A trecut la Domnul cardinalul brazilian Cláudio Hummes

O viaţă pentru Biserică şi pentru săraci

După o lungă boală, a murit luni dimineaţă, 4 iulie 2022, în casa sa la São Paulo, cardinalul brazilian Cláudio Hummes, călugăr din Ordinul Fraţilor Minori, prefect emerit al Dicasterului pentru Cler. Avea 87 de ani, fiind născut la Montenegro la 8 august 1934. A fost hirotonit preot la 3 august 1958. Ales pentru Biserica titulară de Carcabia la 22 martie 1975 şi numit episcop coadiutor, cu drept de succesiune, al Diecezei de Santo André, a primit hirotonirea episcopală la 25 mai 1975. La 29 mai 1996 a fost promovat arhiepiscop mitropolit de Fortaleza şi la 15 aprilie 1998 a devenit arhiepiscop mitropolit de São Paulo. În consistoriul din 21 februarie 2001 a fost creat şi publicat cardinal al titlului "Sant'Antonio da Padova" în Via Merulana. La 31 octombrie 2006 a renunţat la conducerea pastorală a arhidiecezei de São Paulo şi a fost numit prefect al fostei Congregaţii (astăzi Dicaster) pentru Cler, funcţie la care a renunţat la 7 octombrie 2010. Din 2015 până în 2020 a fost preşedinte al Reţelei Ecleziale Panamazoniene (REPAM) şi, din 29 iunie 2020 până la 27 martie 2022, preşedinte al Conferinţei Ecleziale din Amazonia. Înmormântarea va fi celebrată de arhiepiscopul de São Paulo, cardinalul Odilo Pedro Scherer, miercuri, 6 iulie, la ora 10.00, în catedrala citadină, în a cărei criptă va fi apoi îngropat trupul regretatului cardinal.

"La alegere, eu aveam lângă mine pe arhiepiscopul emerit de São Paulo, precum şi prefect emerit pentru Cler, cardinalul Cláudio Hummes: un mare prieten. Când treaba devenea periculoasă el mă încuraja. Şi când voturile au urcat la două treimi, au venit aplauzele obişnuite, pentru că a fost ales papa. Şi el m-a îmbrăţişat şi mi-a spus: «Să nu uiţi de săraci!». După aceea, imediat în relaţie cu săracii m-am gândit la Francisc de Assisi". Cuvintele Papei Francisc - în relatarea alegerii şi a alegerii numelui pe care el însuşi a făcut-o reprezentanţilor mass-media primiţi în audienţă în Aula Paul al VI-lea la 16 martie 2013 - schiţează figura şi mărturia cardinalului Hummes, revelând raportul de consonanţă fraternă care l-a unit uman şi pastoral cu Jorge Mario Bergoglio.

Om care a trăit carisma franciscană într-un stil de misiune, filozof şi pasionat de formarea preoţilor, Hummes s-a dedicat cu generozitate pentru cauza săracilor şi a celor din urmă. Cu o atenţie deosebită faţă de populaţiile indigene din Amazonia, căreia şi-a dedicat toate forţele sale până la sfârşit.

Glasul său de denunţare a răsunat mereu ferm şi limpede, departe de revendicaţionisme sterile sau contrapoziţii ideologice, mişcat numai de conştiinţa că "atunci când o persoană aderă la Isus Cristos, consecinţa imediată este preocuparea pentru fraţi: Isus Cristos ne învaţă fraternitatea, care ne duce în mod necesar să combatem individualismul, egoismul şi aviditatea", aşa cum a afirmat în mai 1988, în ajunul luării îi posesie canonică a Arhidiecezei de São Paulo.

Nu-i plăcea să se sustragă de la dialog şi de la confruntare, convins fiind de responsabilitatea personală a fiecărui creştin în edificarea Împărăţiei lui Dumnezeu: "Să ne convertim noi cei dintâi" era răspunsul său elocvent dat celui care se plângea de crizele ecleziale sau de erodarea progresivă a numărului credincioşilor brazilieni, tot mai orientaţi să caute confort spiritual în secte.

Crescut într-o familie de imigraţi germani cu 14 copii, s-a născut la Montenegro, în statul Rio Grande do Sul, din Pedro Adão şi Maria Frank Hummes. Botezat cu numele de Auri Alfonso (apoi a ales numele Cláudio în momentul voturilor călugăreşti), a făcut studiile elementare în oraşul său natal şi pe cel superioare în seminarul Fraţilor Minori din Taquari, în Rio Grande do Sul. Intrat în Ordinul Franciscan la 1 februarie 1952, a depus voturile solemne la 2 februarie 1956.

A studiat filozofia la Garibaldi şi teologia la Divinópolis, în statul Minas Gerais. Şi chiar aici a fost hirotonit preot în 1958 de monseniorul João Batista Resende Costa, arhiepiscop coadiutor de Belo Horizonte.

Din 1959 până în 1963 a fost la Roma unde, la Universitatea Pontificală Antonianum, a obţinut doctoratul în filozofie, cu o teză despre "Reînnoirea dovezilor tradiţionale ale existenţei lui Dumnezeu în L'Action a lui Maurice Blondel (1893)", publicată la Braga în 1964.

La Roma, ca franciscan, a studiat la Antonianum, ducând o viaţă de convent. Şi a avut oportunitatea, aşa cum relata el, să trăiască "începuturile Conciliul al II-lea din Vatican, abia convocat". Ar fi trebuit să se dedice Sfintelor Scripturi şi Dreptului Canonic, în schimb superiorul său provincial l-a îndreptat spre filozofie: de la gândirea Sfântului Augustin până la "filozofia modernă, mai ales contemporană: Marx, Heidegger, existenţialiştii francezi şi neoscolastica, îndeosebi cea luminată de reflecţia transcendentală a lui Kant".

Acea "schimbare de direcţie", avea să amintească el, se va revela providenţială pentru a înţelege mai bine transformările profunde introduse de Conciliu şi în domeniul reflecţiei teologice. Experienţa de la Roma, împreună cu o pasiune pentru Cetatea eternă, i-a sugerat şi o atenţie deosebită faţă de tema ecumenismului.

Şi astfel, întărit cu studiile sale, la întoarcerea în patrie a fost profesor de filozofie în seminarul franciscan din Garibaldi, colaborând la viaţa pastorală a unei parohii (1963-1968). În acea perioadă, între 1965 şi 1968, a fost consultant chiar pentru ecumenism al Conferinţei Episcopilor din Brazilia (CNBB). Şi în 1968, CNBB l-a trimis în Europa pentru a se specializa, tot cu privire la probleme ecumenice, la Institutul din Bossey, în Elveţia.

Din 1969 până în 1972 a fost profesor şi rector al Facultăţii de Filozofie din Viamão. În acelaşi timp, la Porto Alegre, a fost profesor de aceeaşi materie la Universitatea Catolică Pontificală şi formator al tinerilor clerici franciscani studenţi. Din 1972 până în 1975 a fost superior provincial al Ordinului în Rio Grande do Sul, la Porto Alegre.

Formarea preoţilor a fost una din priorităţile spre care a orientat toată viaţa sa. Şi deja după întoarcerea sa de la Roma, a început această slujire, în climatul de după-Conciliu şi în confruntare şi cu crizele din unele seminarii. O lucrare pe care a dus-o înainte mereu, şi ca episcop în diferitele dieceze, cu o pastoraţie vocaţională atentă, fără a neglija consecinţele practice şi concrete ale acestei misiuni: între acestea, construirea de edificii potrivite pentru itinerarul formativ al candidaţilor la prezbiterat. Punctul de fond a fost simplu: tinerii trebuie să aibă în faţa lor pe cineva în care să poată avea încredere pentru a vorbi despre vocaţia lor şi a primi orientarea adecvată.

În 1975 a fost ales pentru Biserica titulară de Carcabia şi numit episcop coadiutor, cu drept de succesiune, de Santo André, oraş cu climat social "arzător", în centura industrial a lui São Paulo, cu 250 de mii de muncitori metalurgişti, sediu al multinaţionalelor şi al firmelor automobilistice precum Volkswagen. Puţin după aceea a primit hirotonirea episcopală în catedrala din Porto Alegre de la profesorul său - s-a considerat mereu discipol al său - Aloisio Lorscheider, cardinal arhiepiscop de Aparecida. Co-consacratori erau episcopii Urbano José Allgayer, fost auxiliar de Porto Alegre, şi Mauro Morelli, fost auxiliar de São Paulo. Omnes vos fratres este motoul episcopal ales.

Cu cardinalul Lorscheider, precum şi cu monseniorul Luciano Mendes de Almeida, avea un raport deosebit de fraternitate. Lorscheider, întocmai, l-a primit la Antonianum pentru că în 1959 preda teologie dogmatică. Aceasta este amintirea sa: "Ştia să dea teologiei, în afară de caracterul său doctrinal, o respiraţie spirituală şi pastorală... A lucrat cu tenacitate pentru săraci".

A luat în posesie canonică Dieceza de Santo André drept coadiutor la 29 iunie şi după şase luni a devenit episcop diecezan.

În dieceză, profesorul autoritar de filozofie a intrat imediat în contact cu problema socială arzătoare, începând de la bătăliile metalurgiştilor izbucnite la sfârşitul anilor '60 din secolul trecut, precum şi cu provocarea politică faţă de regimul militar. Liderul acelor muncitori era viitorul preşedinte brazilian Luis Inácio Lula da Silva, care după aceea i-a recunoscut lui Hummes un rol decisiv în soluţionarea acelei controverse complicate. De fapt, episcopul a ajuns să deschidă uşile bisericilor pentru a permite reuniunile sindicaliştilor, cărora guvernul le închisese sediile, şi în mai multe ocazii a fost mediator între poliţie şi manifestanţi pentru a evita degenerări violente. Dar n-a fost niciodată ceea ce se numeşte un "preot muncitor" nici "muncitoresc".

A repetat mereu că acţiunea sa era bazată pe evanghelie şi obiectivul său era evanghelizarea, nu lupta socială scop în sine, care nu poate înlocui niciodată experienţa de credinţă. Aşadar, dreptatea socială ca aplicare a evangheliei.

Pentru el au fost anii pasionaţi, care l-au făcut şi mai conştient de realitatea săracilor şi a celor asupriţi. Experienţa în mijlocul muncitorilor, repeta el, i-a fost de mare ajutor pentru funcţiile sale succesive.

În 1980 a luat parte la a cincea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, dedicată familiei. Apoi, în 1992, la a patra Conferinţă Generală a Episcopatului Latinoamerican la Santo Domingo.

În cadrul Conferinţei Episcopale a fost membru al comisiilor pentru ecumenism, laici şi pastoraţia muncitorilor din 1979 până în 1983 şi pentru familie şi cultură din 1995 până în 1998. A fost şi consultant naţional pentru pastoraţia muncitorilor din 1979 până în 1990.

A condus Dieceza de Santo André timp de douăzeci şi unu de ani, până în 1996, când a fost numit arhiepiscop mitropolit de Fortaleza, în Ceará. Şi dacă la Santo André a cunoscut sărăcia urbană din favelas, la Fortaleza în schimb s-a aflat în faţa sărăciei la fel de cutremurătoare a agricultorilor care trăiau din nimic.

În cei doi ani petrecuţi în arhidieceză a ocupat şi rolul de responsabil pentru familie şi cultură în Conferinţa Episcopală Braziliană. Apoi a fost unul din artizanii celei de-a doua Întâlniri Mondiale a Familiilor cu papa, ţinută la Rio de Janeiro în 1997. În acelaşi an a luat parte la adunarea specială pentru America a Sinodului Episcopilor.

În 1998 a fost numit arhiepiscop mitropolit de São Paulo, una din cele mai mari megalopolisuri din America Latină, cu 20 de milioane de locuitori şi 216 parohii. Aici a dat un impuls deosebit pastoraţiei vocaţionale, formării preoţilor şi evanghelizării în inima oraşului. Important rolul desfăşurat în domeniul comunicării, pentru ca Biserica să dialogheze cu oraşul. "Este nevoie de răspunsuri noi la exigenţele persoanelor" a recomandat preoţilor săi, însă fără a renunţa la esenţial, la adevărul lui Dumnezeu despre om. Iar mişcărilor Hummes le cerea să fie "mai vizibile" în Biserică şi pentru Biserică. Oricum nu a uitat speciala sa vocaţia filozofică şi culturală: în acea perioadă a fost, printre altele, mare cancelar al Universităţii Catolice Pontificale citadine.

În cadrul Curiei Romane, a fost membru al fostelor Consilii Pontificale pentru Dialogul Interreligios (1997), pentru Familie (1998), pentru Cultură (1998), al Comisiei Pontificale pentru America Latină (1999) şi al fostei Congregaţii pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor (1999).

În consistoriul din februarie 2001 a fost creat şi publicat cardinal al titlului "Sant'Antonio da Padova" în Via Merulana. Tot în 2001 a luat parte la a zecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, dedicată tocmai figurii episcopului ca "slujitor al evangheliei lui Isus Cristos pentru speranţa lumii".

Din 17 până în 23 februarie 2002 a predicat în Vatican, în prezenţa lui Ioan Paul al II-lea, exerciţiile spirituale despre tema: "Mereu discipoli ai lui Cristos". După o introducere despre "sensul reculegerii", a tratat câteva teme teologice semnificative, dedicând atenţie deosebită şi problemelor mai strict ecleziale, precum misionaritatea, dialogul cu toţi, solidaritatea cu săracii. A încheiat exerciţiile spirituale cu o meditaţie specială cu titlul "O Biserică în rugăciune". La sfârşitul săptămânii intense de reflecţie, Ioan Paul al II-lea l-a salutat cu aceste cuvinte: "Mulţumim din inimă pentru că ne-aţi condus la păşunile înfloritoare ale revelaţiei şi tradiţiei catolice, cu grija, înţelepciunea şi siguranţa Bunului Păstor şi că ne-aşi adus şi în aceste zile, cu intonaţia vocii dumneavoastră această mărturie din São Paulo şi a marii Biserici braziliene. Aceste zile de contemplaţie reculeasă ne-au ajutat să redescoperim cu bucurie harul inepuizabil al vocaţiei creştine şi apostolice. Duhul ne-a făcut să înţelegem din nou că toată existenţa noastră este centrată pe Cristos, Revelatorul Tatălui".

La 16 martie 2004 a fost numit membru al Consiliului Cardinalilor pentru studiul problemelor de organizare şi economice ale Sfântului Scaun.

A participat la conclavul care la 19 aprilie 2005 l-a ales papă pe Benedict al XVI-lea. Şi în acelaşi an a luat parte la unsprezecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor, dedicată Euharistiei.

Anul următor a fost numit prefect al fostei Congregaţii pentru Cler, renunţând, în acelaşi timp, la funcţia de arhiepiscop mitropolit de São Paulo.

În mai 2007 a participat la a cincea Conferinţă Episcopală Latinoamericană la Aparecida, în 2008 la a douăsprezecea adunare generală ordinară a Sinodului Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu şi în 2009 la a doua adunare specială pentru Africa.

Ca prefect al fostei Congregaţii pentru Cler a animat Anul Sfintei Preoţii, convocat de la 19 iunie 2009 la 11 iunie 2010, cu ocazia celor 150 de ani de la moartea lui Jean-Marie Baptiste Vianney, sfântul paroh de Ars, patron al parohilor. Şi în mai 2010 a fost trimis special al papei la celebrările celui de-al 16-lea Congres Euharistic din Brazilia. În acelaşi an pontiful a acceptat demisia sa ca prefect.

Întors în patrie, a fost numit preşedinte al Comisiei Episcopale pentru Amazonia în cadrul CNBB, funcţie desfăşurată până în 2022. Apoi a luat parte la conclavul care la 13 martie 2013 l-a ales papă pe Francisc. În 2013 a fost numit trimis special la Asunción, în Paraguay, la celebrările de încheiere pentru cei 25 de ani ai canonizării Sfântului Roque González de Santa Cruz şi însoţitori martiri. Şi în 2014 a fost confirmat membru al Comisiei Pontificale pentru America Latină.

În 2014 s-a angajat în crearea Reţelei Ecleziale Pan-amazoniene (REPAM), al cărei prim preşedinte a fost până la 14 octombrie 2020. Şi graţie impulsului său şi contribuţiei sale creative, la 15 octombrie 2017 Papa Francisc a decis să convoace adunarea specială pentru regiunea pan-amazoniană, ţinută în Vatican de la 6 la 27 octombrie 2019, despre tema: "Amazonia: noi drumuri pentru Biserică şi pentru o ecologie integrală". În întregul proces şi proiect eclezial complex şi articulat care a precedat şi a urmat adunarea, cardinalul Hummes - ca raportor general - a desfăşurat un rol de prim plan în redefinirea liniilor pastorale, adaptându-le la timpurile contemporane. "Omenirea - a spus el introducând lucrările adunării - are o mare datorie faţă de populaţiile indigene din diferitele continente ale pământului precum şi din Amazonia. Popoarelor indigene trebuie să fie restituit şi garantat dreptul de a fi protagonişti ai istoriei lor". Şi la încheierea Sinodului a amintit că strigătul popoarelor amazoniene este şi strigătul pământului, reafirmând că ocrotirea Amazoniei este fundamentală pentru sănătatea planetei; şi Biserica trebuie să conştientizeze tot mai mult faptul că este nevoie de o "convertire integrală" pentru o "ecologie integrală".

În 2020 a fost ales preşedinte al nou-născutei Conferinţe Ecleziale din Amazonia, funcţie la care a renunţat în martie anul acesta. Şi până când i-au permis forţele, a continuat să insiste asupra necesităţii de a concretiza şi a duce la împlinire roadele experienţei sinodale. Pentru că, repeta el, "trebuie trecut de la «a trebui să facem» la «să facem»".

(Din L'Osservatore Romano, 5 iulie 2022)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 98.