Papa Francisc: Angelus (3 iulie 2022)

Iubiţi fraţi şi surori, bună ziua!

În Evanghelia de la liturgia din această duminică noi citim că "Domnul a ales alţi şaptezeci şi doi [de discipoli] şi i-a trimis doi câte doi înaintea sa în toate cetăţile şi locurile sale pe unde să treacă el" (Lc 10,1). Discipolii au fost trimişi doi câte doi, nu singuri. A merge în misiune doi câte doi, dintr-un punct de vedere practic, ar părea să comporte mai multe dezavantaje decât avantaje. Există riscul ca acei doi să nu se înţeleagă, să aibă un pas diferit, ca unul să obosească sau să se îmbolnăvească de-a lungul drumului, constrângându-l pe celălalt să se oprească. În schimb, când suntem singuri, pare că drumul devine mai zvelt şi fără încurcături. Însă Isus nu gândeşte aşa: înaintea sa nu trimite nişte solitari, ci discipoli care merg doi câte doi. Dar să ne punem o întrebare: care este motivul acestei alegeri a Domnului?

Misiunea discipolilor este să meargă înainte în sate şi să pregătească oamenii ca să-l primească pe Isus; şi instrucţiunile pe care el le dă lor sunt nu atât despre ce anume trebuie să spună, cât mai ales despre modul cum trebuie să fie: adică nu despre "cărticica" pe care trebuie s-o spună, nu; despre mărturia de viaţă, mai mult despre mărturia de dat decât despre cuvintele de spus. De fapt, îi defineşte lucrători: adică sunt chemaţi să lucreze, să evanghelizeze prin comportamentul lor. Şi prima acţiune concretă cu care discipolii desfăşoară misiunea lor este tocmai aceea de a merge doi câte doi. Discipolii nu sunt nişte "hăitaşi liberi", nişte predicatori care nu ştiu să cedeze altuia cuvântul. Însăşi viaţa discipolului vesteşte Evanghelia: faptul de a şti să fie împreună, de a se respecta reciproc, de a nu voi să demonstreze că este mai capabil decât celălalt, referinţa comună la unicul Învăţător.

Se pot elabora planuri pastorale perfecte, se pot pune în aplicare proiecte bine făcute, se pot organiza în cele mai mici detalii; se pot convoca mulţimi şi se pot avea multe mijloace; dar dacă nu există disponibilitatea la fraternitate, misiunea evanghelică nu înaintează. Odată, un misionar relata că a plecat în Africa împreună cu un confrate. Însă după câtva timp s-a despărţit de el, oprindu-se într-un sat unde a realizat cu succes o serie de activităţi edilitare pentru binele comunităţii. Totul funcţiona bine. Dar într-o zi parcă a avut o tresăltare: şi-a dat seama că viaţa sa era aceea a unui bun antreprenor, mereu în mijlocul şantierelor şi a fişelor contabile! Dar... şi acel "dar" a rămas acolo. Atunci a lăsat gestiunea pentru alţii, laicilor, şi a ajuns la confratele său. Astfel a înţeles pentru ce Domnul i-a trimis pe discipoli "doi câte doi": misiunea evanghelizatoare nu se bazează pe activismul personal, adică pe acel "a face", ci pe mărturia de iubire fraternă, şi prin dificultăţile pe care trăirea împreună le comportă.

Aşadar, putem să ne întrebăm: cum le ducem altora vestea cea bună a Evangheliei? Facem asta cu spirit şi stil fratern, sau în maniera lumii, cu protagonism, competitivitate şi eficientism? Să ne întrebăm dacă avem capacitatea de a colabora, dacă ştim să luăm decizii împreună, respectând cu sinceritate pe cel care este lângă noi şi ţinând cont de punctul de vedere, dacă facem asta în comunitate, nu singuri. De fapt, mai ales în acest fel viaţa discipolului lasă să transpară viaţa Învăţătorului, vestindu-l realmente celorlalţi.

Fecioara Maria, Mama Bisericii, să ne înveţe să pregătim calea pentru Domnul cu mărturia fraternităţii.

________________

După Angelus

Iubiţi fraţi şi surori!

Ieri la San Ramón de la Nueva Orán, în Argentina, au fost beatificaţi Pedro Ortiz de Zárate, preot diecezan, şi Giovanni Antonio Solinas, preot din Societatea lui Isus. Aceşti doi misionari, care şi-au dedicat viaţa transmiterii credinţei şi apărării populaţiilor indigene, au fost ucişi în 1683 pentru că ducea mesajul de pace al Evangheliei. Exemplul acestor martiri să ne ajute să mărturisim Vestea Bună fără compromisuri, dedicându-ne cu generozitate în slujba celor mai slabi. Aplauze pentru noii fericiţi!

Să continuăm să ne rugăm pentru pacea în Ucraina şi în întreaga lume. Fac apel la conducătorii naţiunilor şi ai Organizaţiilor internaţionale pentru ca să reacţioneze la tendinţa de a accentua conflictualitatea şi contrapoziţia. Lumea are nevoie de pace. Nu o pace bazată pe echilibrul armamentelor, pe frica reciprocă. Nu, asta nu merge. Asta înseamnă a întoarce istoria înapoi cu şaptezeci de ani. Criza ucraineană ar fi trebuit să fie, dar - dacă se vrea - mai poate să devină, o provocare pentru statişti înţelepţi, capabili să construiască în dialog o lume mai bună pentru noile generaţii. Cu ajutorul lui Dumnezeu, acest lucru este posibil mereu! Dar trebuie trecut de la strategiile de putere politică, economică şi militară la un proiect de pace globală: nu la o lume divizată între puteri aflate în conflict; da la o lume unită între popoare şi civilizaţii care se respectă.

Vă salut pe voi toţi, dragi romani şi pelerini! Îndeosebi, salut lectorii şi ministranţii din Dobra, Polonia; studenţii din Slavonski Brod, Croaţia; credincioşii albanezi cu parohii lor şi echipa itinerantă a Drumului Neocatecumenal din Albania. Salut credincioşii din Napoli, Ascoli Piceno, Perugia şi Catania, şi tinerii de la Mir din Tremignon şi Vaccarino, Dieceza de Vicenza.

Vă urez vouă tuturor o duminică frumoasă. Vă rog, nu uitaţi să vă rugaţi pentru mine. Poftă bună şi la revedere!

Franciscus

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

lecturi: 43.