A trecut la Domnul cardinalul Jozef Tomko

A murit la primele ore ale zilei de luni 8 august 2022, în reşedinţa sa de la Roma, cardinalul slovac Jozef Tomko, fost secretar general al Sinodului Episcopilor, prefect emerit al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor şi preşedinte emerit al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale. Avea 98 de ani şi era cel mai bătrân membru al Colegiului Cardinalilor. La 25 iunie a fost internat la Spitalul Policlinic Gemelli ca urmare a unei căderi, cu complicaţii datorate şi infectării de Covid-19. În timpul şederii sale în spital a primit, la 16 iulie, vizita cardinalului secretar de stat. Sâmbătă 6 august s-a întors în apartamentul său, unde era asistat de Surorile Milostivirii ale Sfântului Vincenţiu de Paul.

Cardinalul Tomko s-a născut la 11 martie 1924 la Udavské, în Arhidieceza de Košice, în Slovacia. A primit hirotonirea sacerdotală la 12 martie 1949. La 12 iulie 1979 a fost ales arhiepiscop titular de Doclea şi numit secretar general al Sinodului Episcopilor. A primit hirotonirea episcopală de la Ioan Paul al II-lea, în Capela Sixtină, la 15 septembrie 1979. A fost numit pro-prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor la 24 aprilie 1985. În consistoriul din 25 mai din acelaşi an a fost creat şi publicat cardinal al diaconiei "Gesù Buon Pastore alla Montagnola", devenind prefect al Dicasterului misionar. La 29 ianuarie 1996 a optat pentru titlul "Santa Sabina all'Aventino". La 9 aprilie 2001 a renunţat la funcţia de prefect şi, de la 15 octombrie 2001 până la 1 octombrie 2007, a fost preşedinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale. Liturghia de înmormântare va fi celebrată joi, 11 august 2022, la ora 11.00, la altarul catedrei din bazilica vaticană. După aceea cardinalul va fi înmormântat în Slovacia, în catedrala din Košice.

Evenimentele istorice l-au împiedicat îndelung să se întoarcă în Slovacia sa, şi astfel Jozef Tomko a ales ca patrie lumea. Cu această viziune universală a trăit angajarea sa ca "motor" al Sinodului Episcopilor şi apoi ca prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, călătorind în lung şi în lat pentru a întâlni oamenii, mai ales în colţurile cele mai sărace ale pământului.

Figura sa, nobilă şi austeră, rămâne legată, îndeosebi, de gestul liturgic din Miercurea Cenuşii: fiind cardinal titular de "Santa Sabina", el, începând din 1996, a impus cenuşa la trei papi. "Trebuie să mărturisesc un anumit disconfort personal în care mă aflu în fiecare an", a destăinuit el. "Disconfortul - explica el - se naşte tocmai din formula impunerii cenuşii. Cu adevărat îmi este greu să-i repet papei: «Convertiţi-vă şi credeţi în Evanghelie». El care avea drept deplin să spună asta mie şi tuturor celorlalţi!"

După studiile primare în oraşul natal Udavské, a frecventat şcoala secundară la Michalovce, între 1935 şi 1943, când s-a înscris la Facultatea de Teologie "Sfinţii Ciril şi Metodiu" la Bratislava.

Însă, în plin al Doilea Război Mondial, parcursul său a fost întrerupt în mod forţat. Şi astfel a ajuns în 1945 la Roma, unde locuind în Colegiul Pontifical "Sfântul Ioan Nepomuk", a făcut studiile la Universităţile Pontificale Lateran şi Gregoriana, obţinând doctoratele în teologie, drept canonic şi ştiinţe sociale, cu o disertaţie despre De Sancti Spiritus inhabitatione secundum B. Petrum de Tarantasia (1951).

Cu luarea puterii şi cu persecuţia comunistă, din 1948 i-a fost imposibil să se întoarcă în Cehoslovacia. Şi astfel, în 1949, a fost hirotonit preot la Roma de arhiepiscopul vice-gerent Luigi Traglia, încardinându-se în dieceza papei.

Între 1950 şi 1965 a desfăşurat funcţiile de econom, vice-rector şi rector al Colegiului Nepomucen şi al Colegiului pentru preoţi proveniţi din diferite ţări, inclusiv cele din misiune şi din America Latină.

A intrat în slujba Sfântului Scaun prin concurs în august 1961. Prima sa funcţie a fost aceea de adjutant de studiu în Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. A fost printre cei numiţi să organizeze Comisia Teologică Internaţională, ca secretar tehnic. Din 1966 a lucrat timp de treisprezece ani la Sfântul Oficiu ca şef de oficiu al secţiunii doctrinale.

În 1967 a desfăşurat misiunea de secretar special la prima adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor cu tema: "Păstrarea şi întărirea credinţei catolice, integritatea sa, vigoarea sa, dezvoltarea sa, coerenţa sa doctrinală şi istorică". Şi începând din 1970 până în 1978 a ţinut cursuri de actualizare canonică la Gregoriana.

În decembrie 1974 a fost numit subsecretar al Congregaţiei pentru Episcopi. Îndeosebi, a colaborat la redactarea documentului despre colaborarea dintre episcopi şi călugări Mutuae relationes (1978).

În 1979, Ioan Paul al II-lea, alegându-l arhiepiscop, i-a încredinţat funcţia de secretar general al Sinodului Episcopilor. Papa Wojtyła i-a conferit personal hirotonirea episcopală în Capela Sixtină în ziua sărbătorii Sedembolestnà Panna Mària, Fecioara celor Şapte Dureri, patroana Slovaciei. Pontiful a ţinut omilia în slovacă şi a dispus ca Radio Vatican să transmită în ţările din Europa Centrală toată celebrarea, preluată şi de televiziunea austriacă, vizibilă şi în naţiunea învecinată. Co-consacratori au fost arhiepiscopul Eduardo Martínez Somalo, substitut de la Secretariatul de Stat, şi Andrew Gregory Grutka, episcop de Gary. "Ut Ecclesia aedificetur" este motoul său episcopal.

În cei şase ani ca secretar general al Sinodului Episcopilor a pregătit şi a îngrijit desfăşurarea a două adunări generale ordinare, în 1980 şi în 1983, respectiv despre familie şi despre pocăinţă şi reconciliere, şi a adunării speciale pentru Ţările de Jos (1980).

A lansat şi pregătirea adunării extraordinare, convocată pentru toamna din 1985, cu ocazia celei de-a 20-a aniversări a încheierii Conciliului al II-lea din Vatican, şi a celei ordinare din 1987 despre vocaţia şi misiunea laicilor. A îngrijit volumul Sinodul Episcopilor. Natura, metoda, perspectivele (Libreria Editrice Vaticana, 1985); de asemenea a potenţat secretariatul general pentru a-i imprima dinamism nou.

În miezul acestei lucrări, în 1985, a fost numit pro-prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, asumând şi funcţia de mare cancelar al Universităţii Pontificale Urbaniana. După o lună a primit purpura de cardinal, devenind astfel prefect.

În acest rol a început să călătorească în ţările de misiune, conştient că n-ar fi putut să fie prefectul de la Propaganda Fide rămânând în biroul său. Şi cu acest stil a dat impuls întregii strategii misionare, contribuind la înfiinţarea a circa 180 de dieceze noi.

În 2009 a publicat, şi în ediţie italiană, cartea Pe drumurile misiunii, editată deja în limba slovacă şi tradusă şi în engleză. În acele pagini a adunat experienţele de călătorie din cei şaisprezece ani ai săi în fruntea dicasterului. Au fost călătorii pastorale pentru a institui dieceze noi, pentru a întemeia biserici noi, seminarii, centre educative şi sanitare, precum şi călătorii de pregătire pentru vizitele sfântului Ioan Paul al II-lea. La 18 martie 1989 a fost pus în fruntea Comisiei inter-dicasteriale pentru călugării consacraţi, organism instituit la aceeaşi dată şi pus sub egida Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor.

