirea sfinților și harul lui Dumnezeu, cântând Litania tuturor sfinților. A urmat impunerea mâinilor și rostirea de către episcop a rugăciunii de consacrare, în sfârșit îmbrăcarea dalmaticei (haina diaconală) și încredințarea cuvântului divin. Acest ritual a fost de o mare însemnătate pentru cei prezenți, bucuria și emoțiile se puteau citi pe chipurile tuturor, dar în special pe chipurile noilor diaconi.

După ritualul de hirotonire, celebrarea a continuat cu liturgia euharistică, pe parcursul căreia diaconii și-au putut exercita noul minister.

La finalul Sfintei Liturghii, pr. Virgil Blaj a ținut un discurs de recunoștință în numele întregii comunități de la Roman, prin care a mulțumit tuturor celor prezenți și într-un mod special celor care au contribuit la formarea noilor diaconi și celor care s-au ocupat de organizarea sărbătorii.

Le dorim diaconilor nou sfințiți o slujire rodnică și plină de binecuvântări!

Fr. Cezar Dămătăr, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 4 octombrie: Roman: O întreită sărbătoare

* * *

ERCIS FM: Ediția specială și transmisiunea în direct a Liturghiei:


 

lecturi: 1115.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat