Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Cuchiniș: Profesiune solemnă în Provincia Fraților Minori Conventuali din România

Fr. Narcis-Gabriel Crăciun a profesat voturile evanghelice pe viață, duminică, 11 septembrie 2022, în mâinile pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial al Fraților Minori Conventuali din România. Odată cu profesarea voturilor, fr. Narcis a ales să rămână pentru tot restul vieții sale în familia Ordinului Fraților Minori Conventuali, urmând îndeaproape Regula și Constituțiile acestui Ordin.

Sărbătoarea Provinciei a început la Brusturoasa (BC), la ora 10.00, moment în care fr. Narcis a rostit în fața ministrului provincial și a martorilor Declarația testamentară și Actul de renunțare prin care și-a exprimat dorința de a sluji Biserica liber de orice proprietate personală, în cadrul Ordinului Fraților Minori Conventuali. După acest moment, frații prezenți s-au îndreptat spre Biserica "Înălțarea Sfintei Cruci" din satul Cuchiniș (BC), unde credincioșii așteptau cu nerăbdare începutul Sfintei Liturghii solemne, în timpul căreia fr. Narcis avea să profeseze voturile.

Bisericuța din lemn din satul Cuchiniș, locul în care s-a născut și a copilărit candidatul la profesiunea solemnă, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioși care au dorit să ia parte la acest moment unic pentru comunitatea lor.

La ora 11.00 a început Sfânta Liturghie prezidată de pr. Damian-Gheorghe Pătrașcu, ministru provincial, alături de el fiind numeroși preoți care au venit pentru a fi alături de fr. Narcis. Frații studenți, împreună cu rudele și prietenii candidatului, au pregătit biserica de sărbătoare și au animat întreaga Sfântă Liturghie. După proclamarea Evangheliei s-a făcut apelul candidatului, iar acesta și-a exprimat intenția liberă de a se dărui definitiv lui Dumnezeu prin trăirea sfaturilor evanghelice.

Ministrul provincial în cadrul predicii a subliniat importanța disciplinei și a fidelității în viața consacrată, prin care fratele va putea să-și trăiască cu mai multă dăruire voturile de sărăcie, ascultare și castitate, devenind o lumină călăuzitoare pentru toată comunitatea. Imediat după predică ministrul provincial a adresat o serie de întrebări la care candidatul a răspuns hotărât: "Vreau!". Aceste întrebări au fost urmate de invocarea mijlocirii tuturor sfinților și gestul prosternării la pământ. A urmat rostirea de către candidat a formulei profesiunii solemne în mâinile ministrului provincial.

După acest moment, Sfânta Liturghie a continuat cu liturgia euharistică. La finalul Sfintei Liturghii, fr. Narcis a ținut un discurs de mulțumire prin care și-a exprimat recunoștința față de toți aceia care au contribuit la formarea sa, dar și bucuria de a avea un număr atât de mare de persoane în jurul său la acest eveniment. Toți cei prezenți au fost invitați la o agapă frățească în curtea bisericii.

Mulțumim bunului Dumnezeu pentru darul făcut Provinciei noastre în persoana fr. Narcis și-l rugăm să-l binecuvânteze cu ani mulți în slujirea Bisericii.

Fr. Cezar Dămătăr, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 11 septembrie: Cuchiniș: Profesiune solemnă în Provincia Fraților Minori Conventuali din România


 

lecturi: 1230.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat