Papa Francisc: Mesaj pentru al XLIII-lea Meeting pentru prietenia dintre popoare (Rimini, 20-25 august 2022)

Cu ocazia celei de-a 43-a ediţii Meeting pentru prietenia dintre popoare, care se deschide la Rimini cu tema "O pasiune faţă de om", Sfântul Părinte Francisc a trimis episcopului de Rimini, ES Mons. Francesco Lambiasi, prin intermediul cardinalului secretar de stat Pietro Parolin, mesajul pe care-l prezentăm în continuare:

Vatican, 21 iulie 2022

Excelenţei Sale Reverendisime
Mons. Francesco Lambiasi,
episcop de Rimini

Excelenţa Reverendisima,

Sfântul Părinte vă salută din inimă şi vă încredinţează, prin intermediul meu, acest mesaj pentru apropiatul Meeting pentru prietenia între popoare, intitulat "O pasiune faţă de om". În centenarul naşterii slujitorului lui Dumnezeu mons. Luigi Giussani, organizatorii vor să facă o comemorare recunoscătoare a zelului său apostolic, care l-a determinat să întâlnească atâtea persoane şi să ducă fiecăruia vestea bună a lui Isus Cristos. De fapt a spus în discursul său la Meeting-ul din 1985: "Creştinismul nu s-a născut pentru a fonda o religie, s-a născut ca pasiune faţă de om. [...] Iubirea faţă de om, veneraţia faţă de om, duioşia faţă de om, pasiunea faţă de om, stima absolută faţă de om".

Uneori se pare că istoria a întors spatele la această privire a lui Cristos asupra omului. Papa Francisc a subliniat asta în atâtea ocazii: "Fragilitatea timpurilor în care trăim este şi aceasta: a crede că nu există posibilitate de răscumpărare, o mână care te ridică, o îmbrăţişare care te salvează, te iartă, te ridică, te inundă cu o iubire infinită, răbdătoare, indulgentă; te repune în cursă" (Il nome di Dio ? Misericordia. Una conversazione con Andrea Tornielli [Numele lui Dumnezeu este Milostivire. O conversaţie cu Andrea Tornielli], Citt? del Vaticano-Milano 2016, 31). Acesta este aspectul cel mai dureros al experienţei multora care au trăit singurătatea în timpul pandemiei sau care au trebuit să părăsească toate pentru a scăpa de violenţa războiului. Iată aşadar că parabola bunului samaritean este astăzi mai mult ca oricând un cuvânt-cheie, pentru că este evident cum "oamenii în interiorul lor aşteaptă ca samariteanul să vină în ajutorul lor, ca el să se aplece asupra lor, să verse ulei pe rănile lor, să aibă grijă de ei şi să-i ducă la adăpost. În ultimă analiză ei ştiu că au nevoie de milostivirea lui Dumnezeu şi de delicateţea sa [...], de o iubire mântuitoare care să le fie dăruită gratuit" (Interviu luat S.S. Papa emerit Benedict al XVI-lea, în Per mezzo della fede, sub îngrijirea lui Daniele Libanori, Cinisello Balsamo 2016, 129).

Evanghelia îl indică pe bunul samaritean ca model al unei pasiuni necondiţionate faţă de fiecare frate şi soră care este întâlnit de-a lungul drumului; şi pentru aceasta are o asonanţă profundă cu tema Meeting-ului: "Să ne îngrijim de fragilitatea fiecărui bărbat, a fiecărei femei, a fiecărui copil şi a fiecărui bătrân, cu acea atitudine solidară şi atentă, atitudinea de proximitate a bunului samaritean" (Enciclica Fratelli tutti, 79).

Nu este vorba numai de generozitate, pe care unii o au mai mult şi alţii mai puţin. Aici Isus vrea să ne pună în faţa rădăcinii profunde a gestului bunului samaritean. Papa Francisc o descrie astfel: "Recunoaşterea lui Cristos însuşi în fiecare frate abandonat sau exclus (cf. Mt 25,40.45). În realitate, credinţa umple de motivaţii nemaiauzite recunoaşterea celuilalt, pentru că acela care crede poate ajunge să recunoască faptul că Dumnezeu iubeşte fiecare fiinţă umană cu o iubire infinită şi că îi conferă cu asta o demnitate infinită. La asta se adaugă că noi credem că Cristos şi-a vărsat sângele pentru toţi şi pentru fiecare, deci nimeni nu rămâne în afara iubirii sale universale" (ibid., 85).

Acest mister nu încetează niciodată să ne uimească, aşa cum chiar don Giussani a mărturisit în prezenţa Sfântului Ioan Paul al II-lea la 30 mai 1998: "«Ce este omul că îţi aminteşti de el, fiul omului pentru că te îngrijeşti de el?». Nicio întrebare nu m-a impresionat vreodată, în viaţa, aşa ca aceasta. A existat numai un om pe lume care îmi putea răspunde, punând o nouă întrebare: «Ce i-ar folosi omului dacă ar câştiga lumea întreagă, dar apoi s-a pierde pe sine însuşi? Sau ce va putea da omul în schimb?». [...] Numai Cristos ia în întregime la inimă umanitatea mea" (Generare tracce nella storia del mondo [A genera urme în istoria lumii], Milano 2019, 78).

Această pasiune a lui Cristos faţă de destinul fiecărei creaturi trebuie să anime privirea credinciosului faţă de oricine: o iubire gratuită, fără măsură şi fără calcule. Dar - ne întrebăm - toate acestea n-ar putea să apară o intenţie pioasă, faţă de ceea ce vedem întâmplându-se în lumea de astăzi? În ciocnirea tuturor împotriva tuturor, unde egoismele şi interesele de parte par să dicteze agenda în viaţa fiecăruia şi a naţiunilor, cum este posibil să-l privim pe cel care este lângă noi ca un bine de respectat, de păzit şi de îngrijit? Cum este posibil să se umple distanţa care îi separă pe unii de alţii? Pandemia şi războiul par să fi lărgit groapa, făcând să se înapoieze drumul spre o omenire mai unită şi solidară.

Dar ştim că drumul fraternităţii nu este desenat pe nori: el străbate multele deşerturi spirituale prezente în societăţile noastre. "În deşert - spunea papa Benedict al XVI-lea - se redescoperă valoarea a ceea ce este esenţial pentru a trăi; astfel în lumea contemporană sunt nenumărate semnele, adesea exprimate în formă implicită sau negativă, setei de Dumnezeu, ale sensului ultim al vieţii. Şi în deşert este nevoie mai ales de persoane de credinţă care, cu însăşi viaţa lor, arată calea spre Ţara promisă şi astfel ţin trează speranţa" (Omilia la Sfânta Liturghie de deschidere a Anului Credinţei, 11 octombrie 2012). Papa Francisc nu încetează să indice drumul care străbate deşertul aducând viaţă: "Angajarea noastră nu constă exclusiv în acţiuni sau în programe de promovare şi asistenţă; ceea ce Duhul pune în mişcare nu este un exces de activism, ci înainte de toate o atenţie îndreptată spre celălalt considerându-l ca una cu noi înşine. Această atenţie de iubire este începutul unei adevărate preocupări faţă de persoana sa şi pornind de la ea doresc să caut efectiv binele său" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 199).

A recupera această conştiinţă este decisiv. O persoană nu poate parcurge singură drumul descoperirii de sine, întâlnirea cu celălalt este esenţială. În acest sens, bunul samaritean ne arată că existenţa noastră este intim legată cu aceea a celorlalţi şi că raportul cu celălalt este condiţie pentru a deveni pe deplin noi înşine şi pentru a aduce rod. Dăruindu-ne viaţa, Dumnezeu ni s-a dat într-un fel pe sine însuşi pentru ca noi, la rândul nostru, să ne dăm celorlalţi: "O fiinţă umană este făcută în aşa fel încât nu se realizează, nu se dezvoltă şi nu poate găsi propria plinătate decât printr-o sinceră dăruire de sine" (Enciclica Fratelli tutti, 87). Don Giussani adăuga că iubirea este dăruire de sine "emoţionată". De fapt, este emoţionant să ne gândim că Dumnezeu, Atotputernicul, s-a aplecat asupra nimicului nostru, a avut milă de noi şi ne-a iubit pe fiecare în parte cu o iubire veşnică.

Care este rodul celui care, imitându-l pe Isus, se dăruieşte pe sine? "Prietenia socială care nu exclude pe nimeni şi fraternitatea deschisă tuturor" (ibid., 94). O îmbrăţişare care dărâmă zidurile şi merge în întâmpinarea celuilalt având conştiinţa despre cât valorează fiecare persoană concretă, în orice situaţie s-ar afla. O iubire faţă de celălalt pentru ceea ce este: creatură a lui Dumnezeu, făcută după chipul şi asemănarea sa, aşadar înzestrată cu o demnitate intangibilă, de care nimeni nu poate dispune sau, mai rău, abuza.

Această prietenie socială, fiind credincioşi, suntem invitaţi s-o alimentăm cu mărturia noastră: "Comunitatea evanghelizatoare se pune prin opere şi gesturi în viaţa zilnică a celorlalţi, micşorează distanţele, se înjoseşte până la umilire dacă este necesar şi asumă viaţa umană, atingând trupul suferind al lui Cristos în popor" (Evangelii gaudium, 24). Câtă nevoie au bărbaţii şi femeile din timpul nostru să întâlnească persoane care să nu dea lecţii de la balcon, ci să coboare pe stradă pentru a împărtăşi truda zilnică a vieţii, susţinute de o speranţă credibilă!

Papa Francisc insistă în a-i chema pe creştini la această misiune istorică, pentru binele tuturor, având certitudinea că izvorul demnităţii fiecărei fiinţe umane şi posibilitatea unei fraternităţi universale este Evanghelia lui Isus întrupată în viaţa comunităţii creştine: "Dacă muzica Evangheliei încetează să vibreze în măruntaiele noastre, vom pierde bucuria care provine din compasiune, duioşia care se naşte din încredere, capacitatea reconcilierii care îşi are izvorul în faptul de a ne şti mereu iertaţi-trimişi. Dacă muzica Evangheliei încetează să sune în casele noastre, în pieţele noastre, în locurile de muncă, în politică şi în economie, vom stinge melodia care ne provoca să luptăm pentru demnitatea fiecărui bărbat şi a fiecărei femei" (Discurs la Întâlnirea ecumenică, Riga - Letonia, 24 septembrie 2018).

Sfântul Părinte doreşte ca organizatorii şi participanţii la Meeting-ul 2022 să primească acest apel cu inimă bucuroasă şi disponibilă, continuând să colaboreze cu Biserica universală pe calea prieteniei între popoare, dilatând în lume pasiunea faţă de om. Şi în timp ce încredinţează această intenţie mijlocirii Mariei Preasfinte, trimite din inimă binecuvântarea apostolică.

Exprimând urarea mea personală pentru un Meeting care să răspundă pe deplin aşteptărilor, mă confirm cu sentimente de respect deosebit

al Excelenţei Voastre Reverendisime
foarte sincer
Cardinal Pietro Parolin,
secretar de stat

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 301.