În 1989 s-a întors în Slovacia pentru hirotonirea episcopală - petrecută la 9 septembrie - a noului episcop de Spiš, Monseniorul František Tondra: semn al unei atitudini schimbate a statului faţă de Biserică. Apoi, deosebit de semnificativă a fost participarea sa la sesiunea plenară a Consiliului Naţional Slovac la 21 aprilie 1991, cu o intervenţie de mare impact, sub semnul actualităţii mărturiei sfinţilor Ciril şi Metodiu în vederea elaborării unei perspective pentru post-comunism.

La 12 şi 13 aprilie 1990 l-a însoţit pe Ioan Paul al II-lea în timpul călătoriei istorice în fosta Republica Federativă Cehă şi Slovacă. Papa Wojtyła avea să viziteze apoi Slovacia şi în 1995 (30 iunie - 3 iulie) şi în 2003 (11-14 septembrie).

În 1998 a fost preşedinte delegat al adunării speciale pentru Asia a Sinodului Episcopilor.

După trei mandate ca prefect al Propaganda Fide, în 2001 a renunţat la funcţia sa. În acelaşi an, Ioan Paul al II-lea l-a numit preşedinte al Comitetului Pontifical pentru Congresele Euharistice Internaţionale. În acest domeniu a organizat două Congrese, ambele prezidate de el ca legat pontifical: primul în Mexic, la Guadalajara, în 2002; al doilea la Québec, în Canada, în iunie 2008, la opt luni după renunţarea sa la funcţie.

La 17 martie 2010 a făcut parte din Comisia internaţională de investigaţie despre Medjugorje la Congregaţia pentru Doctrina Credinţei.

La 24 aprilie 2012 a fost numit de Benedict al XVI-lea membru al Comisiei de cardinali pentru a desfăşura o investigaţie ca urmare a divulgării la televiziune, în ziare şi în alte mijloace de comunicare, a unor documente protejate de secret de oficiu. Cu el făceau parte din comisie cardinalii Julián Herranz Casado şi Salvatore De Giorgi.

În diferitele misiuni ale slujirii sale ecleziale a colaborat, în rolul de membru, consultant sau participant, la activităţi la nivel internaţional în domeniul ecumenismului. Între altele, în 1972 a făcut parte din delegaţia Sfântului Scaun la Federaţia Mondială Luterană şi la Consiliul Mondial al Bisericilor la Geneva. A fost membru şi al Comisiei mixte catolică-luterană-reformată despre teologia căsătoriei.

În afară de asta a condus delegaţia Sfântului Scaun la reuniunea miniştrilor europeni pentru problemele familiei, ţinută la Roma în 1981; a făcut parte din Consiliul superior al Operelor Misionare Pontificale; şi s-a angajat în aprofundarea problematicilor referitoare la viaţa consacrată, dreptate şi pace, laicat.

Începând de la numirea sa ca secretar general al Sinodului Episcopilor a participat aproape la toate adunările ordinare şi speciale.

A fost de mai multe ori trimis de Sfântul Scaun la reuniuni ale episcopilor. Îndeosebi, în 1970, la Conferinţa Panasiatică la Manila; în 1973, la adunarea plenară a celor patru episcopate din Oceania la Sydney; în 1979, la a treia Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Puebla; în 1980, la celebrările de 25 de ani de la fondarea CELAM la Rio de Janeiro; în 1981, la reuniunea SECAM la Yaoundé; în 1992, la a patra Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Santo Domingo.

