Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Dialectul feminin al Mariei

de Luigi Maria Epicoco

Fiecare comemorare mariană nu este numai un pretext liturgic care întrerupe scurgerea normală a timpului de peste an al liturgiilor noastre și al vieții noastre de credincioși. Fiecare comemorare mariană ne constrânge cu bunăvoință să ne confruntăm cu ceea ce Papa Francisc a definit recent dialectul feminin. Prin această expresie pontiful percepe una din particularitățile acelui geniu feminin din care este făcută Biserica. De fapt, în majoritatea cazurilor tocmai femeia subiectivează viața, adică o face să devină o experiență care privește persoanele în singularitatea lor.

De exemplu, o iubire maternă nu este niciodată o iubire generală, abstractă, ci este întotdeauna iubire particulară, iubire care cheamă copilul pe nume. Fiecare, în fața acestui tip de experiență de bine, se simte luat în considerare în unicitatea sa. În acest sens limba iubirii este mereu o limbă dialectală, adică o limbă cusută pe unicitatea noastră.

Iată așadar motivul pentru care atunci când celebrăm o comemorare mariană noi suntem interpelați în manieră dialectală să înțelegem mesajul Evangheliei. În mod deosebit în solemnitatea Ridicării Sfintei Fecioare Maria la cer, suntem în contact cu misterul morții și al destinului nostru ultim.

Maria ne mărturisește că ceea ce deja i s-a întâmplat ei, se va întâmpla la sfârșitul timpurilor pentru fiecare dintre noi. Dar în același timp este un pic ca și cum această sărbătoare ar vrea să facă foarte explicită acea expresie pe care adesea noi o recităm în Bucură-te, Marie, "roagă-te pentru noi păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre".

Este frumos să știm că mai ales în ultimul ceas al acestei călătorii a noastre invocăm prezența acestei Mame. Astfel și moartea va putea vorbi limbajul dialectului, deci va putea să fie nu o experiență alienantă care ne aruncă în gol, ci mai degrabă o experiență care ne vorbește cu tu și ne introduce într-o relație de iubire pe care datorită înaltei sale calități noi o numim paradis. De fapt, ce altceva este paradisul dacă nu experiența de neșters a faptului de a ne ști iubiți și de a iubi fără expirări?

Maria este ridicată la cer și ne precedă demitizând astfel acea frică de moarte care străbate în mod misterios fiecare viață a noastră. Nu mai suntem pe cale spre un "probabil", ci spre un "sigur" în care această femeie a pus deja trupul său glorios.

(După L'Osservatore Romano, 13 august 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu


 

lecturi: 422.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat