Pr. Lombardi: Recunoscător lui Dumnezeu pentru cei 80 de ani ai mei, a comunica binele este o misiune

de Alessandro Gisotti

Părintele Federico Lombardi împlineşte astăzi [29 august 2022] 80 de ani. Iezuitul piemontez, între protagoniştii comunicaţiei ecleziale după Conciliu, a fost director al Sălii de Presă a Sfântului Scaun cu Benedict al XVI-lea şi Papa Francisc; timp de 25 de ani la conducerea Radio Vatican, mai întâi ca director de programe şi apoi ca director general al postului de radio pontifical. În afară de asta, timp de peste 10 ani a condus Centrul de Televiziune Vatican. O viaţă de mărturie şi slujire a Bisericii, caracterizată de pasiune şi competenţă, pe care continuă astăzi ca preşedinte al Fundaţiei Joseph Ratzinger - Benedict al XVI-lea şi ca superior al comunităţii călugăreşti a iezuiţilor de la "La Civiltà Cattolica". Tocmai revistei Societăţii lui Isus, în îndepărtatul 1973, i-a făcut primii paşi ca jurnalist pentru a deveni apoi vice-director în 1977. În acest interviu cu mass-media vaticane, părintele Lombardi se opreşte asupra câtorva pasaje fundamentale ale vieţii sale şi ale profesiei sale trăite alături de ultimii trei pontifi.

Părinte Lombardi, cu ce sentiment trăiţi această a optzecea aniversare care precedă cu puţine zile - este semnificativ şi acest lucru - cei 50 de ani de hirotonire sacerdotală, la 2 septembrie?

Există un sentiment de uimire pentru că am ajuns aici! Noi toţi atunci când suntem tineri ne gândim la cei 80 de ani, sau la cei 50 de ani de preoţie, ca la nişte ţinte foarte îndepărtate, ale persoanelor foarte bătrâne... şi apoi, zi de zi ne apropiem şi la sfârşit ajungem, şi eventual se merge şi mai departe... deci o uimire însoţită desigur de multă recunoştinţă, pentru că eu nu pot decât să mulţumesc, fie pentru viaţă, fie pentru că am fost chemat să trăiesc această viaţă ca persoană consacrată şi ca preot. Este un timp de mulţumire, dacă vrei şi cu un pic de privire şi de bilanţ asupra propriei vieţi, asupra propriei slujiri, dar în mod substanţial este de mulţumire, pentru că tot ceea ce unul a primit este aşa de mult încât cu adevărat este numai de mulţumit Domnului cu uimire de spus: "Mulţumesc, mi-ai dat atâta timp şi atâtea ocazii şi atâtea dovezi ale harului tău: mulţumesc pentru că m-ai însoţit până aici. Sper că am răspuns într-un mod acceptabil la darul pe care mi l-ai oferit".

Din cei 80 de ani ai dumneavoastră, aproape 50 au fost dedicaţi slujirii Bisericii şi a Sfântului Scaun în domeniul comunicaţiei. Ce aţi învăţat - chiar dacă, desigur, este dificilă o sinteză - mai ales în slujba diferiţilor pontifi peste ani, de altfel, marcaţi de o rapidă, foarte rapidă dezvoltare tehnologică şi în domeniul informaţiei?

Primul lucru pe care l-am învăţat pe baza experienţei - şi m-am străduit un pic, însă, ca să-l învăţ - este că pentru o persoană care are trăieşte în credinţă şi în Biserică o comunicare este o participare la misiunea de a evangheliza, de a comunica, lucru care este tocmai printre perspectivele în care se poate vedea întreaga realitate a lumii, a istoriei, a raportului cu Dumnezeu şi între oameni. Iată comunicarea: Dumnezeul nostru este un Dumnezeu care comunică, un Dumnezeu care ne-a comunicat pe sine însuşi cu cuvintele, cu Revelaţia, cu trimiterea lui Isus Cristos! Apoi toată Biserica are o misiune, care este să comunice, să proclame, să răspândească acest cuvânt al Domnului. A înţelege că dacă unul este chemat să lucreze în domeniul comunicaţiei, este chemat să colaboreze - chiar dacă în moduri şi misiuni specifice - la aceeaşi natură a Bisericii şi a raportului între Dumnezeu şi omenire.

Dumneavoastră sunteţi un iezuit, aţi fost şi provincial al Italiei. Cum a influenţat spiritualitatea ignaţiană asupra modului de a lucra tocmai în comunicare?