În multiple ocazii a fost trimis special al papei: în 1986, la Kampala pentru celebrările în cinstea martirilor din Uganda; în 1987, la Bogotá pentru al treilea congres misionar latinoamerican; în 1988, la Bamako pentru centenarul evanghelizării lui Mali; în 1989, la Dakar, în Senegal, pentru centenarul pelerinajelor la sanctuarul naţional Notre-Dame de la Délivrance din Poponguine; în 1991, la Lima pentru al patrulea congres misionar latinoamerican, precum şi la celebrările centenarului Bisericii din Camerun; în 1992, la cele pentru cei 150 de ani ai evanghelizării lui Tonga; în 1993, la cele pentru centenarul Arhidiecezei de Accra în Ghana; în 1994, la cele pentru cei 150 de ani ai evangelizării Insulelor Fiji; în 1996, la ceremoniile conclusive ale centenarului evanghelizării Namibiei; în 1997, la ceremoniile pentru cei 150 de ani ai Diecezei de Port-Louis, Mauritius; în 1999, la Paraná, în Argentina, la al şaselea congres misionar latinoamerican şi la primul congres misionar american; în 2002, la promulgarea solemnă a actelor primului Conciliu plenar al Bisericii din Slovenia; în 2003, în Ucraina la mutarea relicvelor fericitului episcop martir Teodor Romzha.

Tot în 2003, a fost în fruntea delegaţiei Sfântului Scaun la congresul interreligios din Astana, în Kazahstan. Apoi, în 2005, a fost trimis special la ceremoniile conclusive ale Congresului euharistic slovac şi, la Murcia, în Spania, la celebrările pentru primul Congres euharistic internaţional universitar; în 2009, în Grecia, la ceremonia conclusivă a Anului Paulin şi, la Taipei, pentru cea a celor 150 de ani ai evanghelizării Taiwanului; în 2010, pentru celebrările celui de-al treilea centenar al catedralei din Minsk în Bielorusia; în 2011, în Croaţia, pentru cei 600 de ani ai miracolului euharistic de la Ludbreg şi, în Rusia, pentru centenarul dedicării catedralei "Neprihănita Zămislire" la Moscova; în 2012, în Ucraina, pentru cei 60 de ani ai sediului arhiepiscopal mitropolitan de la Lvov al latinilor şi în 2014, tot în Ucraina, pentru cei douăzeci şi cinci de ani ai libertăţii regăsite a eparhiei greco-catolice de Mukachevo.

În afară de asta, în Curia Romană a fost membru al Consiliului Secţiunii a II-a a Secretariatului de Stat; al Congregaţiilor pentru Doctrina Credinţei, pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor, pentru Episcopi, pentru Cler, pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, pentru Educaţia Catolică. În afară de asta, a făcut parte din Consiliile Pontificale al Culturii şi pentru Textele Legislative; din Comisia Pontificală pentru Statul Cetatea Vaticanului şi din Comisia de cardinali de supraveghere pentru Institutului pentru Operele de Religie.

În sfârşit, cu bucurie deosebită l-a însoţit pe sfântul Ioan Paul al II-lea - pe care-l cunoştea încă din 1969, împărtăşind şi pasiunea sa pentru excursiile în Munţii Tatra - în călătoriile sale apostolice în Slovacia. De la prima vizită istorică în 1990, la cea din 1995, până la pelerinajul din 2003 în timpul căruia papei, fragil din cauza bolii, i-a adus slujirea de "a da glas" citind omilii şi discursuri.

Activitatea sa în faţa problemelor religioase ale conaţionalilor săi slovaci a adus roade tangibile. A fost co-fondator al unei reviste religioase şi al Institutului "Sfinţii Ciril şi Metodiu" din Roma. Şi a vizitat de mai multe ori comunităţile slovace din Statele Unite ale Americii, din Canada şi din diferite ţări europene.

Cu ocazia călătoriei Papei Francisc în Slovacia, de la 12 la 15 septembrie 2021, a voit să participe la întâlnirea cu tinerii pe stadionul Lokomotiva, la Košice, marţi 14 septembrie. Şi la 30 aprilie a fost prezent în Aula "Paul al VI-lea" cu pelerinajul venit din Slovacia tocmai pentru a-i mulţumi pontifului pentru vizită. Prezenţa sa, avea să spună papa, "ne face să simţim că Biserica este o familie care ştie să cinstească bătrâneţea ca pe un dar. Dar eu am o îndoială: pare mai tânăr decât mine!".

Autor a numeroase cărţi de spiritualitate şi de istorie ecleziastică, a fost premiat cu diferite distincţii şi titluri doctor honoris causa.

(După L'Osservatore Romano, 8 august 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu
 

lecturi: 737.