Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Roman: Capitulul Spiritual al Fraților Minori Conventuali din România

În perioada 17-18 iunie (prima parte) și 21-22 iunie 2022 (a doua parte), la Institutul Teologic Franciscan din Roman s-a desfășurat Capitulul Spiritual Provincial. Relatorul acestor zile, fr. Guglielmo dello Spirito, l-a propus fraților pe Sfântul Iosif ca figură centrală care să-i însoțească în reflecția asupra identității lor vocaționale și asupra rădăcinilor istorice și spirituale ale Provinciei.

În cele două reflecții, fr. Guglielmo a vorbit mai întâi despre rolul și importanța Sfântului Iosif în istoria Provinciei și a Ordinului, ilustrând inspirația și discernământul fondatorilor și înaintașilor noștri care s-au lăsat, cu adevărat, conduși de Duhul Sfânt. Astfel că, în lumina sfințeniei Sfântului Iosif și a întregii Sfinte Familii, frații pot citi, rememora și înțelege acum mai bine rădăcinile lor identitare, atât în plan istoric, cât și în planul lui Dumnezeu. Ne aflăm "aici" și "acum" în această etapă istorică ca un "eveniment al harului dumnezeiesc" și ca rod al statorniciei fraților de ieri și de azi, nu pentru că am fi mai buni decât alții, ci pentru că avem rădăcini puternice "în cer", pentru că facem parte din planul bunăvoinței Tatălui care a vrut să încheie o relație specială cu noi (ca fii în Fiul său), iar Sfântul Iosif este tocmai garantul și protectorul acestei legături dumnezeiești cu totul speciale, conducând și veghind inclusiv destinul nostru istoric.

Apoi părintele relator a orientat reflecția și asupra relației cu Sfântului Iosif în viața prezentă a fraților, a Provinciei. La umbra Sfântului Iosif și a Sfintei Familii, noi, frații de acum, putem crește și dăinui în Biserică și în lume, experimentând duioșia lui Dumnezeu, doar dacă vom fi convinși de identitatea noastră și vom trăi corespunzător viața de credință într-un autentic raport cu Domnul și cu Sfântul nostru Patron. Citându-l pe pr. Gheorghe Patrașcu, de fericită amintire, părintele relator le-a reamintit fraților că e nevoie de "așteptare, răbdare și rugăciune multă" pe drumul consacrării și în lupta pe care o avem de dus cu dificultățile istorice și cu noi înșine; trebuie să facem pentru totdeauna pace atât în jurul nostru, cât și în noi (să facem pace cu propriile fragilități), pentru ca iubirea și milostivirea lui Dumnezeu să ne atingă și să ne vindece acolo unde avem cea mai mare nevoie, unde suntem răniți cel mai tare.

În lumina celor relatate și meditate, fr. Guglielmo a adresat fraților câteva întrebări pentru discuții și lucrările pe grupuri: Care este imaginea/concepția mea asupra paternității? Cât corespunde aceasta modelului de paternitate oferit de Sfântul Iosif? Cum se exprimă/se concretizează raportul meu personal cu Sfântul Iosif? Ce ar putea să aducă nou, în viața mea/în viața noastră, o redescoperire, o reînsuflețire a legăturii cu cele trei persoane sfinte de la Nazaret? Nu există încă o distanță prea mare între idealurile mele/noastre și faptele concrete ale vieții? Nemulțumirile, lamentările și acuzele reciproce din viața noastră nu sunt mai curând aducătoare de tristețe în inimă? Dacă, de multe ori, suntem ostaticii propriilor așteptări și ai continuelor deziluzii (după cum ne spune Papa Francisc) unde găsim atunci bucurie?

În urma discuțiilor în grupuri și a reflecției în plen, frații au evidențiat noi și noi aspecte ale paternității Sfântului Iosif, pe care au încercat să le pună în legătură cu situațiile și problemele concrete ale vieții personale și comunitare.

Pr. Iosif-Eduard Cadar, OFMConv.

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 17-22 iunie: Roman: Capitulul Spiritual al Fraților Minori Conventuali din România


 

lecturi: 44.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat