Când vocaţia se naşte slujindu-i pe săraci

Preotul şi salata

de pr. Stefano Meloni
paroh de "San Gregorio Magno alla Magliana"

Sunt unul din voluntarii mulţi care a avut norocul şi privilegiul de a desfăşura slujirea, în cadrul secţiunii caritative a Asociaţiei "Sfinţii Petru şi Paul", la Roma cu surorile Misionare ale Carităţii ale Maicii Tereza. O slujire adusă celor mai săraci dintre săraci, aşa cum indică al patrulea vot al surorilor, pe care am desfăşurat-o în mod deosebit în casa "Darul Mariei", voită în Vatican de Sfântul Ioan Paul al II-lea.

Slujirea se desfăşura în manieră simplă, urmând indicaţiile pe care surorile ni le dădeau nouă voluntarilor. În fiecare după-amiază, de la 16.30 la 19.00, eram alături de surori şi de săraci, oaspeţii casei "Darul Mariei", cărora le pregăteam o masă caldă şi, dacă era necesar, câteva haine.

De la săraci primeam un zâmbet, uneori un "mulţumesc". Dar de la ei, mai ales, am învăţat mult: cea mai bună şcoală, pentru noi, a fost cea a săracilor: cea mai bună universitate a fost aceea care îi avea pe ei ca profesori: pe ei şi surorile, surorile noastre mai mari, de la care am învăţat să fim aproape de săraci, să-i ajutăm, să-i ascultăm.

Au fost ani cu adevărat fericiţi. Ani în care am cunoscut-o şi pe Maica Tereza care adesea venea la Roma. Şi am cunoscut-o nu numai în momentele solemne, ca pentru voturile călugăreşti ale surorilor, ci şi în bucătărie sau în sufragerie. Pentru că ea, ca o soră normală, cobora în bucătărie pentru a pregăti cina sau servea la masă în sufragerie.

Într-o după-amiază eram în bucătărie, erau sora Barothi şi alţi voluntari, când iat-o coborând pe Maica Tereza care, după ce ne-a salutat, ne-a întrebat dacă am spus rugăciunile care, în cotidianitatea Congregaţiei Misionarelor Carităţii, de obicei se spun când se începe slujirea în bucătărie. Apoi priveşte în jur pentru a vedea unde era mai multă nevoie de ajutorul său.

În acel moment eu eram în locul mai rău, cu o grămadă de salată de pregătit. Şi astfel se pune lângă mine pentru a curăţa salata şi repetă întrebarea pe care ne-o pusese cu puţin înainte, adică dacă am spus rugăciunile. Adăugând: "Ştii pentru ce este important să ne rugăm? Pentru că rodul tăcerii este rugăciunea, rodul rugăciunii este credinţa, rodul credinţei este iubirea, iar rodul iubirii este slujirea".

Mereu în timp ce curăţăm salata, îmi vine în minte o întrebare izvorâtă din cuvintele sale: "Maică, şi rodul slujirii?". Ea mă priveşte şi zâmbeşte. Credeam că nu a înţeles, astfel o privesc pe sora Barothi, de cealaltă parte a mesei, şi cu un semn o întreb dacă Maica Tereza a înţeles ceva. Dar nici ea n-a înţeles întrebarea mea.

Continuând să curăţăm salata îi repet întrebarea: "Maică, şi rodul slujirii?". Ea zâmbeşte din nou. După un pic de timp mă priveşte şi îmi spune: "Rodul slujirii este bucuria".

Într-o zi de mai, Maica Tereza mi-a spus: "Tu trebuie să devii preot. Eu mă voi ruga pentru tine ca să devii preot". Şi aşa a fost. Ioan Paul al II-lea m-a hirotonit preot în 1999. În biletul meu de participare am ales să pun "imnul adus carităţii" al Sfântului Paul. Alături un gând al Maicii Tereza care din cer - sunt sigur de asta - continuă să se roage pentru mine şi pentru toţi cei care fac bine săracilor "săi", săracilor lui Dumnezeu. Aşadar, am cunoscut-o pe Maica Tereza şi Misionarele Carităţii lucrând ca voluntar şi în angajarea lor faţă de cei mai săraci am descoperit bucuria de a fi creştin. În acea slujire există o singură "învăţătoare": caritatea.

(După L'Osservatore Romano, 5 septembrie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 685.