Călătoria apostolică a Sfântului Părinte Francisc în Canada
(24-30 iulie 2022)

Conferinţa de presă a Sfântului Părinte Francisc în zborul de întoarcere din călătoria apostolică în Canada (24-30 iulie 2022)

Cel împotriva indigenilor a fost un genocid. Răspunzând la întrebarea unei jurnaliste canadiene, Papa Francisc, în zborul de întoarcere care de la Iqaluit l-a readus la Roma, a vorbit despre temele călătoriei abia încheiate şi despre colonialism, vechi şi nou. Dar a abordat şi tema renunţării la pontificat, solicitat de mai multe ori despre aceasta de întrebările jurnaliştilor, explicând că deocamdată nu se gândeşte să demisioneze deşi consideră asta ca o posibilitate. La începutul conferinţei de presă, Papa Francisc a mulţumit jurnaliştilor care zburau cu el: "Bună seara şi mulţumesc pentru însoţirea voastră, pentru munca voastră aici, ştiu că aţi lucrat mult şi mulţumesc de companie, mulţumesc".

Jessica Ka'Nhehsíio Deer (CBC Radio - Canada Indigenous):

Eu sunt o descendentă a unui supravieţuitor dintr-o şcoală rezidenţială. Supravieţuitorii voiau să vadă acţiuni concrete în scuzele dumneavoastră, inclusiv o declaraţie despre sfârşitul lui Doctrine of discovery. În constituţii în SUA şi în Canada indigenii continuă să fie deposedaţi de pământul lor, fără putere asupra pământului lor, din cauza bulelor papale şi a lui Doctrine of discovery. Nu credeţi că aţi pierdut oportunitatea de a face o declaraţie despre asta în timpul călătoriei dumneavoastră în Canada?

Papa Francisc:

Nu am înţeles a doua parte a întrebării. Puteţi să explicaţi ce înţelegeţi ca Doctrine of discovery?

Jessica Ka'Nhehsíio Deer:

Când vorbesc cu indigenii, ei spun că atunci când coloniştii au venit să ia pământul lor, se refereau la această doctrină care stabilea că ei erau inferiori faţă de catolici. Aşa au devenit ţări SUA şi Canada...

Papa Francisc:

Mulţumesc pentru întrebare. Cred că aceasta este o problemă a oricărui colonialism. Oricare, şi astăzi. Colonizările ideologice de astăzi au aceeaşi schemă: cine nu intră pe drumul lor, pe calea lor, este (considerat) inferior. Dar vreau să merg mai înainte despre asta. (Indigenii) nu erau consideraţi numai inferiori. Unii teologi un pic nebuni se întrebau dacă ei au suflet. Când Ioan Paul al II-lea a mers în Africa la poarta unde erau îmbarcaţi sclavii, a dat un semnal pentru ca noi să ajungem să înţelegem drama, drama criminală. Acei oameni erau aruncaţi în navă în condiţii dezastruoase. Şi apoi erau sclavi în America. Este adevărat că erau voci care vorbeau clar precum Bartolomeo de Las Casas şi Pedro Claver, dar erau minoritatea. Conştiinţa egalităţii umane a venit lent. Spun conştiinţa pentru că în inconştient încă există ceva... Avem mereu parcă o atitudine colonialistă de a reduce cultura lor la a noastră. Este un lucru care ne vine din modul nostru dezvoltat de a trăi, încât uneori pierdem din valorile pe care ei le au. De exemplu, popoarele indigene au o mare valoare care este aceea a armoniei cu creaţia. Şi cel puţin unii pe care-i cunosc exprimă asta în cuvântul "a trăi bine", care nu înseamnă aşa cum înţelegem, noi occidentalii, a ne simţi bine sau a ne desfăta de viaţă. Nu. A trăi bine înseamnă a păstra armonia. Şi asta pentru mine este marea valoare a popoarelor originare: armonia. Noi suntem obişnuiţi să reducem totul la cap. În schimb - vorbesc în general - personalitatea popoarelor originare este că ştiu să se exprime în trei limbaje: cu capul, cu inima şi cu mâinile. Dar toate împreună. Şi ştiu să aibă acest limbaj cu creaţia. Apoi este acest progres accelerat al dezvoltării, exagerat, nevrotic, pe care-l avem... Nu vorbesc împotriva dezvoltării, care este bună. Nu este bună acea anxietate pe care o avem noi: dezvoltare, dezvoltare, dezvoltare... Uite: unul din lucrurile pe care societatea noastră le-a pierdut este capacitatea poeziei.

Popoarele indigene au această capacitate poetică. Nu idealizez. Apoi această doctrină a colonizării, este adevărat, este rea, este nedreaptă şi este folosită şi astăzi. Acelaşi lucru. Probabil cu mănuşi de mătase. Dar este folosită şi astăzi. De exemplu, unii episcopi dintr-o ţară mi-au spus: ţara noastră, atunci când cere un credit de la vreo organizaţie internaţională şi îi pun condiţii şi legislative colonialiste, care o fac să-şi schimbe un pic modul de a trăi. Acum, întorcându-ne la colonizarea noastră, să spunem cea în America, cea a englezilor, a francezilor, a spaniolilor şi a portughezilor, a existat mereu acel pericol, ba chiar acea mentalitate: noi suntem superiori şi aceşti indigeni nu contează. Şi acest lucru este grav. Pentru asta trebuie să lucrăm cu privire la ceea ce spui. A merge înapoi şi a vindeca - să spunem aşa - ceea ce a fost făcut rău. Dar având conştiinţa că astăzi există acelaşi colonialism. De exemplu gândeşte-te la un caz - care este universal, îmi permit să spun - gândeşte-te la cazul acelor Rohingya în Myanmar, sunt consideraţi de un nivel inferior, nu au drept de cetăţenie. Şi astăzi. Thank you very much.

Brittany Hobson, (The Canadian Press):

Dumneavoastră vorbiţi adesea despre faptul necesităţii de a vorbi clar, onest şi cu parresia. Dumneavoastră ştiţi că Comisia canadiană pentru adevăr şi reconciliere a descris sistemul şcolilor rezidenţiale ca un "genocid cultural şi apoi a fost modificat ca genocid. Cei care au ascultat cererea de iertare a dumneavoastră în zilele trecute au exprimat dezamăgirea lor deoarece cuvântul genocid n-a fost folosit. Dumneavoastră aţi folosi aceste cuvinte pentru a spune că membri ai Bisericii au participat la un genocid?

Papa Francisc:

Este adevărat, nu am folosit cuvântul pentru că nu mi-a venit în minte, dar am descris genocidul şi am cerut scuze, iertare, pentru această "lucrare" care este genocid. De exemplu, am condamnat şi asta: a-i lua pe copii, a schimba cultura, a schimba mintea, a schimba tradiţiile, a schimba o rasă - să spunem aşa - o întreagă cultură. Da, este un cuvânt tehnic genocid, eu nu l-am folosit pentru că nu mi-a venit în minte, dar am descris... este adevărat, da, da, este un genocid. Staţi liniştiţi, tu poţi prezenta că am spus că a fost un genocid. Thank you.

Valentina Alazraki (Televisa):

Papa Francisc, presupunem că această călătorie în Canada a fost şi un test, o încercare, pentru sănătatea dumneavoastră, pentru ceea ce dumneavoastră aţi numit în această dimineaţă "limitări fizice". Aşadar, voiam să ştim, după această săptămână, ce ne puteţi spune despre călătoriile dumneavoastră viitoare: dacă vreţi să continuaţi să călătoriţi aşa, dacă vor fi călătorii pe care nu le veţi putea face datorită acestor limitări, sau dacă vă gândiţi că operaţia la genunchi ar putea să rezolve mai mult situaţia şi să călătoriţi (iarăşi) ca înainte.

Papa Francisc:

Nu ştiu, nu cred că poate să meargă cu acelaşi ritm al călătoriilor de dinainte. Cred că la vârsta mea şi cu această limitare trebuie să mă cruţ un pic pentru a putea sluji Biserica. Apoi, dimpotrivă, pot să mă gândesc la posibilitatea de a mă da la o parte, aceasta, cu toată onestitatea, nu este o catastrofă, se poate schimba papa, se poate schimba, nu este problemă. Dar cred că trebuie să mă limitez un pic cu aceste eforturi. Intervenţia chirurgicală la genunchi nu merge, în cazul meu. Tehnicienii spun că da, dar este toată problema anesteziei, eu am îndurat în urmă cu zece luni peste şase ore de anestezie şi încă există urmele. Nu este de joacă, nu se glumeşte cu anestezia. Pentru aceasta se crede că nu este total potrivit. Eu voi încerca să continui să fac călătorii şi să fiu aproape de oameni deoarece cred că este un mod de a sluji: apropierea. Dar mai mult decât asta nu-mi vine să spun, sperăm... În Mexic nu există încă nicio previziune, eh.

Valentina Alazraki:

Nu, nu, asta o ştiu, dar este Kazahstanul, şi dacă mergeţi în Kazahstan, n-ar trebui să mergeţi şi în Ucraina?

Papa Francisc:

Eu am spus că aş vrea să merg în Ucraina. Să vedem acum ce găsesc când ajung acasă. În Kazahstan deocamdată mi-ar plăcea să merg, este o călătorie liniştită, fără multă mişcare, este un congres de religii. Deocamdată totul rămâne. Trebuie să merg şi în Sudanul de Sud mai înainte de Congo, pentru că este o călătorie cu arhiepiscopul de Canterbury şi cu episcopul Bisericii de Scoţia pentru că toţi trei am făcut reculegerea în urmă cu doi ani... Şi apoi Congo, dar va fi anul viitor, pentru că este perioada ploilor, să vedem... Eu am toată bunăvoinţa, dar să vedem piciorul ce spune.

Carolina Pigozzi (Paris Match):

Aţi întâlnit astăzi dimineaţă în arhiepiscopie pe membrii locali ai Societăţii lui Isus, familia dumneavoastră; cum faceţi mereu în timpul călătoriilor dumneavoastră. În urmă cu nouă ani, întorcându-vă din Brazilia, v-am întrebat dacă încă vă simţeaţi iezuit. Răspunsul dumneavoastră a fost pozitiv. La 4 decembrie 2021, după ce i-aţi văzut pe iezuiţii din Grecia, dumneavoastră aţi spus că atunci când unul demarează un proces trebuie să lase ca să se dezvolte, ca o operă să crească şi apoi trebuie să se retragă. Fiecare iezuit - aţi spus - trebuie să facă aşa, nicio operă nu-i aparţine pentru că este a Domnului. Această declaraţie ar putea să fie valabilă într-o zi pentru un papă iezuit?

Papa Francisc:

Cred că da... da.

Carolina Pigozzi:

Înseamnă că aţi putea să vă retrageţi ca iezuiţii?

Da. Da. Este o vocaţie.

Carolina Pigozzi:

A fi papă sau iezuit?

Papa Francisc:

Iezuit. Domnul să spună. Iezuitul caută - caută, nu o face mereu, dar caută - să facă voinţa Domnului. Şi papa iezuit trebuie să facă acelaşi lucru. Atunci când Domnul vorbeşte..., dacă Domnul îţi spune mergi înainte, tu mergi înainte, dacă Domnul îţi spune mergi la colţ, tu mergi la colţ. Domnul este cel care...

Carolina Pigozzi:

Ceea ce spuneţi, înseamnă că aşteptaţi moartea în acel moment...

Papa Francisc:

Dar noi toţi aşteptăm moartea...

Carolina Pigozzi:

Vreau să spun: nu vă retrageţi mai înainte?

Papa Francisc:

Ceea ce spune Domnul. Domnul poate spune să demisionez. Domnul este cel care comandă. Un lucru al sfântului Ignaţiu, acesta este important. Sfântul Ignaţiu, atunci când unul era obosit, bolnav, îl scutea de rugăciune, dar niciodată nu scutea de cercetarea cugetului. De două ori pe zi: a privi ce s-a întâmplat astăzi în inima mea. Nu păcate sau non păcate, ci ce spirit m-a mişcat astăzi. Vocaţia noastră este de a căuta ce s-a întâmplat astăzi. Dacă eu - aceasta este o ipoteză - văd că Domnul îmi spune ceva, că mi s-a întâmplat ceva, că am o inspiraţie, trebuie să fac un discernământ pentru a vedea ce anume cere Domnul. Se poate întâmpla şi că Domnul vrea să mă trimită la colţ, El este cel care comandă. Acesta este modul călugăresc de a trăi al unui iezuit, a sta în discernământul spiritual pentru a lua decizii, pentru a alege o cale de lucru, şi de angajare... Discernământul este cheia în vocaţia iezuitului. Acest lucru este important. Sfântul Ignaţiu era foarte fin pentru că propria experienţă a discernământului spiritual l-a dus la convertire. Şi exerciţiile spirituale sunt cu adevărat o şcoală de discernământ. Astfel iezuitul trebuie să fie prin vocaţie un om al discernământului: a discerne situaţiile, a discerne propria conştiinţă, a discerne deciziile de luat. Pentru aceasta trebuie să fie deschis la orice îi cere Domnul; aceasta este un pic spiritualitatea noastră.

Carolina Pigozzi:

Dar dumneavoastră vă simţiţi mai mult papă sau mai mult iezuit?

Papa Francisc:

Eh... N-am făcut niciodată acea măsură, niciodată nu am măsurat dacă mai mult papă sau iezuit. Eu mă simt slujitor al Domnului cu obişnuinţa iezuitului. Nu există o spiritualitate papală. Aceea nu există. Fiecare papă duce înainte propria spiritualitate. Gândiţi-vă la Sfântul Ioan Paul al II-lea cu acea frumoasă spiritualitate mariană pe care o avea. O avea înainte şi o avea ca papă. Gândiţi-vă la atâţia papi care au dus înainte spiritualitatea lor. Papalitatea nu este o spiritualitate, este o muncă, o funcţie, o slujire. Fiecare o duce înainte cu propria spiritualitate, cu propriile haruri, cu propria fidelitate precum şi cu propriile păcate. Dar nu există o spiritualitate papală. Pentru aceasta nu există confruntare între spiritualitatea iezuită şi spiritualitatea papală, pentru că aceasta din urmă nu există. Ai înţeles? Mulţumesc, mulţumesc.

Severina Elisabeth Bartonitschek (CIC):

Ieri aţi vorbit şi despre fraternitatea Bisericii, o comunitate care ştie să asculte şi să intre în dialog, care promovează o calitate bună a relaţiilor. Dar în urmă cu câteva zile a fost declaraţia Sfântului Scaun cu privire la Drumul sinodal al Germania, (un text) fără semnătură. Credeţi că acest mod de a comunica poate contribui sau este un obstacol pentru dialog?

Papa Francisc:

Înainte de toate, acel comunicat l-a făcut Secretariatul de Stat, a fost o greşeală să nu spun mai mult... Cred că s-a numit comunicat al Secretariatului de Stat, dar nu sunt sigur. A fost o greşeală să nu semneze ca Secretariat de Stat, dar o greşeală de birou, nu de rea voinţă. Şi, cu privire la Drumul sinodal eu am scris o scrisoare, singur am făcut-o: o lună cu rugăciune, reflecţie, consultări. Şi am spus tot ceea ce trebuia să spun despre Drumul sinodal, mai mult de-atât nu voi spune şi acela este magisteriu papal despre Drumul sinodal, acea scrisoare pe care am scris-o în urmă cu doi ani. Am trecut peste Curie, pentru că nu am făcut consultaţii (în Curie), nimic. Am făcut ca un drum al meu şi ca păstor (pentru) o Biserică ce caută un drum, ca frate, ca părinte şi ca un credincios. Şi acesta este mesajul meu. Ştiu că nu este uşor, dar acolo este totul în acea scrisoare. Mulţumesc.

Ignazio Ingrao (RAI - TG1)

Italia trece printr-un moment dificil care trezeşte preocupare şi la nivel internaţional. Este criza economică, pandemia, războiul şi acum suntem şi fără un guvern. Dumneavoastră sunteţi primat al Italiei: în telegrama adresată preşedintelui Mattarella pentru aniversarea sa aţi vorbit despre o ţară marcată de nu puţine dificultăţi şi chemată la alegeri cruciale. Cum aţi trăit căderea lui Draghi?

Papa Francisc:

Înainte de toate eu nu vreau să mă amestec în politica internă italiană. Al doilea: nimeni nu poate spune că preşedintele Draghi nu ar fi un om de înaltă calitate internaţională. A fost preşedinte al Băncii (Centrale Europene). A făcut o carieră bună. I-am pus o singură întrebare unuia dintre colaboratorii mei: spune-mi, câte guverne a avut Italia în acest secol? El mi-a spus: 20. Acesta este răspunsul meu...

Ignazio Ingrao:

Dumneavoastră ce apel faceţi forţelor politice în vederea acestor alegeri dificile?

Papa Francisc:

Responsabilitate. Responsabilitate civică...

Claire Giangrave (Religion News Service)

Mulţi catolici, dar şi mulţi teologi, cred că este necesară o dezvoltare în doctrina Bisericii în ceea ce priveşte anticoncepţionalele. S-ar părea că predecesorul dumneavoastră, Ioan Paul I, credea că interzicerea totală ar necesita eventual o reconsiderare. Dumneavoastră ce credeţi în această privinţă, în sensul: sunteţi deschis, aşadar, la o reevaluare în acest sens? Sau există o posibilitate pentru un cuplu să ia în considerare anticoncepţionalele?

Papa Francisc:

Acesta este un lucru foarte exact. Dar ştiţi că dogma, morala, este mereu pe un drum de dezvoltare, dar într-o dezvoltare în acelaşi sens. Pentru a folosi un lucru care este clar, cred că am spus asta alteori aici: pentru dezvoltarea teologică a unei chestiuni morale sau dogmatice, există o regulă care este foarte clară şi luminează. Este ceea ce a făcut Vincenţiu de Lerins în secolul al X-lea, mai mult sau mai puţin. Spune că adevărata doctrină pentru a merge înainte, pentru a se dezvolta, nu trebuie să fie liniştită, se dezvoltă ut annis consolidetur, dilatetur tempore, sublimetur aetate. Adică se consolidează cu timpul, se dilată şi se consolidează şi devine mai fermă dar progresând mereu. Pentru aceasta, datoria teologilor este cercetarea, reflecţia teologică, nu se poate face teologie cu un "nu" în faţă. Apoi magisteriul va spune nu, ai mers prea departe, întoarce-te, dar dezvoltarea teologică trebuie să fie deschisă, teologii există pentru asta. Şi magisteriul trebuie să ajute să se înţeleagă limitele. Cu privire la problema anticoncepţionalelor, ştiu că a ieşit o publicaţie despre această temă şi despre alte teme matrimoniale. Acestea sunt actele unui congres şi într-un congres există "argumente", apoi discută între ei şi fac propunerile. Trebuie să fim clari: aceştia care au făcut acest congres şi-au făcut datoria, pentru că au încercat să meargă înainte în doctrină, dar în sens eclezial, nu în afară, aşa cum am spus cu acea regulă a sfântului Vincenţiu de Lerins. După aceea magisteriul va spune, da este bine sau nu este bine. Dar sunt atâtea lucruri care trebuie luate în calcul. Gândeşte-te tu, de exemplu, la armele atomice: astăzi am declarat oficial că folosirea şi posesia armelor atomice este imorală. Gândeşte-te la pedeapsa cu moartea: astăzi pot spune că suntem aproape de imoralitate acolo, deoarece conştiinţa morală s-a dezvoltat bine. Pentru a fi clar: când dogma sau morala se dezvoltă, este bine, dar în acea direcţie, cu acele trei reguli ale lui Vincenţiu de Lerins. Cred că acest lucru este foarte clar: o Biserică ce nu dezvoltă în sens eclezial gândirea sa este o Biserică ce merge înapoi, şi aceasta este problema de astăzi, a atâtora care se declară tradiţionali. Nu, nu, nu sunt tradiţionali, sunt "înapoiaţi", merg înapoi, fără rădăcini: mereu s-a făcut aşa, în secolul trecut s-a făcut aşa. Şi "înapoierea" este un păcat pentru că nu merge înainte cu Biserica. În schimb tradiţia, spune cineva - cred că am spus-o într-unul din discursuri - tradiţia este credinţa vie a morţilor, în schimb aceşti "înapoiaţi" care se declară tradiţionalişti, este credinţa moartă a celor vii. Tradiţia este tocmai rădăcina, inspiraţia pentru a merge înainte în Biserică, şi aceasta este întotdeauna verticală. Şi "înapoierea" înseamnă a merge înapoi, este mereu închisă. Este important a înţelege bine rolul tradiţiei, care este mereu deschisă, ca rădăcinile copacului, şi copacul creşte... Un muzician avea o frază foarte frumoasă: Gustav Mahler spunea că tradiţia în acest sens este garanţia viitorului, nu este o piesă de muzeu. Dacă tu concepi tradiţia închisă, aceasta nu este tradiţia creştină... sucul rădăcinilor este cel care te duce mereu înainte, înainte, înainte. Pentru aceasta, pentru ceea ce tu spui, a gândi şi a duce înainte credinţa şi morala, dar în timp ce merge în direcţia rădăcinilor, a sucului, este bine. Cu aceste trei reguli ale lui Vincenţiu de Lerins pe care le-am menţionat.

Eva Fernandez (Cadena Cope):

La sfârşitul lui august avem un consistoriu. În ultima vreme mulţi v-au întrebat dacă v-aţi gândit să demisionaţi, nu vă îngrijoraţi, de data aceasta nu vă vom întreba asta, dar suntem curioşi: v-aţi gândit vreodată ce caracteristici aţi vrea ca să aibă succesorul dumneavoastră?

Papa Francisc:

Aceasta este o lucrare a Duhului Sfânt, ştii? Eu n-aş îndrăzni niciodată să mă gândesc... Duhul Sfânt ştie să facă asta mai bine decât mine, mai bine decât noi toţi. Pentru că inspiră deciziile papei, mereu inspiră. Pentru că este viu în Biserică, nu se poate concepe Biserica fără Duhul Sfânt, este Cel care face diferenţele, face şi gălăgie - gândiţi-vă la dimineaţa de Rusalii - şi apoi face armonia. Este important de a vorbi despre "armonie" mai mult decât despre "unitate". Unitate da, dar armonie, nu ca un lucru fix. Duhul Sfânt îţi dăruieşte o armonie progresivă, care merge înainte. Mie îmi place ceea ce spune sfântul Vasile despre Duhul Sfânt: Ipse armonia est, El este armonia. Este armonie pentru că mai întâi îţi face gălăgia cu diferenţa carismelor. Aşadar să lăsăm Duhului Sfânt această lucrare. Cu privire la demisia mea, aş vrea să mulţumesc pentru un frumos articol pe care l-a scris unul dintre voi (punând) toate semnalele care putea conduce la o demisie şi toate acelea care apar. Aceasta este o lucrare frumoasă a unui jurnalist, care la final îşi exprimă o opinie, dar (între timp) merge să vadă toate semnalele, nu numai declaraţiile cu acel limbaj subteran care (însă) dă şi semnale. A şti să se citească semnalele sau măcar a face un efort de interpretare care poate să fie aceea sau aceea, asta este o frumoasa lucrare pentru care vă mulţumesc mult.

Phoebe Natanson (ABC News):

Scuzaţi, Sfinte Părinte, ştiu că aţi avut multe întrebări de acest tip, dar voiam să întreb, în această perioadă, cu dificultăţile de sănătate şi toate altele, v-a venit în minte ideea că poate să fie momentul de a vă retrage? Aţi avut probleme care v-au făcut să vă gândiţi la asta? Au exista momente dificile care v-au făcut să vă gândiţi la asta?

Papa Francisc:

Uşa este deschisă, este o opţiune normală, dar până astăzi nu am bătut la această uşă, nu am spus: "Voi merge în camera aceasta", nu am simţit să mă gândesc la această posibilitate. Dar asta nu înseamnă că poimâine nu voi începe să mă gândesc, nu? Dar în acest moment, cu sinceritate nu. Şi această călătorie a fost un pic testul... este adevărat că nu se pot face călătorii în această stare, probabil că trebuie schimbat un pic stilul, trebuie diminuat, trebuie plătite datoriile călătoriilor care încă trebuie făcute, trebuie rearanjat... Dar Domnul va spune asta. Uşa este deschisă, acest lucru este adevărat. Şi apoi, înainte de a-mi lua rămas bun, eu aş vrea să vorbesc despre un lucru care pentru mine este foarte important: călătoria aici în Canada era foarte legată de figura sfintei Ana. Eu am spus câteva lucruri despre femei, dar mai ales despre bătrâne, despre mame şi despre bunice. Şi am subliniat un lucru care este clar: credinţa trebuie transmisă în dialect, şi dialectul - am spus-o clar - matern, dialectul bunicilor. Noi am primit credinţa în acea formă dialectală feminină, şi acest lucru este foarte important: rolul femeii în transmiterea credinţei şi în dezvoltarea credinţei. Mama sau bunica învaţă rugăciunea, mama sau bunica explică primele lucruri pe care copilul nu le înţelege din credinţă. Şi eu pot să spun că această transmitere dialectală a credinţei este feminină. Cineva poate să-mi spună: dar, teologic, cum explicaţi asta? Pentru că voi spune că aceea care transmite credinţa este Biserica şi Biserica este femeie, Biserica este mireasă, Biserica nu este bărbat, Biserica este femeie. Şi noi trebuie să intrăm în această gândire a Bisericii femeie, a Bisericii mamă, care este mai importantă decât orice fantezie ministerială masculină sau orice putere masculină. Biserica mater, maternitatea Bisericii. Aceea care este figura Maicii Domnului. În acest sens este important de subliniat importanţa acestui dialect matern în transmiterea credinţei. Eu am descoperit asta citind, de exemplu, martiriul macabeilor: de două sau trei ori spune că mama îi încuraja în dialect matern. Credinţa trebuie transmisă în dialect. Şi acel dialect îl vorbesc femeile. Aceasta este marea bucurie a Bisericii, pentru că Biserica este femeie, Biserica este mireasă. Asta am voit să spun clar gândindu-mă la sfânta Ana. Mulţumesc, mulţumesc pentru răbdare. Mulţumesc pentru ascultare, odihniţi-vă şi călătorie frumoasă.

La sfârşit, papa a luat din nou microfonul pentru a-l saluta pe Paolo Rodari, vaticanist de la Repubblica, la ultimul său zbor papal.

(După Vatican News, 30 iulie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 418.