Papa Francisc: Audienţa generală de miercuri, 3 august 2022

Cateheza: Călătoria apostolică în Canada

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

Astăzi aş vrea să împărtăşesc cu voi câteva reflecţii despre călătoria apostolică pe care am făcut-o în Canada în zilele trecute. A fost vorba despre o călătorie diferită de celelalte. De fapt, motivaţia principală era aceea de a întâlni populaţiile originare pentru a le exprima apropierea mea şi durerea mea şi a cere iertare - a cere iertare - pentru răul provocat lor de acei creştini, între care mulţi catolici, care în trecut au colaborat la politicile de asimilare forţată şi de izolare ale guvernelor epocii.

În acest sens, în Canada a fost întreprins un parcurs pentru a scrie o nouă pagină a drumului pe care de mult timp Biserica îl parcurge împreună cu popoarele indigene. Şi de fapt motoul călătoriei "A merge împreună" explică un pic asta. Un drum de reconciliere, de vindecare, care presupune cunoaşterea istorică, ascultarea supravieţuitorilor, conştientizarea şi mai ales convertirea, schimbarea de mentalitate. Din această aprofundare rezultă că, pe de o parte, unii bărbaţi şi femei din Biserică au fost printre cei mai hotărâţi şi curajoşi susţinători ai demnităţii populaţiilor autohtone, luându-le apărarea şi contribuind la cunoaşterea limbilor şi culturilor lor; dar, pe de altă parte, din păcate n-au lipsit creştini, adică preoţi, călugări, călugăriţe, laici care au participat la programele care astăzi înţelegem că sunt inacceptabile precum şi contrare Evangheliei. Şi pentru aceasta am mers să cer iertare în numele Bisericii.

Aşadar a fost un pelerinaj penitenţial. Au fost multe momentele bucuroase, dar simţul şi tonul în ansamblu a fost reflecţie, căinţă şi reconciliere. În urmă cu patru luni am primit în Vatican, în grupuri distincte, reprezentanţii popoarelor originare: au fost în total şase reuniuni, pentru a pregăti un pic această întâlnire.

Marile etape ale pelerinajului au fost trei: prima, la Edmonton, în partea de vest a ţării. A doua, la Québec, în partea de est. Şi a treia în nord, la Iqualit, la circa 3.000 km de cercul polar arctic. Prima întâlnire s-a desfăşurat la Masqwacis, care înseamnă "colina ursului", unde s-au adunat din toată ţara conducători şi membri ai principalelor grupuri indigene: First Nations, Métis şi Inuit. Împreună am comemorat: comemorarea bună a istoriei milenare a acestor popoare, în armonie cu pământul lor: acesta este unul din cele mai frumoase lucruri ale popoarelor originare, armonia cu pământul. Nu maltratează niciodată creaţia, niciodată. În armonie cu pământul. Şi am adunat şi comemorarea dureroasă a samavolniciilor îndurate, şi în şcolile rezidenţiale, din cauza politicilor de asimilare culturală.

După comemorare, al doilea pas al drumului nostru a fost cel al reconcilierii. Nu un compromis între noi - ar fi o iluzie, o punere în scenă - ci a ne lăsa reconciliaţi de Cristos, care este pacea noastră (cf. Ef 2,14). Am făcut asta ţinând ca referinţă figura copacului, centrală în viaţa şi în simbologia popoarelor indigene.

Comemorare, reconciliere şi apoi vindecare. Am făcut acest al treilea pas al drumului pe malurile Lacului Sfânta Ana, chiar în ziua sărbătorii sfinţilor Ioachim şi Ana. Toţi putem să luăm din Cristos, izvor de apă vie, şi acolo, în Isus, am văzut apropierea Tatălui care ne dă vindecarea rănilor precum şi iertarea păcatelor.

Din acest parcurs de comemorare, reconciliere şi vindecare izvorăşte speranţa pentru Biserică, în Canada şi în orice loc. Şi acolo, figura discipolilor din Emaus, care după ce au mers cu Isus Cristos, cu El şi graţie Lui au trecut de la eşec la speranţă (cf. Lc 24,13-35).

