Papa Francisc: Angelus (21 august 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, duminică frumoasă!

În textul din Evanghelia lui Luca de la liturgia din această duminică, cineva îl întreabă pe Isus: "Sunt puţini cei mântuiţi?". Şi Domnul răspunde: "Străduiţi-vă să intraţi pe poarta cea strâmtă" (Lc 13,24). Poarta strâmtă este o imagine care ar putea să ne înspăimânte, ca şi cum mântuirea ar fi destinată numai pentru câţiva aleşi sau pentru cei perfecţi. Dar asta contrazice ceea ce Isus ne-a învăţat în multe ocazii; şi de fapt, puţin mai înainte, el afirmă: "Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor fi aşezaţi la masă în împărăţia lui Dumnezeu" (v. 29). Aşadar, această poartă este strâmtă, dar este deschisă tuturor! Să nu uităm asta: tuturor! Poarta este deschisă tuturor!

Dar pentru a înţelege mai bine această poartă strâmtă, trebuie să ne întrebăm ce este ea. Isus ia imaginea din viaţa timpului şi probabil că se referă la faptul că, atunci când vedea seara, porţile oraşului erau închise şi rămâne una singură, mai mică şi mai strâmtă: pentru a reintra în casă se putea trece numai pe acolo.

Aşadar să ne gândim la momentul în care Isus spune: "Eu sunt poarta. Dacă cineva intră prin mine va fi mântuit" (In 10,9). Vrea să ne spună că pentru a intra în viaţa lui Dumnezeu, în mântuire, trebuie trecut prin el, nu prin altul, prin el; a-l primi pe el şi cuvântul său. Aşa cum pentru a intra în oraş trebuia "să se măsoare" cu unica poartă strâmtă rămasă deschisă, tot aşa cea a creştinului este o viaţă "după măsura lui Cristos", întemeiată şi modelată pe el. Înseamnă că metrul de măsură este Isus şi evanghelia sa: nu ceea ce gândim noi, ci ceea ce ne spune el. Aşadar, este vorba despre o poartă strâmtă nu pentru că este destinată câtorva, nu, ci pentru că a fi al lui Isus înseamnă a-l urma, a angaja viaţa în iubire, în slujire şi în dăruire de sine aşa cum a făcut el, care a trecut prin poarta strâmtă a crucii. A intra în proiectul de viaţă pe care Dumnezeu ni-l propune cere să restrângem spaţiul egoismului, să reducem prezumţia autosuficienţei, să coborâm înălţimile mândriei şi ale orgoliului şi să depăşim lenea pentru a străbate riscul iubirii, chiar şi atunci când comportă crucea.

Pentru a fi concreţi, să ne gândim la gesturile zilnice de iubire pe care le ducem înainte cu trudă: să ne gândim la părinţii care se dedică fiilor făcând sacrificii şi renunţând la timpul pentru ei înşişi; la cei care se ocupă de alţii şi nu numai de propriile interese: câţi oameni sunt aşa, buni; să ne gândim la cel care merge înainte pentru a munci cu angajare, suportând suferinţe şi eventual neînţelegeri; să ne gândim la cel care suferă din cauza credinţei, dar continuă să se roage şi să iubească; să ne gândim la cei care, în loc să urmeze propriile instincte, răspund la rău cu bine, găsesc forţa de a ierta şi curajul de a reîncepe. Acestea sunt numai câteva exemple de oameni care nu aleg poarta largă a propriei comodităţi, ci poarta strâmtă a lui Isus, a unei vieţii dedicate în iubire. Aceştia, spune astăzi Domnul, vor fi recunoscuţi de Tatăl mult mai mult decât aceia care se cred mântuiţi deja şi, în realitate, în viaţă sunt cei care "săvârşesc fărădelege" (Lc 13,27).

Fraţilor şi surorilor, noi în care parte vrem să stăm? Preferăm calea uşoară de a ne gândi numai la noi înşine sau alegem poarta strâmtă a evangheliei, care pune în criză egoismele noastre, dar ne face capabili să primim viaţa adevărată care vine de la Dumnezeu şi ne face fericiţi? În ce parte stăm? Sfânta Fecioară Maria, care l-a urmat pe Isus până la cruce, să ne ajute să măsurăm viaţa noastră după el, pentru a intra în viaţa deplină şi veşnică.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Urmăresc de aproape cu preocupare şi durere situaţia care s-a creat în Nicaragua, care implică persoane şi instituţii. Aş vrea să exprim convingerea mea şi dorinţa mea ca, prin intermediul unui dialog deschis şi sincer, să se poată găsi încă bazele pentru o convieţuire respectuoasă şi paşnică. Să-i cerem Domnului, prin mijlocirea Preacuratei, ca să inspire în inimile tuturor această voinţă concretă.

Fraţilor şi surorilor, vă salut pe voi toţi, romani şi pelerini din diferite ţări: familii, grupuri parohiale, asociaţii. Îndeosebi, salut comunitatea de la Colegiul Pontifical Nord American, în special pe noii seminarişti abia sosiţi, şi îi îndemn la angajarea spirituală şi la fidelitatea faţă de evanghelie şi faţă de Biserică. Salut consacratele din Ordo virginum şi le încurajez să mărturisească iubirea lui Cristos cu bucurie.

Salut credincioşii din Verona, Trevignano, Pratissolo; tinerii din Patern?, Lequile şi cei din drumul Via lucis care, susţinuţi de exemplul sfinţilor de la "uşa de alături", vor întâlni săracii care trăiesc în gările feroviare. Şi un salut şi tinerilor Neprihănitei.

Să perseverăm în apropiere şi în rugăciune pentru iubitul popor ucrainean, care trăieşte o cruzime uriaşă.

Vă urez o duminică frumoasă şi vă rog nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 386.