Spiritualitatea ignaţiană ne învaţă, ne ajută, ne educă, să-l vedem pe Dumnezeu în toate lucrurile, să vedem lucrarea lui Dumnezeu în jurul nostru, în realitatea şi în persoanele din jurul nostru. Apoi ne ajută să citim ceea ce este realitatea şi persoanele şi evenimentele într-o perspectivă de credinţă, ca prezenţă a Domnului care lucrează. Sfântul Ignaţiu vorbeşte despre Domnul ca despre unul care lucrează: asta m-a impresionat mult întotdeauna. El lucrează în jurul nostru în evenimente, în istorie, în persoane şi este vorba de a-l cunoaşte, de a-l vedea, de a-l re-cunoaşte în această lucrare a sa şi a-i ajuta şi pe alţii să-l vadă, să-l înţeleagă şi să-l primească în această prezenţă a sa.

Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea, Francisc. Dumneavoastră aţi avut oportunitatea de a fi un colaborator apropiat al ultimilor trei pontifi. Ce purtaţi înainte de toate la nivel personal, precum şi profesional, dintr-o experienţă aşa de extraordinară, aproape unică?

Am conceput mereu munca mea ca o slujire şi mi s-a părut clar mereu că papa este un slujitor: papa este un mare slujitor al Bisericii şi al umanităţii, al prezenţei lui Dumnezeu în lume. Aşadar, eu am fost chemat să slujesc această slujire, să colaborez la această slujire. Cu timpul mi s-a părut cu adevărat un mare dar, această chemare la colaborare, pentru că misiunea pe care o desfăşoară papii este cu adevărat o misiune minunată pentru binele persoanelor, al umanităţii, al credincioşilor. Eu am putut să colaborez, să pun un pic toate forţele mele pentru a ajuta această misiune, apoi în sensul specific de a ajuta să se înţeleagă, să se informeze prin mijloacele noastre, prin căile noastre de comunicare. A fost o slujire pentru această mare slujire a papilor adusă umanităţii şi Bisericii. Asta m-a fascinat mereu şi am fost foarte recunoscător că am fost chemat la acest tip de muncă.

Cel care a avut privilegiul de a lucra cu dumneavoastră ştie câtă atenţie aţi dedicat mereu tinerilor, creşterii lor personale şi profesionale. Astăzi, unui tânăr sau unei tinere care vrea să întreprindă profesia jurnalistului, ce sugestii simţiţi că aţi da?

I-aş spune că profesia sa poate să fie una foarte frumoasă, dar care trebuie trăită ca vocaţie: nu numai ca o carieră în care să dezvolte capacităţi tehnice, ci drept o cale prin care unul ajută persoanele ca să-i întâlnească pe alţii, să stabilească o comunicare care este înţelegere, dialog reciproc. O comunicare care ajută să se cunoască adevărul şi să nu fie înşelaţi ceilalţi; în care se învaţă să se scoată în evidenţă şi aspectele pozitive şi nu numai dramatismul suferinţelor sau al problemelor puse de rău şi de nedreptăţi. Desigur acestea trebuie denunţate, dar este necesară şi capacitatea de a arăta o prezenţă, adesea un pic mai ascunsă, dar la fel de importantă, a binelui, a iubirii. Trebuie să spun că în momentele mai bune de slujire, şi ale papilor, în comunicare am avut tocmai experienţa, impresia că şi colegii jurnalişti erau bucuroşi să descopere frumuseţea muncii lor drept comunicatori pentru că ei colaborau să difuzeze mesaje care erau pozitive pentru omenirea în slujba căreia trebuie să fie, drept comunicatori. Acesta mi se pare idealul cu care trebuie mers în domeniul comunicării, cu toată răbdarea şi concreteţea de care avem nevoie pentru a învăţa, zi de zi, să comunicăm bine şi din punctul de vedere profesional. A nu ne lăsa dominaţi de capacităţile tehnico-profesionale, ci a şti că acestea trebuie să fie puse în slujba a ceva mare şi frumos pentru a construi împreună o societate şi o comunitate eclezială civilă demnă.

Dumneavoastră aveţi 80 de ani, dar încă sunteţi activ în domeniul informaţiei, la La Civiltà Cattolica, precum şi în cadrul vatican ca preşedinte al Fundaţiei Ratzinger - Benedict al XVI-lea. Se poate da aşa de mult şi ca bătrâni, aşa cum a subliniat Papa Francisc cu recentele sale cateheze despre aşa-numita vârstă a treia...

Până când unul poate, are forţe, desigur că este bine să desfăşoare slujirea care îi este cerută. Uneori, este o slujire care se schimbă un pic în stil, în natură şi chiar în efecte: o persoană bătrână se simte probabil mai puţin chemată să stea pe actualitatea ultimului moment, ci mai mult pe reflecţie, pe căutarea sensului lucrurilor, pe valori, dar şi pe viitor pentru că nu ne putem concentra pe noi înşine. Un viitor în care să continue să fie conducători lucrurile esenţiale. Întocmai, un pic tradiţional, consider că adevărul, binele, frumosul continuă să fie punctele de referinţă ale vieţii noastre şi ale perspectivei noastre de speranţă.

(După Vatican News, 29 august 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 532.