Cum spuneam la început, drumul împreună cu popoarele indigene a constituit axa portantă a acestei călătorii apostolice. Pe ea s-au stabilit cele două întâlniri cu Biserica locală şi cu autorităţile ţării, căror autorităţi doresc să le reînnoiesc recunoştinţa mea sinceră pentru marea disponibilitate şi pentru primirea cordială pe care mi-au rezervat-o mie şi colaboratorilor mei. Şi episcopilor, la fel. În faţa guvernanţilor, a conducătorilor indigeni şi a corpului diplomatic am reafirmat voinţa concretă a Sfântului Scaun şi a comunităţilor catolice locale de a promova culturile originare, cu parcursuri spirituale corespunzătoare şi cu atenţie faţă de obiceiurile şi faţă de limbile popoarelor. În acelaşi timp, am afirmat că mentalitatea colonizatoare se prezintă astăzi sub diferite forme de colonizări ideologice, care ameninţă tradiţiile, istoria şi legăturile religioase ale popoarelor, aplatizând diferenţele, concentrându-se numai pe prezent şi neglijând adesea obligaţiile faţă de cei mai slabi şi fragili. Aşadar este vorba de a recupera un echilibru sănătos, de a recupera armonia, care mai mult decât un echilibru, este altceva; a recupera armonia între modernitate şi culturile ancestrale, între secularizare şi valorile spirituale. Şi asta interpelează direct misiunea Bisericii, trimisă în toată lumea să mărturisească, să "semene" o fraternitate universală care respectă şi promovează dimensiunea locală cu bogăţiile sale multiple (cf. Enciclica Fratelli tutti, 142-153). Am spus deja, dar vreau să reafirm mulţumirea mea autorităţilor civile, doamnei guvernator general, primului ministru, autorităţilor locale din locurile unde am mers: mulţumesc mult pentru modul în care au favorizat realizarea propunerilor şi gesturilor pe care le-am amintit. Şi doresc să le mulţumesc episcopilor mai ales pentru unitatea episcopatului: realizarea scopurilor călătoriei a fost posibilă pentru că episcopii erau uniţi, şi unde este unitate se poate merge înainte. Pentru aceasta aş vrea să subliniez asta şi să le mulţumesc episcopilor din Canada pentru această unitate.

Şi sub semnul speranţei a fost ultima întâlnire, în ţinutul lui Inuit, cu tineri şi bătrâni. Şi vă asigur că în aceste întâlniri, mai ales în ultima, a trebuit să simt ca nişte palme durerea acelor oameni: bătrânii care au pierdut copiii şi nu ştiau ce s-a întâmplat cu ei, prin această politică de asimilare. A fost un moment foarte dureros, dar trebuia să fiu de faţă: trebuie să fim prezenţi în faţa greşelilor noastre, a păcatelor noastre. Şi în Canada acesta este un binom-cheie, tineri şi bătrâni, este un semn al timpurilor: tineri şi bătrâni în dialog pentru a merge împreună în istorie între comemorare şi profeţie, care sunt în acord. Tăria şi acţiunea pacifică a popoarelor indigene din Canada să fie exemplu pentru toate populaţiile originare să nu se închidă, ci să ofere contribuţia lor indispensabilă pentru o omenire mai fraternă, care să ştie să iubească creaţia şi pe Creator, în armonie cu creaţia, în armonie între voi toţi.

_______________

APEL

Mâine este a doua aniversare a exploziei din portul din Beirut. Gândul meu se îndreaptă spre familiile victimelor din acel eveniment dezastruos şi spre iubitul popor libanez: mă rog pentru ca fiecare să poată fi mângâiat de credinţă şi întărit de dreptate şi de adevăr, care nu poate fi ascuns niciodată.

Doresc ca Libanul, cu ajutorul comunităţii internaţionale, să continue să parcurgă drumul de "renaştere", rămânând fidel faţă de propria vocaţie de a fi ţară de pace şi de pluralism, unde comunităţile de religii diferite să poată trăi în fraternitate.

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 333.