Papa Francisc: Angelus (14 august 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Evanghelia liturgiei de astăzi este o expresie a lui Isus care ne impresionează mereu şi ne interoghează. În timp ce este pe drum cu discipolii săi, el spune: "Foc am venit să arunc pe pământ şi ce altceva vreau decât să se aprindă!" (Lc 12,49). Despre ce foc vorbeşte? Şi ce semnificaţie au aceste cuvinte pentru noi astăzi, acest foc pe care-l aduce Isus?

Aşa cum ştim, Isus a venit să aducă în lume Evanghelia, adică vestea bună a iubirii lui Dumnezeu faţă de fiecare dintre noi. De aceea ne spune că Evanghelia este ca un foc, pentru că este vorba de un mesaj care, atunci când intră năvalnic în istorie, arde echilibrele vechi ale vieţii, provoacă la ieşirea din individualism, provoacă la învingerea egoismului, provoacă la trecerea de la sclavia păcatului şi a morţii la viaţa nouă a Celui Înviat, a lui Isus înviat. Adică Evanghelia nu lasă lucruri aşa cum sunt; când trece Evanghelia şi este ascultată şi primită, lucrurile nu rămân aşa cum sunt. Evanghelia provoacă la schimbare şi invită la convertire. Nu împarte o falsă pace intimistă, ci aprinde o nelinişte care ne pune în mişcare, ne determină să ne deschidem la Dumnezeu şi la fraţi. Este exact ca focul: în timp ce ne încălzeşte cu iubirea lui Dumnezeu, vrea să ardă egoismele noastre, să lumineze părţile întunecate ale vieţii - toţi avem! -, să consume idolii falşi care ne fac sclavi.

Pe urma profeţilor biblici - să ne gândim de exemplu la Ilie şi la Ieremia - Isus este aprins de focul iubirii lui Dumnezeu şi, pentru a-l face să ardă în lume, se dedică personal, iubind până la sfârşit, adică până la moarte şi la moartea pe cruce (cf. Fil 2,8). El este plin de Duh Sfânt, care este comparat cu focul, şi cu lumina sa şi forţa sa dezvăluie faţa milostivă a lui Dumnezeu şi dă plinătate celor care sunt consideraţi pierduţi, dă la o parte barierele marginalizărilor, vindecă rănile trupului şi ale sufletului, reînnoieşte o religiozitate redusă la practici exterioare. Pentru aceasta este foc: schimbă, purifică.

Aşadar, ce înseamnă pentru noi, pentru fiecare dintre noi - pentru mine, pentru voi, pentru tine -, ce înseamnă pentru noi acest cuvânt al lui Isus, despre foc? Ne invită să reaprindem flacăra credinţei, pentru ca ea să nu devină o realitate secundară, sau un mijloc de bunăstare individuală, care ne face să evadăm din provocările vieţii şi din angajarea în Biserică şi în societate. De fapt - spunea un teolog -, credinţa în Dumnezeu "ne asigură, dar nu cum am vrea noi: adică nu pentru a ne procura o iluzie paralizantă sau o satisfacţie fericită, ci pentru a ne permite să acţionăm" (De Lubac, Sulle vie di Dio, Milano 2008, 184). Aşadar, credinţa nu este un "nani-nani" care ne leagănă pentru a ne adormi. Credinţa adevărată este un foc, un foc aprins pentru a ne face să stăm treji şi activi chiar şi noaptea!

Şi atunci putem să ne întrebăm: eu sunt pasionat de Evanghelie? Eu citesc adesea Evanghelia? O port cu mine? Credinţa pe care o mărturisesc şi pe care o celebrez mă pune într-o linişte fericită sau aprinde în mine focul mărturiei? Putem să ne întrebăm asta şi ca Biserică: în comunităţile noastre, ard focul Duhului, pasiunea pentru rugăciune şi pentru caritate, bucuria credinţei, sau ne târâm în oboseală şi în obişnuinţă, cu faţa posomorâtă şi plânsul pe buze şi bârfele în fiecare zi? Fraţilor şi surorilor, să ne verificăm cu privire la asta, aşa încât şi noi să putem spune ca Isus: suntem aprinşi de focul iubirii lui Dumnezeu şi vrem "să-l aruncăm" în lume, să-l ducem la toţi, pentru ca fiecare să descopere duioşia Tatălui şi să experimenteze bucuria lui Isus, care lărgeşte inima - şi Isus lărgeşte inima! - şi face viaţa frumoasă. Să o rugăm pentru asta pe Sfânta Fecioară: ea, care a primit focul Duhului Sfânt, să mijlocească pentru noi.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Doresc să atrag atenţia cu privire la criza umanitară gravă care loveşte Somalia şi unele zone din ţările limitrofe. Populaţiile din această regiune, care trăiesc deja în condiţii foarte precare, se află acum în pericol de moarte din cauza secetei. Doresc ca solidaritatea internaţională să poată răspunde eficient la această stare de urgenţă. Din păcate războiul abate atenţia şi resursele, dar acestea sunt obiectivele care cer angajarea maximă: lupta împotriva foamei, sănătatea, instruirea.

Adresez un salut cordial vouă, credincioşi din Roma şi pelerini din diferite ţări. Văd steaguri poloneze, ucrainene, franceze, italiene, argentiniene! Mulţi pelerini. Salut, îndeosebi, educatorii şi cateheţii din unitatea pastorală Codevigo (Padova), universitarii din Mişcarea Tineretului Salezian din Triveneto şi tinerii din unitatea pastorală Villafranca (Verona).

Şi un gând special se îndreaptă spre numeroşii pelerini care astăzi s-au adunat în Sanctuarul Milostivirii Divine la Cracovia, unde în urmă cu douăzeci de ani Sfântul Ioan Paul al II-lea a făcut Actul de Încredinţare a lumii către Milostivirea Divină. Mai mult ca oricând vedem astăzi sensul acelui gest, pe care vrem să-l reînnoim în rugăciune şi în mărturia vieţii. Milostivirea este calea mântuirii pentru fiecare dintre noi şi pentru întreaga lume. Şi să-i cerem Domnului milostivire specială, milostivire şi îndurare pentru martirizatul popor ucrainean.

Urez tuturor o duminică frumoasă. Şi vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere, şi tinerilor Neprihănitei.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 138.