Anul pastoral
2023‑2024

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 VIAȚA DIECEZEI 

Torino: In memoriam. Liturghie la un an de zile de la trecerea la Tatăl a părintelui Gelu Miclăuș

Duminică, 19 iunie 2022, comunitatea catolică din Torino l-a amintit pe părintele Gelu Miclăuș la un an de zile de la trecerea la Tatăl prin celebrarea unei Liturghii solemne și a prohodului.

Căldura înăbușitoare a zilei de duminică nu a putut ține departe de biserică românii din Torino, care, cu mic cu mare, s-au strâns împreună, ca o familie, pentru a comemora amintirea "fondatorului" acestei comunități.

Părintele Gelu Miclăuș, născut pe 12 aprilie 1962 la Bacău, a fost hirotonit preot la Iași pe 25 iunie 1989. Activitatea pastorală bogată a acestuia a cunoscut maxima sa manifestare în sânul comunității românești din Torino, comunitate pe care a dorit-o din răsputeri și pe care a îngrijit-o cu dragoste părintească, cu atenție și devotament.

Liturghia celebrată de părintele paroh Iulian Herciu a fost ca un imn de laudă dedicat vieții pământești și vieții eterne, care se îmbină și se completează reciproc prin conștientizarea adevărurilor de credință și prin celebrarea sfintelor sacramente în mijlocul comunității, printr-o continuitate desăvârșită a diferitelor etape ale vieții, comunitatea sărbătorind totodată marea bucurie de a primi în mijlocul ei un nou membru: Rafael Gabriel, care a primit sacramentul Botezului, având alături un naș deosebit, pe părintele Ionuț-Gabriel Giurgică.

După Sfânta Liturghie, a urmat un moment de comuniune frățească, rudele părintelui Miclăuș punând la dispoziția tuturor prânzul, după tradiție și obicei.

"Preot în veci ești tu, după rânduiala lui Melchisedec": așa ai rămas și vei rămâne mereu inimile noastre, dragă părinte Gelu: un preot atent, prezent, disponibil în momentele noastre de încercare, cu ușa inimii și a casei mereu deschisă; ne vom aminti întotdeauna zâmbetul tău cald care ne alina durerile și suntem mai mult decât siguri că continui să te rogi cu noi și pentru noi, că nu încetezi în a duce la picioarele Tatălui Ceresc cererile noastre, după cum ne învață și Sfântul Augustin: "Moartea nu este nimic. Ceea ce am fost înainte unii față de alții suntem și după moarte. [...] Nu sunt departe, sunt doar de cealaltă parte, chiar după colț."

Îți mulțumim pentru tot ceea ce ai făcut pentru fiecare dintre noi în parte, dar și pentru a noastră comunitate!

Dumnezeu să te odihnească în pacea sa!

Tatiana Ghiurca

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 19 iunie: Torino: In memoriam. Liturghie la un an de zile de la trecerea la Tatăl a părintelui Gelu Miclăuș


 

lecturi: 127.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat